Handbal masculin: Romania invinge fara drept de apel Insulele Feroe si pastreaza sanse reale de calificare la campionatul european

sport

Romania si-a luat revansa in fata echipei din Insulele Feroe, reusind o victorie la un scor zdrobitor de 25 -17, in Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2024.

Dupa o prima repriza de lupta, tricolorii au intrat la pauza cu un avantaj de 4 goluri. In Sala Dinamo a urmat o a doua repriza in forta, cu un festival de goluri, o aparare foarte bine organizata, care nu a permis feroezilor sa se apropie de poarta noastra. In putinele momente cand echipa oaspete a reusit patrunderea spre poarta, a dat de un portar aflat intr-o mare forma ce a avut niste parade de senzatie. Un mare merit in obtinerea acestei victorii ii apartine antrenorului Xavi Pasqual, care din punct de vedere tactic a castigat duelul cu antrenorul feroez, reusind sa motiveze jucatorii si gasind registrul tactic cel mai bun pentru o victorie la scor.

Federatia Romana de Handbal a pregatit pentru acest meci un moment special al intonarii imnului de stat, prin vocile a doua copile de 9 si 13 ani, eleve ale Colegiului National G Enescu si castigatoare a nenumarate trofee internationale de muzica.

Astfel nationala noastra, sub bagheta lui Xavi Pasqual, are o oportunitate reala pentru calificarea la Campionatul European de Handbal.

Austria este lider, cu 6 puncte (3 jocuri), urmata de Romania, 4 puncte (4 jocuri), Ucraina, 2 puncte (3 jocuri), Feroe, 2 puncte (4 jocuri), potrivit Agerpres.

Ultimele meciuri vor avea loc luna viitoare, Feroe – Ucraina si Romania – Austria pe 26 aprilie, Austria – Feroe si Ucraina – Romania pe 30 aprilie.

Primele doua clasate in cele opt grupe preliminare se califica la turneul final, alaturi de cele mai bune patru formatii de pe locul al treilea.

Campionatul European de handbal masculin se va desfasura in Germania, intre 10 si 28 ianuarie 2024.

Romania nu s-a mai calificat la un Campionat European din 1996, cand se clasa pe locul 9.

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: