„FRIPTURISTII” din Ministerul de Interne: „Ministrul Oprea nu trebuie sa demisioneze”

news

Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) sustine ca toti ministrii de interne si alti ministri au beneficiat de protectie, subliniind ca responsabilitatea juridica pentru moartea lui Bogdan Gigina ”nu poate fi aruncata asupra ministrului pentru a atinge interesul de moment al unora”, noteaza Agerpres.

„Daca pe noi nu ne intreaba nimeni cine merita sau nu sa fie ministru de interne, asta nu inseamna ca noi nu avem ceva de spus. Ori in mandatul ministrului Oprea, orice angajat al MAI, poate sa confirme ca am avut foarte multe rezultate pozitive. Am primit drepturile legale pe care ani de zile nimeni nu le mai acorda, am beneficiat cea mai buna logistica din ultimii 15 ani, iar pentru salarii si pensii am vazut ca, impreuna cu sindicatele, se poate lupta cineva si pentru noi, cu rezultate reale. Cum pot unii sa creada ca ministrul Oprea poate fi vinovat de moartea colegului nostru, cand este singurul ministru care a facut ceva pentru cei care sunt raniti sau si-au pierdut viata in misiune. Datorita lui, familiile celor care au avut de suferit accidente, sau care si-au sacrificat viata, au simtit ca statul este alaturi si ii ajuta”, se afirma in comunicatul SNPPC.

Pozitia SNPPC este sustinuta si de Federatia Politistilor ”Sed Lex”, Federatia Sindicatelor Democratice a Politistilor din Romania ”Al.Ioan Cuza” si Federatia Sindicatelor Nationale ale Politistilor si Personalului Contractual.

Sindicalistii afirma ca toti ministrii de interne ”si alti ministri au beneficiat de protectie”, ”firesc” si adauga ca in cazul acestor functii situatiile de urgenta ”pot interveni oricand”, iar cei care au ocupat aceasta functie cunosc aceasta realitate.

„In aceste zile fiecare angajat al MAI a trait cu durere ceea ce s-a intamplat cu colegul nostru Bogdan Gigina, indiferent ca suntem politisti, pompieri sau jandarmi, membrii de sindicat sau nu, simpli angajati sau cu functii in conducerea institutiei. Este evident ca aceasta emotie a fost transformata si se vrea valorificata politic prin atacuri nemeritate la adresa ministrului de interne. E cea mai mare greseala sa stergem tot ce a fost bun si sa limitam totul la acest eveniment nefericit, spunand ca ministrul ar fi vinovat. Suntem politisti si stim ca responsabilitatea juridica pentru moartea colegului nostru nu poate fi aruncata asupra ministrului pentru a atinge interesul de moment al unora”, se mentioneaza in comunicatul SNPPC

In context, se subliniaza nevoia de ratiune, ”pentru a nu transforma tragedia familiei Gigina in rafuiala politica” si isi exprima solidaritatea cu vicepremierul Oprea.

Totodata, sindicalistii spun ca ancheta inceputa in acest caz trebuie sa se desfasoare ”fara presiuni, fara influente, nepartinitor si fara a inventa vinovati inainte”.

”Stim ce inseamna coloana oficiala, stim ce inseamna protectia unui demnitar, stim ce inseamna riscurile meseriei de politist, asa ca nu putem sa ne lasam mintiti de aceasta diversiune. Sunt cei care acuza pe site-uri cu adevarat interesati de soarta politistilor? Tuturor acestora le transmitem sa nu transforme tragedia familiei Gigina in rafuiala politica. Dupa atatea zile de emotie, e nevoie de ratiune. Suntem solidari cu ministrul Oprea si il sustinem pentru ca il cunoastem si stim ce a facut pentru angajatii MAI. Nu putem accepta ca, in mod arbitrar, sa se darame tot ceea ce s-a construit pentru aceasta institutie. Solidaritatea inseamna sa fim alaturi de acest om transformat astazi intr-o tinta politica. Nu stim cine poate sa ceara demisia acestui om, fara sa-l cunoasca si fara sa stie ce a facut pentru sistem. Ministrul Oprea nu trebuie sa demisioneze. Suntem total de acord ca ancheta trebuie sa se desfasoare fara presiuni, fara influente, nepartinitor si fara a inventa vinovati inainte de a se finaliza ancheta judiciara”, adauga sindicalistii in comunicatul citat

Totodata, acestia considera ca orice declaratii publice ale celor implicati in evenimentul in care si-a pierdut viata Bogdan Gigina pot influenta ancheta organelor judiciare.

Politistul Emil Pascut: „Nu va e greata?”

Insa nu toate sindicatele din Politia Romana au aceasta pozitie. Sindicatul Diamantul ii acuza pe liderii care au semnat comunicatul ca sunt „fripturisti” si dezvaluie legaturile acestora cu Gabriel Oprea. El spune ca acestia se intalnesc, o data pe luna, cu Oprea la restaurantul Excelsior din Bucuresti, unde sunt „indulciti” cu friptura platita din protocol.

„Nu va e greata ? Voua, agentilor si ofiterilor de politie care cotizati sindical la SNPPC, SNAP, Valnei? In timp Oprea s-a ascuns in birou si tace ca un peste, refuzand sa faca gestul de a-si da demisia (pentru a salva onoarea noastra a politistilor, si nu a lui !), in timp ce sclavetii de la ‘public relations’ ai MAI si DGPMB, tac, atunci cand nu trimit comunicate destinate a insela opinia publica, aparatorii furibunzi ai lui Oprea si care arunca vina, exclusiv in sarcina mortului, sunt fripturistii de la Excelsior: Paraschiv, Coarna, Valnei, Surugiu. Adica SNPPC, SNAP, Sed Lex.

Nu va e rusine de voi, cei care sunteti membri la SNPPC, SNAP, Sed Lex, cand va uitati in oglinda? Voi (in special BPR care cotizeaza la SNPPC), cotizati din greu pentru ca acesti indivizi sa va apere interesele. In fapt cotizati pentru unii care au pactizat cu conducerea si care va trimit fara sa clipeasca, la groapa.

Azi am aflat, socat, ca agentul de politie pensionar si presedinte SNAP, Iulian Surugiu, ar fost avansat in secret, de Oprea, sublocotenent. Cica, fara voia lui Surugiu ! Zi zau, nene Iulica! Si sa intelegem ca ai facut demersurile necesare sa se anuleze avansarea asta ilegala, fara voia ta?

Intr-o emisiune televizata la Prolex TV, Lincu Vasile, cu decenta lui care il impiedica sa spuna adevarul pana la capat, zice ca Oprea ti-a facut propunerea asta la masa, la Excelsior! Si eu il cred. Lincu nu minte. De altfel, nici altii nu au pus botul, dovada ca in SNAP e o revolta in desfasurare si Surugiu a inceput sa taie capete, sa excluda lideri sindicali.

Primul exclus este Avasilcai Daniel Constantin, liderul SNAP de la Constanta. Urmeaza si altii, cu siguranta.

Tot zilelea acestea, am aflat ca Toader Paraschiv are ganduri de maritis cu UNPR.

Goarna SNPPC-ului si Valnei, au primit si ei vreun os de ros de la Oprea, ca doar nu s-au vandut doar pe friptura de la Excelsior. In timp o sa aflam, ca nici o crima nu-i perfecta.

Florin Valnei (Sed Lex) s-ar putea sa fi ramas la friptura, pentru asa cum gura prostului adevar graieste, Valnei a recunoscut singur ca este un infiltrat in lumea sindicala, declarand unui jurnalist ca el este ‘un reprezentant al institutiei’. Al cui esti, vere? Care institutie? Ca deci al prostilor care cotizeaza la organizatia ta sindicala, nu esti! Plus ca niciodata n-am inteles prin ce vraja a luat Sed lex, reprezentativitate la nivelul MAI, ca eu si colegii mei, nu am intalnit, pana acum, politisti care sa spuna ca sunt membri la Sed Lex. Mai ramane posibilitatea ca institutia necunoscuta pe care zice Valnei ca o reprezenta, sa-i fi pus o pila la instanta!

Ca sa inchei, Oprea si sefii de la BPR ai agentului Bogdan Gigina nu sunt direct vinovati pentru moartea agentului. Ei insa l-au impins sa moara. Si pentru asta, aceste animale trebuie sa plece din MAI. Iar MAI, dupa ce plateste rudelor cei 20.000 de euro, despagubire de deces, trebuie sa-i recupereze de la Oprea, de la acel Gaitan (ofiterul care il impingea pe Gigina, sa alerge catre moarte) si de la alte jigodii implicate.

Si sper ca acest eveniment nefericit sa deschida ochii tuturor politistilor, pentru a vedea pe cine reprezenta cu adevarat Paraschiv, Coarna, Surugiu, Valnei. Adica SNPPC, SNAP, Sed Lex.

Nu in ultimul rand, refuzati sa mai executati orbeste, ordinele sefilor ierarhici ! O viata rapusa si o familie distrusa nu pot fi compensate cu un grad de subinspector post-mortem!”, spune Pascut pe site-ul Sindicatului Diamantul.

FOTO: Ministrul Gabriel Oprea impreuna cu liderii sindicali din Politie, dupa ce le-a conferit ” Placheta de Onoare a MAI”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: