Fostul premier PNL ataca violent guvernul Ciolacu: „PSD a omorat ‘cota unica’. Bine ati venit in Republica Socialista Romania”

politica

Florin Citu

Fostul premier PNL Florin Citu are o reactie dura fata de pachetul de masuri fiscale anunt de PSD. El afirma ca PSD a omorat „cota unica” si a introdus impozitul progresiv pe proprietate. 

”Bine ati venit in Republica Socialista Romania. E oficial! PSD a omorat ‘cota unica’ si a introdus impozitul progresiv pe proprietate. Ciolacu, ca orice socialist, ii PEDEPSESTE pe cei care au succes. Companii si persoane fizice. Ai o companie care angajeaza mii de oameni si investesti sa creasca dar nu ai facut CAT profit a vrut statul, atunci platesti impozit minim (daca faci profit prea mare, socialistii spun ca este profit nesimtit). Ai avut succes si ti-ai construit o casa mare sau ai cumparat masina care consuma mai putin dar este mai scumpa, atunci statul te suprataxeaza”, arata senatorul PNL.

Florin Citu scrie pe Facebook ca ”socialismul este reintrodus in Romania de Ciolacu cu un ministru de finante liberal”.

”Asta este cel mai trist”, adauga el. ”Companiile au acum cel putin 3 regimuri diferite de impozitare in Romania. Cota unica dispare pentru companii. Apare impozitul progresiv pe proprietate. Impozit mai mare pentru proprietati cu valoare mai mare. Are sens sa-i mai intrebam pe cei care au distrus Romania cum au ales ei pragul care desparte cele doua regimuri de impozitare? PNL, trezeste-te!”, mai spune Florin Citu.

Proiectul de lege privind noile masuri fiscale, pentru care Guvernul ar urma sa isi asume raspunderea in Parlament, prevede impozit pe cifra de afaceri, impozit suplimentar de 1% pentru institutiile de credit, eliminarea unor facilitati pentru angajatii din IT si constructii, reducerea numarului total de functii de conducere, conditioneaza acordarea voucherelor de vacanta de nivelul salariului, limiteaza nivelul sporurilor.

De asemenea, majoreaza acciza la alcool si tutun si instituie impozitul special pe bunurile imobile si mobile de valoare mare.

Legea mai instituie o cota de impunere de 70% pentru veniturile nejustificate. Impactul bugetar al acestor masuri, cele fiscale intrand in vigoare de anul viitor, va fi de aproape 20 miliarde lei in 2024, de peste 23 miliarde in 2024, de peste 25 miliarde in 2025 si 2026 si de aproape 23 miliarde lei in 2027, precizeaza news.ro.

Pentru anul acesta, prin masurile de reducere a chletuielilor bugetare se asigura un impact de doar 631 milioane lei. Documentul a fost facut public marti dimineata de Ministerul Finantelor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: