Iertati de puscarie prin prescrierea faptelor, doi fosti sefi ai Loteriei, acuzati de luare de mita vor trebui totusi sa achite peste 2,6 milioane de lei

news

italian, jefuit, fiica, sotia, romanca, Chiaravalle

Curtea de Apel Bucuresti a inchis definitiv un dosar in care fosti sefi ai Loteriei Romane au fost acuzati ca au primit mita de la un dealer auto constand in bani, trei masini de lux (Cadillac, Hummer, BMW) si 182 de autovehicule second hand, in schimbul atribuirii unui contract de reinnoire a parcului auto al companiei.

Judecatorii au dispus incetarea procesului penal ca urmare a punerii in aplicare a unor decizii ale Curtii Constitutionale si Instantei supreme privind prescrierea faptelor, in conditiile in care infractiunile au fost comise in anul 2010.

In schimb, judecatorii au dispus confiscarea a peste 2,6 milioane lei (peste 500.000 euro), reprezentand sume de bani si contravaloarea unor masini primite de la o firma de doi sefi spagari ai Loteriei.

Potrivit Agerpres, este vorba de Remus Leonard Lazareanu, fost director executiv al Loteriei, de la care au fost confiscate sumele de 250.000 lei si 16.000 lei, si Ovidiu Ripanu (fost sef Serviciu Achizitii), care trebuie sa achite sumele de 831.061 lei, 25.347 lei, 1.179.029 lei ( reprezentand 182 de autovehicule second hand), 160.683 lei (contravaloarea unui Cadillac) si 139.365 lei (contravaloarea unui Hummer),

In acest dosar au mai fost judecati Nicolae Virgil Sorescu (administratorul unui dealer auto) si Constantin Bradut Raducanu (administrator de firma), care au scapat de asemenea de acuzatii prin prescrierea faptelor, si Gheorghe Benea, fost director general al Loteriei, care a decedat in ianuarie 2021, avand o forma severa de Covid.

Potrivit DNA, la data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Nationale Loteria Romana a atribuit unui dealer auto, administrat de Nicolae Virgil Sorescu, un contract de furnizare de 182 de autovehicule in sistem buy-back, pentru inlocuirea parcului auto al Loteriei. Contractul a fost initiat, fundamentat si atribuit anume pentru a favoriza respectiva firma.

In acest sens, au fost preluate de la Nicolae Virgil Sorescu specificatiile tehnice ale autoturismelor ce urmau a fi comercializate – date care ulterior au fost introduse in caietul de sarcini, iar in fisa de date a achizitiei s-a impus introducerea unor conditii restrictive de participare, in scopul eliminarii concurentei.

Mai mult, din analiza documentatiei existente la dosar a rezultat faptul ca nu se impunea schimbarea parcului auto in integralitatea lui, pentru anul 2010 fiind solicitate de catre centrele din Maramures si Bistrita Nasaud doar 5 autoutilitare si un autovehicul.

In aceste conditii, pana la sfarsitul anului 2010, Loteria Romana a virat dealer-ului auto suma totala de 9.902.498 lei.

Pentru atribuirea contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Romane, persoane din conducerea companiei au primit sume de bani si bunuri.

Astfel, in cursul lunii februarie 2010, Ovidiu Ripanu, in calitate de sef Serviciu Achizitii in cadrul Loteriei si in calitate de membru in comisia de evaluare a ofertelor, impreuna cu Remus Leonard Lazareanu, Cornelia Olaru (referent in cadrul Loteriei) si Gheorghe Benea, a pretins suma de 1,5 milioane lei, 4 autovehicule noi, respectiv un autovehicul Cadillac, un autovehicul marca Hummer, un autovehicul marca Opel si un autovehiculului marca BMW, precum si 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de inlocuire a parcului auto in sistem buy-back.

Din aceste foloase, Ovidiu Ripanu a primit suma totala de 831.062 lei, in perioada iulie – septembrie 2010 (bani remisi din conturile societatii administrate de Nicolae Sorescu in contul unei firme apartinand lui Ripanu); doua autovehicule noi – marca Cadillac in suma de 160.683 lei si marca Hummer in valoare de 139.365 lei; autovehicule second hand in valoare de 1.179.029 lei, in perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011.

Dintre cele patru autovehicule pretinse anterior, in cursul lunii iulie 2010, Gheorghe Benea a primit, prin intermediul fiicei sale, Laura Benea, un autovehicul marca BMW in valoare de 139.230 lei.

De asemenea, Cornelia Olaru, referent in cadrul Loteriei si membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, in cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul marca Opel in valoare de 59.380 lei, pe care l-a inmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun in schimbul consemnarii unor date nereale in documentatia legata de licitatie.

DNA mai arata ca Remus Lazareanu a primit de la Nicolae Sorescu suma de 250.000 lei.

De asemenea, Constantin Bradut Raducanu, in calitate de administrator al unei societati comerciale (care a vandut Loteriei 51 de autoturisme, prin intermediul firmei lui Sorescu), a remis inculpatilor Ovidiu Ripanu si Remus Lazareanu suma de 41.347 lei, din care 16.000 lei au ajuns la Lazareanu, iar diferenta de 25.347 lei a ramas in contul unei societati controlate de Ripanu.

Pentru a ascunde adevarata provenienta a bunurilor/banilor ce fac obiectul infractiunii de luare de mita, Ripanu a preconstituit relatii comerciale nereale, vizand prestari de servicii fictive, folosindu-se de doua firme pe care le controla.

In acest sens, Ripanu, in intelegere cu Sorescu, a inventat in sarcina firmei care a obtinut contractul cu Loteria o „datorie” fictiva, prin intocmirea unor contracte care atestau operatiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparenta ca banii nu ar fi fost primiti drept mita, ci in contul unor servicii IT, neprestate in realitate.

In acelasi mod s-a procedat si cu mascarea mitei constand in cele patru autovehicule. Initial, o suma echivalenta cu valoarea acestora a fost transferata in conturile dealerului auto, insa, dupa cateva zile, suma a fost restituita sub pretextul achitarii unor servicii IT neefectuate.

In paralel, dupa preluarea autovehiculelor invechite de la Loterie (in baza contractului de buy-back), societatea – dealer auto a emis catre una dintre firmele controlate de Ripanu 182 de facturi fiscale (cate una pentru fiecare autovehicul primit de la CNLR in sistem buy-back) in valoare de 1.212.935 lei.

Cu toate acestea, firma controlata de Ripanu nu a achitat decat suma de 33.905 lei.

„Asadar, conform intelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Ripanu Ovidiu si autovehiculele second-hand preluate in baza contractului buy-back, ulterior fiind inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Ripanu Ovidiu figura in evidentele contabile ale dealer-ului auto. In cursul lunii aprilie 2010, in acelasi sens, inculpatul Raducanu Constantin Bradut a determinat doua persoane din cadrul firmei pe care o administra sa primeasca si sa avizeze plata sumei de 41.347 lei catre una dintre societatile controlate de Ripanu Ovidiu drept contravaloarea unor servicii care in realitate nu s-au realizat”, mai spun procurorii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: