Guvernul ia pozitie in cazul Emilia Sercan: „Orice forma de intimidare a jurnalistilor sa fie investigata, iar vinovatii trasi la raspundere”

politica

Premierul Nicolae Ciuca solicita autoritatilor competente ca orice forma de intimidare a jurnalistilor sa fie investigata, iar vinovatii trasi la raspundere, a transmis purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Carbunaru.

„Guvernul Romaniei sustine total libertatea presei. Romania este o tara democratica, in care dreptul la informare si libertatea de expresie sunt sacre. Premierul Nicolae Ciuca solicita autoritatilor competente ca orice forma de intimidare a jurnalistilor sa fie investigata, iar vinovatii trasi la raspundere”, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului.

Presedintele interimar al USR, Catalin Drula, i-a solicitat, luni, premierului Ciuca sa nu mai blocheze investigarea acuzatiilor la adresa sa privind plagierea tezei de doctorat, dupa ce jurnalista Emilia Sercan a sustinut intr-o postare pe Facebook ca este supusa unor „actiuni de discreditare si intimidare” dupa data de 18 ianuarie, cand „a dezvaluit ca teza de doctorat a premierului este plagiata”.

„Am decis sa denunt public actiunile de discreditare si intimidare la care sunt supusa dupa 18 ianuarie 2022, data la care am dezvaluit ca teza premierului Romaniei, Nicolae Ciuca, este plagiata. Am decis acest lucru pentru ca jucatorul-cheie in aceasta operatiune este chiar statul roman: o proba pe care am furnizat-o Politiei Romane pentru a identifica autorul unei infractiuni de violare a vietii private a fost scursa din dosar in aceeasi zi, iar ulterior a devenit baza unei ample operatiuni de kompromat. Am acordat timp organelor de cercetare penala – Parchet si Politie – sa ancheteze scurgerea de informatii pe care am reclamat-o la data de 18 februarie 2022. Vreme de 45 de zile nu am fost nici macar audiata in dosarul deschis ca urmare a plangerii prin care am reclamat scurgerea de informatii, iar timp de 19 zile Parchetul si Politia au refuzat sa imi comunice numarul de inregistrare a dosarului penal!”, a scris Sercan.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: