Germania legalizeaza consumul de canabis, incepand cu 1 aprilie. Proiectul de lege a fost aprobat de Senat

news

Legalizarea consumului si posesiei de canabis in Germania devine realitate din 1 aprilie. Pasul a fost finalizat dupa ce Senatul (Bundesrat) a aprobat proiectul de lege. Insa nimeni nu se asteapta sa apara cafenele in stil Amsterdam peste tot, deoarece relaxarea in jurul consumului de marijuana vine cu anumite limitari si este destul de restrictiva, scrie The Mayor.

Canabisul de agrement fie va putea fi cultivat de utilizatori acasa, fie va fi consumat in asa-numitele „asociatii de cultivare necomerciale”, cunoscute si sub denumirea de „cluburi sociale de canabis”.

Pentru cei dornici sa incerce sa creasca acasa, limita va fi de trei plante intr-o gospodarie. Potrivit publicatiei europene, „daca nu esti preocupat de ingrijirea plantelor, atunci vei avea optiunea de a aplica si de a te alatura unui club social de canabis, care poate avea pana la 500 de membri si unde va fi permis consumul la fata locului. Aceasta optiune este deschisa doar rezidentilor germani, deoarece autoritatile nu par interesate sa incurajeze turismul de droguri.”

In plus, va exista o limita pentru posesia de canabis. Acasa, limita va fi de 50 de grame, in timp ce in public legea permite doar un consum de 25 de grame.

In plus, consumul de „iarba” in public va avea anumite restrictii. Fumatul in apropierea scolilor sau a terenurilor de sport va fi in continuare ilegal in timpul zilei, pana la ora 20:00.

Intr-un anumit sens, legalizarea partiala ii ajuta pe cei care fumeaza in mod regulat marijuana sa faca acest lucru in mod deschis. Se apreciaza insa in acelasi timp ca acest consum va ramane dificil pentru fumatorii ocazionali, care vor trebui totusi sa recurga la piata neagra atunci cand vor dori sa se implice in consumul recreational de droguri „blande”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: