In sfarsit! Citu intra peste afacerile baronilor sindicali: „Sa vedem cum incaseaza cotizatiile. Este OK sa se ia automat din conturile oamenilor?”

politica

Premierul Florin Citu a declarat, vineri, intrebat despre protestul unor reprezentanti ai politistilor, ca nu intelege rostul acestor manifestatii, pentru ca veniturile raman la nivelul anului 2020, adaugand ca i se pare „necinstit fata de ceea ce se intampla in sectorul privat”.

„In 2017 au fost foarte multi oameni in strada pentru ca Guvernul PSD a dat OUG 13. In 2020, Romania a trecut prin cea mai mare criza din ultima suta de ani. Salariile din sectorul public au crescut in medie cu 8% fata de cresterea din UE, de 3%. In sectorul privat am 1,4 milioane de oameni in somaj tehnic, niciun protest.

Am reusit, prin masurile pe care le-am luat, sa pastram locurile de munca ale celor 1,4 milioane de oameni, care au reusit sa se intoarca si impreuna am reusit cea mai mare crestere economica in trimestrul 4 din UE.

In 2021, veniturile din sectorul bugetar raman la nivelul anului 2020, cu acea crestere din 2020, cu o inflatie in scadere. Nu inteleg rostul acestor proteste. Deci veniturile raman la nivelul anului 2020. Asta a fost decizia. Mai mult de atat nu am ce sa va spun”, a afirmat Florin Citu, intrebat la Parlament in legatura cu protestul unor reprezentanti ai politistilor care au ajuns la Palatul Cotroceni.

El a adaugat ca in 2021 nici in sectorul privat nu vor exista cresteri salariale, pentru ca este in continuare o criza economica.

„Deci mi se pare necinstit fata de ceea ce se intampla in sectorul privat ceea ce se intampla cu aceste proteste. In sectorul privat avem oameni care platesc taxele, ne platesc salariile si totusi au trecut printr-o perioada dificila si merg mai departe”, a mai spus Citu.

Premierul a mentionat ca este nevoie de o discutie in societate despre faptul ca liderii de sindicat sunt singurii care au ramas in functie de 30 de ani.

„As vrea sa revin asupra acestor proteste. Aici cred ca putem sa avem o discutie onesta noi in societate. Singurii oameni care au ramas in functie 30 de ani sunt liderii de sindicat. Este in regula, in timp ce in restul societatii se mai fac schimbari? Haideti sa mai discutam si despre aceasta lege, sa vedem cum ajung si acele cotizatii, sunt automat facute din conturile oamenilor. Este ok sa se ia automat din conturile oamenilor?”, a adaugat Citu.

El a mai spus ca se va modifica si numarul membrilor consiliilor de administratie ale companiilor de stat, mentionand ca va veni saptamana viitoare cu ordonanta in acest sens.

„Asa cum vom discuta in societate si vom modifica numarul membrilor din consiliile de administratie ale companiilor de stat. V-am spus ca vom face acest lucru si cred ca saptamana viitoare venim cu ordonanta. Cinci este limita pe care o propun eu. (…) Companiile de stat au 63 de miliarde lei pierderi. Pierderile in 2014, nu aveam noi nicio treaba cu acest lucru, erau de 53 de miliarde. Atunci au fost bagate aceste companii in insolventa. De atunci s-au acumulat dobanzi, penalitati si am ajuns la 63 de miliarde. Bugetul pentru investitii este de 62 miliarde lei. Nu putem sa facem investitii pentru ca avem pierderi la aceste companii. Trebuie sa facem restructurare si aceasta restructurare incepe cu conducerea acestor companii”, a adaugat premierul.

Citu a mai spus ca vor fi adoptate mai multe ordonante pe aceasta tema.

„Este anul reformelor si al investitiilor. Sunt propuneri pe care le voi face eu si vom vedea in coalitie. Vor fi si modificari in ceea ce priveste mandatele directorilor generali, secretari generali. S-ar putea sa fie mai multe ordonante, incepem cu ordonanta 109. In acest moment, membrii consiliilor de administratie sunt numiti pe doua luni, pe patru luni. Asa ceva nu se poate, nu poti sa ai performanta cand numesti oameni pe doua luni, patru luni si apoi sa pui pe altcineva. Va fi un mandat poate mai mare ca sa poti sa faci performanta, dar in acelasi timp maxim cinci membri”, a mentionat Florin Citu.

Miercuri, reprezentantii Federatiei Publisind au protestat la sediul Administratiei Prezidentiale fata de inghetarea salariilor si sporurilor si a neindexarii pensiilor cu valoarea inflatiei, cerand si o majorare a salariului minim corelata cu cresterea preturilor. Participantii de la protestul politistilor au parasit zona autorizata si nu au respectat orele prevazute.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: