Fostul primar fugar Catalin Chereches ar putea ramane fara banii dintr-o mita, 150.000 de dolari

news

Catalin Chereches

 Fostul primar Catalin Chereches, care a fugit din Romania inainte de condamnarea sa la inchisoare si a fost prins in Germania, ar putea ramane fara o parte din banii adunati. Procurorii DNA au castigat un proces la Curtea de Apel Cluj in care cereau ca fostul edil sa returneze suma primita ca mita intr-un dosar de coruptie, altul decat cel in care a fost condamnat in noiembrie, conform Stiri de Cluj.

Procurorii DNA au castigat un proces la Curtea de Apel Cluj in care au cerut rejudecarea la Tribunalul Maramures a dosarului privind confiscarea sumei primite ca mita de Catalin Chereches intr-un dosar de coruptie mai vechi. In acel dosar, Chereches a fost judecat pentru luare de mita, in 2013.

Faptele s-au prescris, el a fost achitat in prima instanta, iar DNA a constatat ca judecatorii Tribunalului Maramures nu s-au pronuntat cu privire la confiscarea speciala a sumei de 150.000 de dolari si au facut apel in acest sens.

La acest moment, Catalin Chereches este incarcerat intr-un penitenciar din Germania, asteptand procedurile de extradare. El a refuzat sa isi dea acordul pentru extradare simplificata, iar avocatii acestuia incearca sa impiedice, prin cai extraordinare de atac, aducerea in tara a fostului primar din Baia Mare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: