„Idiotenie”. Sute de femei soldat din Ucraina, puse sa marsaluiasca in pantofi cu toc: „Nu merita sa fie batjocorite”

externe

Furie in parlamentul din Ucraina dupa ce sute de femei soldat au participat la o parada militara purtand pantofi cu toc. 

Pe 2 iulie la Kiev a avut loc o repetitie pentru o parada militara la care au participat si cateva sute de femei soldat. Femeile au purtat pantofi cu toc, fapt care a starnit un val de indignare in capitala Ucrainei. Fotografii de la parada au fost difuzate de serviciul de presa al Ministerului ucrainean al Apararii.

Ucraina se pregateste sa organizeze luna viitoare o parada militara pentru a marca 30 de ani de independenta dupa destramarea Uniunii Sovietice, iar Ministerul Apararii a publicat vineri fotografii cu femei soldat, rupte de oboseala, marsaluind in pantofi negri cu tocuri medii, informeaza The Guardian.

„Astazi, pentru prima data, antrenamentul are loc in pantofi cu toc”, a declarat cadetul Ivanna Medvid, citata de site-ul de informatii al Ministerului Apararii, ArmiaInform. „Este putin mai greu decat in cizme de armata, dar ne straduim”, a adaugat Medvid.

Mai multi parlamentari ucraineni apropiati de fostul presedinte ucrainean Petro Porosenko s-au prezentat in parlament cu perechi de pantofi si l-au indemnat pe ministrul Apararii sa poarte tocuri inalte la parada.

„Este greu de imaginat o idee mai idioata, mai daunatoare”, a declarat Inna Sovsun, membra a partidului Golos, subliniind riscurile pentru sanatate.

Ea a mai spus ca femeile soldat din Ucraina – ca si barbatii – isi risca viata si „nu merita sa fie batjocorite”.

Ucraina se lupta cu separatistii sustinuti de Rusia in estul industrial al tarii, intr-un conflict care a ucis peste 13.000 de persoane din 2014.

Olena Kondratyuk, vicepresedinte al legislativului, a declarat ca autoritatile ar trebui sa isi ceara scuze public pentru „umilirea” femeilor si sa efectueze o ancheta. Kondratyuk a declarat ca peste 13.500 de femei au luptat in actualul conflict.

Peste 31.000 de femei servesc in prezent in fortele armate ucrainene, dintre care peste 4.000 sunt ofiteri.

Alegerea incaltamintei a starnit un torent de critici pe retelele de socializare. „Povestea unei defilari pe tocuri este o adevarata rusine”, a declarat comentatorul Vitaly Portnikov pe Facebook, sustinand ca unii oficiali ucraineni au o mentalitate „medievala”.

Un alt comentator, Maria Shapranova, a acuzat Ministerul Apararii de „sexism si misoginism”. „Tocurile inalte sunt o batjocura a femeilor impusa de industria frumusetii”, a scris ea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: