Imagini de apocalipsa. Soldati cu mitraliere si costume de protectie in China, 56 de milioane de oameni sunt izolati – Video

externe

China a anuntat sambata extinderea cordonului sanitar impus pentru limitarea raspandirii noului coronavirus identificat initial in orasul Wuhan, masura ce are drept consecinta izolarea de restul lumii a 56 de milioane de persoane, relateaza AFP.

Cinci orase din provincia Hubei (centru) au fost adaugate celor 13 care erau deja vizate de aceasta dispozitie ce implica in special suspendarea transportului public spre si dinspre aceste aglomerari si inchiderea bretelelor de autostrada care le deservesc.

Armata chineza a desfasurat sambata medici in centrul epidemiei de pneumonie virala, al carei bilant a continuat sa creasca si care afecteaza si Europa, cu trei cazuri confirmate in Franta. Dintre acesti pacienti, cel putin doi au fost recent in China, potrivit autoritatilor sanitare franceze. Spitalizati la Paris si Bordeaux (sud-vest), pacientii se afla internati in conditii de izolare. Pe langa tarile asiatice deja afectate, in special Japonia si Thailanda, a fost raportat un al doilea caz in Statele Unite.

Primul caz de coronavirus din Wuhan a fost confirmat in al doilea cel mai mare oras din Australia, Melbourne, a anuntat ministrul Sanatatii din acest stat. Pacientul este un cetatean chinez de circa 50 de ani care a calatorit in Wuhan inainte de a ajunge in Melbourne, la 19 ianuarie, a precizat ministrul Sanatatii din statul Victoria, Jenny Mikakos, intr-o conferinta organizata sambata. Pacientul este in stare stabila si a fost izolat.

Ministrul Sanatatii din Japonia a anuntat sambata ca a fost confirmat al treilea caz in aceasta tara, informeaza agentia Kyodo. Pacienta este o femeie din Wuhan, care a ajuns in Japonia la 18 ianuarie.

Autoritatile din Coreea de Sud, Japonia si Vietnam au confirmat sambata noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Epidemia se raspandeste rapid in tara sa de origine, unde au fost consemnate pana sambata 1.300 de cazuri de contaminare, dintre care 41 mortale.

China a intrat in Anul Sobolanului sub semnul focarului de coronavirus, care a izbucnit in decembrie in orasul Wuhan, plasat de facto in carantina. De Anul Nou chinezesc, strazile acestei metropole din centrul Chinei sunt goale, putinii trecatori acoperindu-si fetele cu masti de protectie obligatorii, dupa cum a constatat o echipa AFP aflata la fata locului. La limitele cordonului sanitar, la aproximativ 20 km est de centrul orasului, autovehiculele care incearca sa treaca trebuie sa se intoarca. ”Nimeni nu poate iesi”, a a declarat un politist pentru AFP. Nici trenurile sau avioanele nu pot parasi orasul, masura impusa incepand de joi.

Aproape intreaga provincie Hubei este rupta de restul lumii, numarul persoanelor afectate de aceasta masura fiind de peste 56 de milioane, aproape cat populatia din Africa de Sud, noteaza AFP.

Armata a trimis trei avioane in zona interzisa, care au debarcat vineri seara 450 de medici militari si personal sanitar auxiliar. Unii dintre acestia au experienta in lupta contra Ebola si SARS, o tulpina similara noului coronavirus, care a ucis 650 de persoane in China continentala si Hong Kong intre 2002 si 2003. Medicii militari sunt distribuiti in spitalele orasului, care adapostesc un numar mare de pacienti cu pneumonie virala, a precizat agentia Xinhua. Din cauza lipsei de locuri in unitatile spitalicesti, vineri a inceput constructia unui nou spital care urmeaza sa gazduiasca o mie de paturi. Acesta trebuie terminat… in zece zile, la 3 februarie, potrivit media de stat.

Toate decesele, cu exceptia a doua cazuri, au fost inregistrate in Wuhan sau in alta parte din provincia Hubei. Autoritatile au implementat masuri de depistare a virusului in toate tarile.

Bilantul creste zilnic, de la cifra de 26 de morti anuntata vineri la 41, sambata. Numarul total al cazurilor de contaminari a crescut de la 830 la 1.287. Din acest total, 237 de cazuri sunt considerate ”critice”, potrivit autoritatilor sanitare.

Majoritatea pacientilor care au murit erau persoane de peste 65 de ani sau care aveau boli preexistente.

Desi secventa completa a genomului a fost publicata, originea si mecanismul de transmitere a noului coronavirus (2019-nCoV), asa cum este notat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), sunt inca neclare.

Pe baza datelor actuale, perioada de incubatie a virusului poate fi de pana la aproximativ 14 zile. Simptomele noului coronavirus sunt, in multe cazuri, similare cu cele ale unei raceli, dar pot fi insotite de febra si oboseala, tuse uscata si dispnee (dificultate in respiratie).

Joi, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a recunoscut „situatia de urgenta din China”, insa a apreciat ca este „prea devreme” pentru a vorbi despre o stare de urgenta globala din cauza acestui virus.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: