Informator al Securitatii. Marin Iancu, „detinutul politic” trimis de Dragnea la Cotroceni, si-a turnat colegii de inchisoare de la Aiud

politica

Madalin Hodor, istoric si cercetator la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS), da publicitatii un document din care reiese ca Marin Iancu, trimis de PSD in calitate de fost detinut politic la consultarile de la Cotroceni, a fost informator al Securitatii.

Marin Iancu a semnat 160 de note informative, avand pseudonimul de „Calin F”, se arata in documentul aflat pe site-ul CNSAS.

„In nota de constatare intocmita cu numarul S/DI/1934/11.08.2008 se arata ca paratul Iancu Marin titular al dosarului R 537 (Dosar de retea n.n.) a fost recrutat de Directia a IV-a, Penitenciarul Aiud – Contrainformatii pentru supravegherea informativa a detinutilor condamnati pentru infractiuni contra Securitatii Statului si pentru incadrarea pe a doua linie informativa a colegului sau de camera, lucrat in DUI (Dosar de Urmarire Informativa n.n.) SEGAL.

Prin nota informativa din data de 11.08. 1984, in detentie, olografa, semnata cu numele ‘Calin F.’ primita de lt.col. Lazar Gheorghe, Dir. IV, Penitenciarul Aiud CI ce cuprinde unele comentarii pe marginea aparitiei Decretului de amnistie, gratiere si redozarea a pedepselor este mentionat detinutul… care auzind ca va veni un decret unic a afirmat: ‘Pai nu am scris eu bine cand am scris sa nu va asteptati la nimic bun de la un cancer si de la un nebun, insa apoi a continuat sperand ca vor fi inclusi si condamnatii politic in decretul respectiv'”, se arata in document.

„Bun. Ce avem pana aici? Iancu Marin, da acel Iancu Marin, ‘victima’ lui Augustin Lazar, delegatul PSD-ului menit sa il umileasca pe presedintele Iohannis, era de fapt informatorul ‘Calin F’ din legatura lt.col. Lazar Gheorghe de la CI Aiud si turna un coleg de celula tocmai in legatura cu…. un decret de gratiere.

In Sentinta civila nr. 2935 din 29.09.2009, publicata in MO nr. 180/08.06.2011 se mai mentioneaza ca Iancu Marin a furnizat in 3 ani si 6 luni un numar de 160 de note informative, la dosarul sau existand doar doua note olografe, restul fiind dactilo.

CNSAS a pierdut procesul cu Iancu Marin instanta preferand sa ia in consideratie fapte circumstantiale precum si marturia a doi fosti colegi de camera ai lui, adusi sa-l exonereze (practica folosita in mod uzual de fostii colaboratori ai Securitatii cu deosebit succes in fata unor complete ostile sau neinformate)”, a mentionat Madalin Hodor.

Iancu, alaturi de Ioan Muntean (condamnat de fapt pentru talharie, dupa ce a lovit si a sustras arma unui tanar soldat”, au fost luati de Eugen Nicolicea la Cotroceni in cadrul consultarilor privind referendumul pe justitie.

„Domnul Marin Iancu a fost detinut politic la penitenciarul din Aiud timp de cinci ani si patru luni. Desi indeplinea conditiile pentru a putea fi eliberat, procurorul Augustin Lazar, pe atunci presedinte al Comisiei de propuneri pentru punerea in libertate conditionata de la inchisoarea din Aiud i-a refuzat de patru ori liberarea conditionata. Mai exact, cazul domnului Marin Iancu a fost analizat de patru ori de catre Comisia lui Lazar. Si de fiecare data s-a considerat ca acesta nu poate fi pus in libertate, fiind amanat pana cand detinutul politic si-a ispasit integral pedeapsa, desi indeplinea conditiile legale pentru a putea fi eliberat”, preciza un comunicat al PSD, transmis in ziua consultarilor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: