Incident terorist la Tel Aviv: Un individ a intrat cu masina intr-un grup de turisti. O persoana a murit si sapte au fost ranite

externe

O persoana a fost ucisa si mai multe au fost ranite intr-un presupus atac terorist care a avut loc in Parcul Charles Clore din Tel Aviv. Potrivit Politiei, atacatorul a intrat cu masina intr-un grup de turisti, informeaza The Times of Israel.

Atacatorul, care se crede ca era un arab israelian, a fost neutralizat de politisti.

Toate victimele atacului terorist sunt turisti. Persoana decedata ar fi un turist italian in varsta de aproximativ 30 de ani. Alte sapte persoane au fost ranite.

Rapoartele privind incidentul sunt contradictorii. Unii martori spun ca atacatorul a tras pe geamul vehiculului sau, apoi a facut accident; altii spun ca a dat cu masina peste oameni, apoi a coborat si a inceput sa traga cu arma.

Imaginile despre care se spune ca ar fi de la fata locului arata un vehicul rasturnat si politisti care trag intr-un atacator doborat.

Tot astazi mai devreme, in Cisiordania ocupata doua surori cu cetatenie britanica si israeliana au fost ucise, iar mama lor a fost ranita intr-un atac asupra masinii in care se aflau. Fetele, in varsta de 15 si 21 de ani au murit, iar femeia se afla in spital in stare critica.

Premierul Netanyahu a ordonat politiei sa cheme toate unitatile de rezerva ale Politiei de Frontiera, intr-un pas major care reflecta probabil temerile de o escaladare ulterioara a violentelor dupa cele doua atacuri mortale petrecute astazi. De asemenea, Netanyahu a facut un apel la cetateni sa respecte instructiunile fortelor de securitate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: