externe

Furie la Moscova, Serbia a trimis mii de rachete Grad in ajutorul Ucrainei. Zaharova „Urmarim aceasta poveste, este o chestiune serioasa pentru relatiile sarbo-ruse”

Rusia cauta o explicatie oficiala din partea aliatului sau Serbia cu privire la rapoartele potrivit carora Belgradul a livrat mii de rachete Ucrainei pentru lupta acesteia impotriva invaziei rusesti, relateaza ABC News.

Purtatoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, si-a exprimat „cea mai profunda ingrijorare” cu privire la aceste informatii, care au aparut pentru prima data luna trecuta in presa rusa pro-guvernamentala.

„Urmarim aceasta poveste”, arata Zaharova intr-o declaratie postata pe site-ul Ministerului rus de Externe. Ea a adaugat ca posibila inarmare a Ucrainei reprezinta o „chestiune serioasa” pentru relatiile sarbo-ruse.

Informatiile media arata ca o fabrica de armament de stat din Serbia a livrat recent aproximativ 3.500 de rachete pentru lansatoarele multiple de rachete Grad, folosite atat de fortele armate ucrainene, cat si de cele rusesti. Se presupune ca rachetele de 122 mm au fost transportate in Ucraina prin Turcia si Slovacia.

Ministrul sarb al apararii, Milos Vucevic, a negat ca tara sa a exportat rachetele in Ucraina, dar a lasat deschisa posibilitatea ca acestea sa fi ajuns acolo prin intermediul unei terte parti.

„Daca companii private cumpara arme de pe pietele unor state terte si apoi le vand altor companii din alte tari, aceasta nu este o problema pentru Serbia, este vorba de comert international”, a declarat el.

Serbia este cel mai apropiat aliat al Moscovei in Europa, cu legaturi istorice, religioase si culturale care sunt sustinute de decenii de campanii de propaganda pro-rusa in tara balcanica.

Rusia sustine pretentiile Serbiei asupra fostei sale provincii Kosovo, care si-a declarat independenta in 2008 cu sprijinul Occidentului. Iar Serbia a refuzat sa impuna sanctiuni Moscovei din cauza invaziei.

Oficialii occidentali se tem ca Rusia s-ar putea folosi de tensiunile mocnite din Kosovo pentru a incerca sa destabilizeze Balcanii si pentru a distrage o parte din atentia de la invazia din Ucraina.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Trei europeni au fost arestati in Iran la o „adunare satanista”. Toti cei 260 de oameni prezenti la petrecere au fost arestati

Fortele de securitate iraniene au arestat peste 260 de persoane, inclusiv trei cetateni europeni, la…

35 de minute ago

Ciolos: „Daca chiar aveti curaj, haideti sa ne vedem la o dezbatere cu capii de lista la alegerile europarlamentare”

Europarlamentarul Dacian Ciolos afirma ca partidele, cu exceptia REPER, ''isi ascund'' candidatii la alegerile pentru…

31 de minute ago

Un ucrainean care incerca sa fuga in Romania a fost impuscat in cap la granita. Ce pedeapsa risca granicerul

In Transcarpatia, un politist de frontiera a impuscat mortal un civil care incerca sa treaca…

3 ore ago

Bancile europene care au ramas in Rusia si-au triplat profiturile. Banca Centrala Europeana intervine si le cere sa plece pentru a evita sanctiunile SUA

Banca Centrala Europeana (BCE) indeamna bancile sa paraseasca piata rusa cat mai repede posibil, avand…

7 ore ago

„Rusia nu are planuri de a cuceri Harkovul”, sustine Putin: „Vrem sa cream o zona tampon pentru a proteja Belgorodul”

Rusia nu intentioneaza, acum, sa cucereasca Harkovul din nord-estul Ucrainei, a declarat vineri presedintele rus…

4 ore ago