Grindeanu, badaran in Parlament: „Domnule Ghinea, ati ajuns sa fiti un fel de Clotilde Armand cu barba si burta”

politica

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a declarat luni ca ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, este prototipul unui mod de a face politica, al „USR-istului care stie doar sa darame, nu sa construiasca”.

„Aceasta motiune nu este doar despre Cristian Ghinea si despre dezastrul produs in privinta Planului National de Redresare si Rezilienta. Domnul Ghinea este de fapt prototipul unui mod de a face politica, prototipul USR-istului care stie doar sa darame, nu sa construiasca. De cand ati aparut ca partid pe scena politica romaneasca doar asta ati facut, ati criticat, ati blocat si ati distrus. Domnule Ghinea, iesiti din bula in care traiti, pasiti in viata reala, asa cum pe plan personal ati stiut sa va transformati frustrarile extremismului civic in active financiare si afaceri profitabile. (…) Pe Facebook sunteti un maestru al demagogiei, un expert in bla-bla-uri despre integritate, despre transparenta. In realitate, insa, v-ati descoperit rapid vocatia de ONG-ist ideologic, pe bani multi, pe bani din ce in ce mai multi”, a spus Grindeanu in plenul Camerei Deputatilor la dezbaterea motiunii simple impotriva ministrului Investitiilor si Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, depusa de PSD, citat de Agerpres.

Grindeanu a sustinut ca Ghinea a ajuns „unul dintre noii baieti destepti ai ONG- urilor abonate la tocat din fondurile europene” la simpozioane „care nu foloseau, in general, nimanui”.

„Doar dumneavoastra va foloseau ca sa incasati gras sume enorme pentru plimbarile pe la hoteluri de 5 stele unde tineati asa- zisele cursuri din care aproape nimeni nu a invatat nimic. Unde a fost transparenta cand a venit vorba de PNRR? L-ati tinut secret si l-ati depus fara ca nimeni sa poata sa faca vreo modificare. (…) Domnule Ghinea, ati ajuns sa fiti un fel de Clotilde Armand cu barba si burta. Asta sunteti. Un Clotilde Armand care a ajuns sa faca crize si pariuri publice la televizor pe miliardele europene de parca banii ar veni in tara din mariminia dumneavoastra, nu ca rezultat al anumitor cresteri de taxe si impozite platite tot de romani”, a afirmat Grindeanu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: