„Gabriela Firea ii va spulbera”. Ciolacu il acuza furios pe Ponta de „tradare”. Iar e scandal intre pesedistii vechi si noi

politica

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirma ca Ponta a „tradat” valorile social-democrate prin decizia de a face alianta cu Robert Negoita si a-si lansa propriul candidat la Primaria Capitalei.

„Asa-zisa alianta anuntata de Victor Ponta reprezinta un ajutor direct pentru Nicusor Dan la primaria Capitalei.

Un om de stanga a ales sa tradeze din nou valorile social-democrate si sa faca jocurile PNL si ale presedintelui Iohannis. Pacat!

Le dau insa o veste proasta: Gabriela Firea ii va spulbera! Pentru ca spre deosebire de cei care fac si desfac aliante politice pe sub masa, Gabriela Firea a demonstrat ca este interesata doar de oameni si de viata lor. Iar PSD o va sprijini in continuare!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Victor Ponta si Robert Negoita au format o noua alianta politica, unind partidele pe care le conduc pentru a avea candidati comuni la primariile si consiliile locale din Bucuresti.

Candidatii lui Ponta si Negoita vor fi prezenti pe listele Aliantei Pro Bucuresti 2020. Robert Negoita, plecat din PSD, a format in urma cu o saptamana un nou partid, Bucuresti 2020. Noua alianta va rupe voturi din electoratul PSD, scazand astfel sansele Gabrielei Firea de a fi realeasa.

„Vreau sa ne reunim fortele pentru un proiect pentru Bucuresti, deocamdata, dar eu sper ca va fi un proiect mai larg. Cu Robert ma cunosc de mult timp. In 2012 am luptat impreuna. Robert a ajuns cel mai apreciat primar al unui sector din Bucuresti si a aratat 8 ani ca daca faci mai multa administratie si mai putina politica se poate schimba in bine un sector.

Suntem doi oameni care au experienta, au invatat din greseli si vrem sa facem lucruri bune. Noi incercam sa venim cu o proiectie pe termen maia lung si cu notiunea ca exista o varianta si pentru cei care nu sunt prinsi in lupta intre PNL si PSD. Doamna Firea nu va putea face mai mult decat a facut, iar Nicusor Dan a fost si el acaparat de capuse”, a declarat Victor Ponta, sambata, intr-o conferinta de presa comuna cu Negoita..

Victor Ponta a declarat miercuri ca Pro Romania va avea un candidat la Primaria Capitalei care va oferi o alternativa fata de Nicusor Dan si de Gabriela Firea. Numele candidatului Pro Romania la Primaria Municipiului Bucuresti, dar si al celor de la primariile de sector vor fi anuntate saptamana viitoare, cel mai probabil, alaturi de Robert Negoita.

„Pro Romania va avea candidati la Primaria Capitalei, la primariile de sector si ii anuntam saptamana viitoare, probabil cu Robert Negoita. Ne-am unit fortele cu Robert’, a spus Victor Ponta, la TVR 1.

Fostul premier a sustinut ca nu a avut nicio negociere cu PSD. Victor Ponta a mai spus ca aceia care se afla in jurul liderului social-democrat Marcel Ciolacu vor sa piarda alegerile.

„Sunt oameni in PSD care nu au vrut niciodata sa faca alianta cu Pro Romania si au venit cu tot felul de minciuni, ca le-am cerut, nu le-am cerut nimic. (…) Nu am avut nicio negociere cu PSD. (…) Cu Marcel Ciolacu sunt absolut in regula, dar restul din jurul lui nu vor sa faca nicio alianta, vor sa piarda alegerile, ca sa le castige PNL”, a afirmat Ponta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: