Indignare in Danemarca, dupa ce doua milioane de tone de „gunoi” ameninta sa inghita un sat si un rau

pagina verde

Locuitorii unui sat danez traiesc cu teama ca vor fi luati cu tot cu case de o alunecare de teren contaminata, care ar duce la unul dintre cele mai grave dezastre ecologice din istoria tarii, potrivit The Guardian.

Alunecarea de teren se indreapta incet spre Olst, un sat cu 400 de locuitori din Iutlanda, dupa ce solul a inceput sa se deplaseze la o fabrica din apropiere, condusa de Nordic Waste, companie specializata in tratarea solurilor contaminate, unde a daramat deja cateva cladiri.

Se crede ca cel putin 2 milioane de tone de sol contaminat se deplaseaza cu 2 metri pe zi – dupa ce a incetinit de la 9 metri pe zi – iar expertii considera ca se va indrepta spre sat, poluand, in acelasi timp, raul Alling A.

Un raport al Serviciului Geologic al Danemarcei si Groenlandei (GEUS) a constatat ca alunecarea de teren nu este naturala, ci a fost cauzata de activitatea umana.

Costurile de curatare sunt de asteptat sa ajunga la 205 milioane de coroane daneze in urmatoarele sase luni si ar putea ajunge in cele din urma la miliarde.

Nordic Waste, al carui slogan este „Dam pamantului o noua viata”, s-a declarat saptamana trecuta in faliment, spunand ca „din pacate, alunecarea de teren a atins o asemenea amploare incat noi, ca si companie, nu ne putem asuma sarcina de a o combate.”

Au existat speculatii in Danemarca ca alunecarea de teren ar fi putut fi cauzata de ploile abundente recente. Cu toate acestea, Kristian Svennevig, cercetator la GEUS si unul dintre autorii raportului asupra dezastrului, a declarat ca a gasit dovezi ale miscarii, care dateaza din 2021.

„Am ajuns la concluzia este ca nu este un fenomen natural, este un fenomen creat de om si ca nu este vina schimbarilor climatice”, a spus el.

„Practic, solul poluat insusi este cel care aluneca si a inceput sa alunece in anii relativ secetosi 2021 si 2022, ceea ce nu te-ai astepta de la o alunecare naturala”, a adaugat el.

In timp ce unele dintre cele mai iminente pericole au fost atenuate, milioane de tone de sol contaminat sunt inca in miscare si nu se stie cat de repede se misca sau cat de departe vor ajunge. Ministrul mediului, Magnus Heunicke, a spus ca dezastrul este inca in „faza acuta”.

Svennevig a spus ca crearea unui model computerizat al alunecarii de teren ar ajuta la limitarea traseului si ca dezastrul este „deja cel mai mare din acest secol si este in dezvoltare inca”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: