In timp ce rusii de rand mor cu miile pe fronturile din Ucraina, cei bogati huzuresc luni intregi in vacante exotice in Thailanda

externe

rusi, Thailanda, fugiti de razboi, Ucraina, bogati

Razboiul din Ucraina a provocat un numar incalculabil de victime umane si, in acelasi timp, a tulburat pietele, a perturbat lanturile de aprovizionare si a dus la cresterea inflatiei in intreaga lume. Dar in Thailanda, conflictul care dureaza de doi ani are, de asemenea, un efect social profund, in ciuda faptului ca se afla la o distanta de peste 5.000 de kilometri de front.

In timp ce multe natiuni occidentale au blocat calatoriile aeriene rusesti ca raspuns la invazia la scara larga a lui Vladimir Putin in Ucraina, Thailanda considera ca vizitele rusesti sunt esentiale pentru revigorarea industriei sale turistice devastate de pandemie.

Anul trecut, rusii s-au clasat pe primul loc in topul turistilor veniti in Thailanda din afara Asiei, cu 1,4 milioane de vizitatori. Totodata, rusii au fost pe primul loc in topul general pe insula turistica Phuket din sudul tarii.

In primele trei luni ale acestui an, 366.095 de rusi au sosit pe Aeroportul International Phuket, aproape dublu fata de aceeasi perioada din 2023 si au transformat viata comerciala si sociala a insulei.

Dar, in timp ce reprezinta o binefacere pentru macroeconomie, afluxul a iritat localnicii care se plang din ce in ce mai mult ca rusii fura locurile de munca si sfideaza traditiile culturale locale. In intreaga Thailanda, titluri de prima pagina precum „Un rus turbat ataca o echipa de politie din Phuket dupa ce s-a imbatat intr-un hotel din centrul orasului” si „O turista rusa loveste cu piciorul o femeie thailandeza insarcinata dupa ce i s-a cerut sa lase pantofii la usa” reprezinta atat un simptom, cat si un motiv de alarma.

„Rusia si Thailanda sunt atat de diferite si, uneori, rusii nu inteleg legea si cultura thailandeze”, a declarat pentru TIME locotenent-colonelul Akachai Siri, inspector sef al politiei turistice din Phuket. „Uneori incalca legea si nici nu le pasa de fortele noastre de ordine”.

Cu toate acestea rusii par sa fi venit in Thailanda pentru a ramane. In afara de vizele preferentiale, sanctiunile impuse transportatorilor aerieni rusi si interdictiile reciproce impuse companiilor aeriene occidentale au redus destinatiile in care cetatenii rusi pot scapa de iarna friguroasa, facand din Thailanda, deja populara, o alegere mai usoara. Si apoi mai exista si numarul deloc neglijabil de persoane care fug de criza economica si de un razboi sangeros – mai ales ca Kremlinul a intensificat recrutarea militara pe fondul cresterii numarului de victime.

Ca urmare, numarul rusilor cu bani care aleg sa ramana in Thailanda pe termen lung este in crestere. Pe langa vizele de 90 de zile la sosire, mii de persoane solicita vize de afaceri sau de studii pe un an.

Rusii instariti isi achizitioneaza masini de lux si iahturi si inchiriaza sau cumpara vile. Complexul luxos Laguna din Phuket, situat pe malul plajei, format din vile, lac ornamental si teren de golf cu 18 gauri, este supranumit acum „Mica Moscova”, spune Bhummikitti Ruktaengam, presedinte consultativ al Asociatiei de Turism din Phuket. Mai mult de jumatate dintre toti rezidentii de pe cele 1.000 de hectare ale sale sunt rusi, potrivit biroului de gestionare a proprietatii imobiliare Laguna, care angajeaza doi vorbitori nativi de limba rusa pentru a face fata schimbarilor demografice. In Phuket, preturile proprietatilor imobiliare au crescut cu aproximativ 20% din cauza afluxului de rusi bogati, spune Bhummikitti.

Cu toate acestea, Akachai spune ca cele mai multe infractiuni sunt legate de munca ilegala in care sunt implicati rusi hotarati sa nu se mai intoarca acasa in timp ce razboiul face ravagii, dar care nu dispun de mijloacele necesare pentru a se intretine pe termen nelimitat – mai ales ca sanctiunile bancare internationale au facut ca accesul la economii sa fie mai dificil. Multi rusi si multe rusoaice s-au reprofilat ca ghizi turistici neoficiali, servicii de inchiriere de masini si motociclete, agenti imobiliari, coafeze sau chiar lucratoare sexuale, facandu-si publicitate online prin intermediul grupurilor Telegram.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: