Imaginea Guvernului Romaniei. Spagarul cu marfa ascunsa in cimitire este insarcinatul special cu realizarile guvernarii

news

Guvernul ar putea publica un volum despre realizarile Executivului in anul 2018, un memorandum in acest sens aflandu-se pe ordinea de zi a sedintei de miercuri. Volumul ar urma sa fie editat in 500 de exemplare si sa fie realizat de Comisia Nationala de Prognoza, sub coordonarea lui Darius Valcov, informeaza news.ro.

Potrivit memorandumului, o evaluare complexa cu sprijinul tuturor institutiilor este necesara din urmatoarele considerente:

– In fiecare domeniu pentru indeplinirea unei prevederi din Programul de guvernare s-au intreprins actiuni suplimentare de pregatire a cadrului legislativ, metodologic si institutional pentru implementare (ordine de aplicare, infiintarea de structuri organizatorice, reconfigurare atributii si compartimente, etc); din aceasta cauza activitatea intensa de realizare a obiectivelor Programului de guvernare trebuie evidentiata in intreaga sa complexitate;

– S-au intreprins actiuni noi, suplimentare fata de prevederile Programului de guvernare, care au asigurat indeplinirea obiectivelor acestuia dar si ca raspuns la realitatea economico-sociala foarte dinamica; in absenta unor astfel de masuri implementarea unor prevederi din Programul de guvernare ar fi mai dificila;

– Pe parcursul anului 2018 s-au intreprins actiuni de pregatire a implementarii unor angajamente prevazute pentru anul 2019 sau chiar in anii urmatori;

– In Programul de guvernare sunt evidentiate si masuri cu caracter general, sintetic si cu aplicabilitate permanenta, ceea ce face necesara o individualizare a actiunilor intreprinse in anul 2018.

„Multe din angajamentele asumate au insemnat si inseamna evaluari si analize laborioase de impact, investigare profesionista a solutiilor de implementare, un amplu demers de informare cu privire la experientele internationale, proiectarea si reglementarea solutiilor alese dar si a mecanismelor institutionale si organizationale de trasnspunere in practica a angajamentelor”, se mai arata in memorandum, care justifica necesitatea elaborarii unui astfel de volum si prin prisma Legii privind liberul acces la informatiile de interes public.

Se propune ca volumul sa fie realizat si editat de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza, sub coordonarea consilierul de stat pe probleme economice a premierului, functie detinuta de Darius Valcov.

Conform aceleiasi surse, volumul ar urma sa fie publicat in 500 de exemplare, care sa fie distribuite institutiilor din administratia publica centrala si locala, cheltuielile urmand sa fie acoperite din bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: