Inca un magnat rus al petrolului a fost gasit mort, este al treilea sef al Lukoil care moare in conditii misterioase. Ce spune presa de la Moscova

externe

Vladimir Nekrasov

Seful uneia dintre cele mai mari companii petroliere din Rusia a murit, a anuntat marti presa rusa de stat, fiind cel mai recent caz dintr-o serie de decese in randul celor mai importanti directori din domeniul petrolier al tarii, relateaza Newsweek.

Vladimir Nekrasov, seful consiliului de administratie de la Lukoil, a murit, rapoartele medicale initiale sugerand ca a fost o „insuficienta cardiaca acuta”, a informat agentia de stiri de stat TASS, citand compania. El a petrecut aproape 50 de ani in industria de petrol si gaze, a relatat presa rusa.

Este al treilea dintre directorii de top ai Lukoil care moare de la izbucnirea razboiului din Ucraina, in urma cu 20 de luni. In septembrie 2022, presedintele Lukoil, Ravil Maganov, a murit dupa ce ar fi cazut de la o fereastra intr-un spital din Moscova. Cu toate acestea, compania petroliera a declarat ca Maganov „a decedat in urma unei boli grave”.

Maganov „a avut o contributie nepretuita nu numai la dezvoltarea companiei, ci si la intreaga industrie petroliera si a gazelor naturale din Rusia”, au declarat reprezentantii Lukoil la acea vreme.

Alexander Subbotin, un fost director de top la Lukoil, a fost descoperit mort in casa unui saman in mai 2022 in Mitischi, la nord-est de Moscova. Cadavrul sau a fost gasit intr-un subsol, intr-o „camera folosita pentru ritualuri voodoo jamaicane”, a relatat TASS la acea vreme.

Lukoil a cerut o incetare rapida a razboiului din Ucraina la scurt timp dupa ce Kremlinul a lansat invazia in februarie 2022. Compania, care produce aproximativ 2% din aprovizionarea cu petrol la nivel mondial, a declarat ca spera la „incetarea imediata a conflictului armat”, sustinand o rezolvare diplomatica a razboiului.

Si nu este vorba doar de afacerile cu petrol. La cateva luni de la izbucnirea razboiului total in Ucraina, mai multi oligarhi, oficiali si magnati rusi au avut parte de un sfarsit neasteptat.

Serghei Protosenia, un fost director al gigantului energetic rus Novatek, a fost descoperit spanzurat pe terenul proprietatii sale din orasul spaniol Lloret de Mar in aprilie 2022.

Vladislav Avaiev, care a fost fost vicepresedinte al bancii rusesti private Gazprombank, a fost de asemenea gasit mort in aprilie 2022, impreuna cu sotia si fiica sa, in Moscova.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: