Furie la Moscova, Serbia a trimis mii de rachete Grad in ajutorul Ucrainei. Zaharova „Urmarim aceasta poveste, este o chestiune serioasa pentru relatiile sarbo-ruse”

externe

lansatoare de rachete grad

Rusia cauta o explicatie oficiala din partea aliatului sau Serbia cu privire la rapoartele potrivit carora Belgradul a livrat mii de rachete Ucrainei pentru lupta acesteia impotriva invaziei rusesti, relateaza ABC News.

Purtatoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, si-a exprimat „cea mai profunda ingrijorare” cu privire la aceste informatii, care au aparut pentru prima data luna trecuta in presa rusa pro-guvernamentala.

„Urmarim aceasta poveste”, arata Zaharova intr-o declaratie postata pe site-ul Ministerului rus de Externe. Ea a adaugat ca posibila inarmare a Ucrainei reprezinta o „chestiune serioasa” pentru relatiile sarbo-ruse.

Informatiile media arata ca o fabrica de armament de stat din Serbia a livrat recent aproximativ 3.500 de rachete pentru lansatoarele multiple de rachete Grad, folosite atat de fortele armate ucrainene, cat si de cele rusesti. Se presupune ca rachetele de 122 mm au fost transportate in Ucraina prin Turcia si Slovacia.

Ministrul sarb al apararii, Milos Vucevic, a negat ca tara sa a exportat rachetele in Ucraina, dar a lasat deschisa posibilitatea ca acestea sa fi ajuns acolo prin intermediul unei terte parti.

„Daca companii private cumpara arme de pe pietele unor state terte si apoi le vand altor companii din alte tari, aceasta nu este o problema pentru Serbia, este vorba de comert international”, a declarat el.

Serbia este cel mai apropiat aliat al Moscovei in Europa, cu legaturi istorice, religioase si culturale care sunt sustinute de decenii de campanii de propaganda pro-rusa in tara balcanica.

Rusia sustine pretentiile Serbiei asupra fostei sale provincii Kosovo, care si-a declarat independenta in 2008 cu sprijinul Occidentului. Iar Serbia a refuzat sa impuna sanctiuni Moscovei din cauza invaziei.

Oficialii occidentali se tem ca Rusia s-ar putea folosi de tensiunile mocnite din Kosovo pentru a incerca sa destabilizeze Balcanii si pentru a distrage o parte din atentia de la invazia din Ucraina.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: