Iar crapa PSD-ul. Nicolae Ciuca este gata sa preia Ministerul Apararii, Iohannis a semnat trecerea generalului in rezerva

politica

Administratia Prezidentiala a anuntat, luni, ca presedintele Iohannis a semnat decretul prin care generalul Nicolae Ciuca trece in rezerva. Marti si miercuri urmeaza vor avea loc in Parlament audierile ministrilor propusi de PNL.

„Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 28 octombrie a.c., decretul privind trecerea in rezerva a domnului general – cu patru stele Ciuca Nicolae-Ionel din Ministerul Apararii Nationale”, anunta Administratia Prezidentiala.

Ciuca, propus pentru functia de ministru al Apararii, a fost deja violet atacat de doi lideri ai PSD, Gabriel Les si Orlando Teodorovici.

„In urma cu aproape un an, pe 22 noiembrie, preluam pentru a doua oara conducerea Ministerului Apararii Nationale. La un prim bilant al dosarelor aflate pe masa ministrului, constatam ca una dintre cele mai mari provocari avea sa fie desemnarea noului sef al Statului Major al Apararii, in contextul in care mandatul expira in foarte scurt timp.

A urmat un episod de confruntare cu presedintele pe care putini l-au inteles in toate nuantele sale. S-a vorbit indelung despre evitarea politizarii armatei, insa in vacarmul dezlantuit, si noianul de invective la adresa PSD, cine a mai avut ragazul si echilibrul sa inteleaga ca, prin decizia de a nu prelungi acel mandat, exact acest deziderat il urmaream – tinerea Armatei cat mai departe de jocurile politice. Acum, lucrurile sunt clare chiar si pentru cei mai inversunati opozanti ai PSD!

Iata, astazi, un militar de cariera, aflat in functie, pregatindu-se ca in decurs de o zi sa schimbe haina militara cu cea de politician. Observ ca este un moft sa mai vorbim in Romania europeana a anului 2019 despre un principiu esential in arhitectura oricarei democratii care se respecta: controlul civil asupra fortelor armate.

Impartasesc perceptia celor care gasesc inacceptabila migrarea catre politica, inca din perioada activa, a unui general al Armatei Romaniei. Precedentul este absolut nefast, iar daca de la presedintele Iohannis nu pot emite nicio pretentie (modul in care sfideaza Constitutia a devenit deja marca inregistrata a domniei sale), am sperat ca Partidul National Liberal, un for cu reflexe europene – dupa cum se recomanda – nu va pune Romania in postura neuzuala de a propulsa un militar (fie el si proaspat rezervist) intr-o functie creata pentru exercitarea controlului civil.

Vreau sa fie bine inteles, pozitia mea vizeaza un principiu, si nu o persoana! Inchei prin a evoca un ilustru membru al unui partid istoric romanesc, asa cum se pretinde si PNL a fi : ‘Negociem orice, dar NU negociem principii’ (Corneliu Coposu)”, a scris Les pe Facebook.

Presedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici l-a atacat violent, sambata, pe generalul Nicolae Ciuca, comandant al Statului Major. Teodorovici spune ca Ciuca este un simplu „purtator de uniforma si grade”, dupa ce generalul, propus pentru functia de ministru al Apararii, a decis sa demisioneze din functia de sef al Statului Major, chiar de Ziua Armatei.

„Imi este rusine de rusinea domnului General si cum vad ca nimeni nu cere scuze ostasilor romani, le cer eu scuze pentru lacomia politicienilor romani, acoperiti sau nu. Armata Romana merita generali adevarati, dar nu si pe cei ce se dovedesc doar niste purtatori de uniforme si grade. Si mai merita onoarea castigata prin jertfa eroilor care au purtat cu mandrie insemnele Armatei Romane, indiferent de gradul avut. Armata Romana merita respectul nostru si merita mult mai mult decat sa fie instrumentul ambitiilor personale ale unora sau altora”, a spus Teodorovici.

Teodorovici afirma ca Armata Romana merita generali adevarati si respect, nu sa fie instrumentul ambitiilor personale ale unora.

„Acum pot sa spun ferm, clar, raspicat, barbateste, ca rusine mai mare pentru Armata Romaniei decat palma data ieri de Generalul Ciuca nu poate fi imaginata. Seful Marelui Stat Major, comandantul militar al armatei, a abandonat Armata Romana chiar de ziua ei, pentru o functie politica in eventualul Cabinet Orban. Ma intreb, oare care sunt meritele acestui General? Si daca ne-am fi gasit intr-o situatie de conflict armat, ar fi procedat la fel? Ar fi parasit campul de lupta pentru o functie calduta, acasa, intr-un birou?”, a scris Eugen Teodorovici, pe Facebook.

Nicolae Ciuca, sef al Statului Major al Apararii, a anuntat, vineri, ca va trece in rezerva, dupa ce PNL l-a propus pentru functia de ministru al Apararii in Guvernul Orban. Anuntul a fost facut la ceremonia organizata in Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei Romane.

De-a lungul carierei militare, Ciuca a comandat, printre altele, trupele romanesti in misiuni in Bosnia si Hertegovina, Afganistan si Irak.

Anul trecut, Nicolae Ciuca a fost decorat cu Medalia de onoare a Fortelor pentru Operatii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: