Inca un retinut in dosarul „Buzatu”. Acesta a incasat o spaga de „doar” 714.000 de lei

politica

Dumitru Buzatu

Un expert care ar fi primit 714.000 lei de la omul de afaceri care l-a mituit si pe presedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost retinut sambata de procurorii DNA.

Numele expertului este Radu Judele.

Potrivit DNA, barbatul este acuzat de luare de mita si trafic de influenta.

Procurorii sustin ca, in anul 2019, in contextul derularii unui proiect finantat din fonduri europene, intre Consiliul Judetean Vaslui si o societate comerciala a fost incheiat un contract de achizitie publica, ce avea ca obiect reabilitarea si modernizarea unor drumuri din judetul Vaslui.

In cursul anului 2021, in conditiile in care lucrarile erau finalizate in proportie de 80%, intre reprezentantul societatii comerciale respective (martor in cauza) si presedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, ar fi aparut neintelegeri referitoare la plata facturilor (circa 3.000.000 euro) si implicit la cuantumul mitei care trebuia remisa acestuia din urma.

In acest context, CJ Vaslui a incheiat un contract cu o societate comerciala (al carei obiect de activitate este realizarea de activitati de inginerie si consultanta tehnica) administrata de barbatul retinut sambata, pentru a efectua o expertiza tehnica a lucrarilor executate.

„Dupa intocmirea raportului de expertiza (in care erau trecute date care nu corespundeau realitatii din teren), in data de 22.06.2022, respectiv in perioada 07 – 15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 lei in scopul formularii unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate in baza contractului incheiat cu CJ Vaslui si implicit de ‘a favoriza’ societatea omului de afaceri (in sensul de a i se achita in totalitate facturile de circa 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executarii intocmai a lucrarilor conform caietului de sarcini).

De asemenea, pentru suma de bani pretinsa, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri ca va interveni pe langa factorii decidenti din cadrul CJ Vaslui si ca-i va determina pe acestia sa achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrarile executate.

In contextul mentionat mai sus, expertul a primit in datele de 02.03.2023 si 27.04.2023 suma totala de 714.000 de lei. Dupa remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi inaintat CJ Vaslui documentatia tehnica privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrarile efectuate de catre societatea martorului, care a fost primita si acceptata de catre factorii decidenti din cadrul institutiei publice, printre care si inculpatul Buzatu Dumitru”, spun procurorii.

Expertul retinut urmeaza sa fie prezentat duminica Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Comunicatul DNA privind retinerea lui Dumitru Buzatu

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Iasi au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 23 septembrie 2023, a inculpatului:

BUZATU DUMITRU, presedinte al Consiliului judetean Vaslui, pentru comiterea infractiunii de luare de mita.

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor in cauza) sume de bani, reprezentand un procent de 10% din valoarea unui contract de achizitie publica pe care acesta din urma il incheiase cu Consiliul judetean Vaslui si care avea ca obiect reabilitarea si modernizarea unor drumuri din judetul Vaslui astfel incat contractul sa se deruleze in bune conditii (plata facturilor).
In contextul mentionat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.

Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 23 septembrie 2023, inculpatul urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin din partea Directiei Generale Anticoruptie si din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Mentionam ca prezentul comunicat a fost intocmit in conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: