Gata cu hotiile la Complexul Energetic Oltenia. Florin Citu anunta ca il va inchide daca nu respecta planul de restructurare

news

Complexul Energetic Oltenia (CEO) se va inchide daca nu urmeaza planul de restructurare la care s-a angajat pentru a primi ajutor de salvare din partea statului, iar Ministerul Finantelor a trimis inspectia financiara in control pentru a vedea ce s-a intamplat cu fondurile acestei companii, a declarat, joi, ministrul Finantelor, Florin Citu.

El a participat la o conferinta organizata de Banca Europeana pentru Investitii, institutie care a anuntat ca nu mai finanteaza proiecte de energie din combustibili fosili si se concentreaza pe energie curata.

In acest context, Citu a fost intrebat de ce Romania continua sa acorde ajutoare de stat unor producatori de energie pe carbune.

„Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu inchide acele companii, care stiti foarte bine ca au fost capusate in ultimii ani si le ajutam sa se restructureze. Cred ca va referiti la CEO. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da si este o notificare trimisa Comisiei Europene. Daca Comisia este de acord, (acest ajutor – n.r.) se da, dar in anumite conditii si, daca nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce inseamna retehnologizare si, bineinteles, o reducere de emisii”, a precizat ministrul, citat de Agerpres.

Saptamana trecuta, Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta privind acordarea unui ajutor de 1,2 milioane de lei pentru CE Oltenia, pentru plata certificatelor de emisii aferente anului trecut.

„Oricum, conducerea de acolo a fost schimbata, iar Ministerul Finantelor Publice a trimis deja inspectia economico-financiara acolo sa vedem ce s-a intamplat, cum au disparut fondurile”, a continuat Citu.

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia include trecerea productiei de energie de pe carbune pe gaze si realizarea unui parc fotovoltaic.

In urma cu trei saptamani, ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a afirmat, pentru AGERPRES, ca seful companiei, Sorin Boza, a fost demis dupa ce corpul de control a relevat prejudicii de 600 de milioane de lei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: