Grindeanu nu exclude candidatura lui Geoana la prezidentiale: „Are un profil european, euro-atlantic, e un om de stanga”

politica

Prim-vicepresedintele Partidului Social-Democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat ca doreste ca social-democratii sa castige toate alegerile din anul 2024, inclusiv pe cele prezidentiale, si a mentionat ca nu exclude o candidatura a lui Mircea Geoana din partea social-democratilor pentru Presedintia Romaniei.

Sorin Grindeanu a fost intrebat duminica, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, daca se gandeste sa candideze la alegerile prezidentiale din partea PSD.

“Ma bate gandul ca impreuna cu echipa pe care o avem in conducerea PSD-ului acum, Marcel Ciolacu, Vasile Dancu, Gabi Firea, Paul Stanescu si tinta mea pentru 2024, tinta mea personala, este urmatoarea: sa castigam toate alegerile, toate: europarlamentare, parlamentare, locale si prezidentiale”, a afirmat Grindeanu.

El considera ca mai intai trebuie stabilit profilul candidatului care s-ar potrivi cel mai bine PSD in 2024.

“Sigur ca lucrurile acesta nu se fac, vrea Grindeanu sa candideze, vrea Firea. Cred ca lucrurile trebuie abordate intr-un mod profesionist. Trebuie sa vedem profilul care s-ar potrivi cel mai bine, pentru ca PSD-ul stie sau cel putin a aratat ca din 2000 incoace, de cand nu a mai castigat alegerile prezidentiale, stie foarte bine sa isi duca candidatul in turul doi. E evident ca PSD-ul, indiferent de candidat, si-l duce in turul doi. Dar tot asa de evident e ca nu a stiut sa castige turul doi. Noi trebuie sa invatam din greseli si atunci trebuie sa construim, din punctul meu de vedere, in alt fel aceste alegeri prezidentiale din 2024. Cum? Haideti sa vedem cam ce profil ar vrea nu pesedistul, e important, sunt importanti votantii PSD, dar nu ajung ca sa faci 50 un pic. Si atunci asta este abordarea pe care va trebui sa o avem si care sa ne duca la castigarea alegerilor prezidentiale. Daca in 2024 castigam europarlamentare, locale si parlamentare si nu castigam prezidentialele, eu, Sorin Grindeanu, consider ca vom avea un esec. Deci tinta noastra este sa castigam toate alegerile mai ales cele prezidentiale”, a explicat prim-vicepresedintele PSD, citat de news.ro.

El nu exclude o candidatura a cuiva din afara PSD la alegerile prezidentiale din 2024.

“Daca nu incercam sa fim deschisi si la alte abordari s-ar putea sa facem inca o data o greseala”, argumenteaza el.

Grindeanu a mai fost intrebat daca sustine ideea lui Marcel Ciolacu de organizare a unor alegeri interne in PSD pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidentiale, de tip american.

“Facem alegeri interne, dar facem alegeri interne urmare a studiilor, a profilarii pe care e obligatoriu sa le facem. Si atunci profilul care ar putea parea ca e cel castigator, dincolo de ce ii place lui Grindeanu, Dincu, Firea, Ciolacu, s-ar putea sa nu fie cel care ne duce la castig. Hai sa apucam lucrurile asa, temeinic, lucram la profil, vedem ce vrea electoratul roman in plus fata de ceea ce putem noi sa oferim si dupa aceea vorbim de alte lucruri”, a mentionat prim-vicepresedintele PSD.

Intrebat cum vede o candidatura a lui Mircea Geoana din partea PSD la alegerile prezidentiale din 2024, Sorin Grindeanu a raspuns: “Nu o exclud, nu pot sa spun ca aduce victoria sau nu. E un fost lider al PSD, care sunt convins ca a castigat alegerile in 2009. E convingerea mea personala si nu cred ca doar a mea. In acest moment ocupa o functie extrem de importanta, e secretar general adjunct al NATO, care are un profil european, euro-atlantic, care e un om de stanga”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: