Inca trei tari sunt pe „lista galbena”. Romanii care vin din aceste tari trebuie sa intre in izolare pentru 2 saptamani

actualitate

Inca trei tari au fost adaugate pe lista cu statele care au peste 500 de cazuri confirmate de infectie cu noul coronavirus, in cazul carora se impune izolarea la domiciliu a cetatenilor romani care vin din acestea.

Pe lista actualizata si publicata joi pe site-ul INSP au fost adaugate Brazilia, Cehia si Portugalia.

Potrivit unei decizii a Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta, cetatenii romani care vin din state cu peste 500 de cazuri confirmate de infectie cu noul coronavirus vor fi izolati la domiciliu timp de 14 zile, acestea fiind cunoscute ca ”zone galbene”.

Pe site-ul INSP a fost publicata joi lista actualizata cu aceste tari. Ele sunt: Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Coreea de Sud – partea tarii unde nu este instituita carantina, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, Japonia, Marea Britanie, Malaezia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Populara Chineza – zona in care nu este instituita carantina, Spania, Statele Unite ale Americii si Suedia.

Statele care sunt marcate ca ”zone rosii” si pentru care se impune carantina sunt: Republica Populara Chineza – regiunea Hubei, Italia – intreaga tara, Coreea de Sud – Daegu (oras) si Cheongdo (judet) si Iran – intreaga tara.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: