externe

Guvernul Rusiei va demisiona pe 7 mai. Noile reguli constitutionale ii dau lui Putin puteri depline

Guvernul Rusiei va demisiona in ziua investirii pentru un nou mandat prezidential a lui Vladimir Putin, scrie TASS. Agentia de presa precizeaza ca, pentru prima data, guvernul va fi format in conformitate cu noile reguli stabilite prin amendarea Constitutiei, aprobate la referendumul din 1 iulie 2020.

Vladimir Putin a fost reales oficial presedinte al Federatiei Ruse in urma alegerilor din 15-17 martie, Comisia Electorala Centrala conformand rezultatele alegerilor.

Conform legii, investirea sefului statului trebuie sa aiba loc la 7 mai, iar in ziua investirii cabinetul isi preda atributiile noului presedinte ales al Federatiei Ruse. Astfel, se asteapta ca guvernul sa demisioneze la 7 mai.

In conformitate cu Constitutia, seful guvernului este numit de catre presedinte dupa ce Duma de Stat aproba candidatura acestuia. Conform legii, in termen de doua saptamani de la investire, presedintele rus prezinta deputatilor o nominalizare pentru seful guvernului rus.

Deputatii examineaza candidatul propus de presedinte in termen de o saptamana de la acea zi. In cazul in care Duma il aproba, presedintele numeste candidatul in postul de prim-ministru.

De asemenea, Duma are dreptul de a respinge candidatul propus de presedinte. In acest caz, presedintele prezinta deputatilor, in termen de o saptamana, un nou candidat sau il propune din nou pe candidatul respins.

In cazul in care candidatii propusi de presedinte au fost respinsi de trei ori de Duma de Stat, atunci, conform legii, presedintele numeste in mod independent presedintele guvernului rus. In acest caz, nu este necesara aprobarea Dumei de Stat.

In plus, in conformitate cu Constitutia Federatiei Ruse, in acest caz, seful statului are dreptul de a dizolva Duma de Stat si de a convoca noi alegeri.

Presedintele numeste si viceprim-ministrii si ministrii federali

Presedintele numeste, de asemenea, viceprim-ministrii si ministrii federali, dupa aprobarea acestora de catre Duma de Stat. Exceptie fac sefii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Situatiilor de Urgenta, Ministerului Apararii, Ministerului Afacerilor Externe si Ministerului Justitiei, pe care seful statului ii va numi dupa consultari cu Consiliul de Ministri.

Conform normelor in vigoare, presedintele inainteaza Consiliului Federatiei nominalizarile acestor ministri federali, iar senatorii, in termen de o saptamana de la acea zi, il informeaza in scris pe seful statului cu privire la rezultatele examinarii propunerilor sale.

Prim-ministrul, aprobat de Duma de Stat si numit de presedintele Federatiei Ruse, in termen de doua saptamani de la data numirii sale, prezinta deputatilor, spre aprobare, propunerile de candidati pentru functiile de adjuncti si ministri federali. Conform legii, Duma de Stat decide, in termen de o saptamana de la depunerea acestor documente, daca aproba sau respinge candidatii propusi.

Daca sunt aprobate, presedintele numeste vicepremierii si ministrii, in timp ce seful statului nu poate refuza sa ii numeasca pe cei ale caror candidaturi au fost aprobate de Duma.

In cazul in care Duma respinge propunerile de viceprim-ministri si ministri, prim-ministrul are dreptul de a propune noi candidati sau de a-i prezenta din nou pe cei respinsi anterior.

In cazul in care Duma de Stat respinge de trei ori candidaturile inaintate de presedintele guvernului pentru posturile de viceprim-ministri si ministri federali, presedintele are dreptul de a-i numi in mod independent dintre candidatii inaintati sefului statului de catre prim-ministru.

In acest caz, Duma de Stat nu trebuie sa aprobe candidaturile pentru functiile de viceprim-ministri si ministri federali.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

12 ore ago

Nicusor Dan a tinut „Primaria deschisa” pana la miezul noptii

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a invitat persoanele care au vizitat Primaria Municipiului Bucuresti inclusiv in…

12 ore ago

Imagini demne de un film de actiune: magazin de bijuterii jefuit in plina zi la Paris

Magazinul de bijuterii Harry Winston situat pe bulevardul Montaigne, in arondismentul 8 din Paris a…

12 ore ago

Iraniana Narges Mohammadi, laureata a premiului Nobel, supusa unui nou proces pentru „propaganda impotriva Republicii Islamice”

Activista Narges Mohammadi, laureata a Premiului Nobel pentru Pace in 2023, aflata in inchisoare, a…

3 ore ago

Sibiu: Un tanar de 24 de ani arestat pentru ca si-ar fi ucis iubita

Un tanar in varsta de 24 de ani din Sibiu a fost arestat, sambata, sub…

12 ore ago

Si la altii nu doar la noi: scandal intr-o comisie din Congresul SUA din cauza „genelor false”

Un scandal a izbucnit in Congresul SUA dupa ce o politiciana a acuzat o rivala…

12 ore ago