Innebuneste AUR. Un american de culoare a devenit rector al Universitatii ”Danubius” din Galati

news

Consiliul de Administratie al Universitatii ”Danubius” a anuntat, joi, ca numirea cercetatorului american William B. Harvey in functia de rector al institutiei de invatamant superior a fost aprobata de Ministerul Educatiei.

Potrivit unui comunicat transmis de universitate, cercetator si manager recunoscut la nivel international, Harvey preia conducerea pentru ca aceasta institutie sa isi extinda legaturile cu mediul academic international prin calitatea, profesionalismul si implicarea studentilor, cadrelor didactice, absolventilor.

Inainte de a obtine functia de conducere la Universitatea „Danubius”, Harvey a fost cercetator eminent la Asociatia Americana pentru Acces, Echitate si Diversitate (AAAED) din Washington, DC.

William Harvey are o diploma de licenta in limba engleza de la West Chester University, un master in Fundamentele sociale si filosofice ale educatiei si un doctorat in Antropologia educatiei la Universitatea Rutgers. De asemenea, a primit o diploma onorifica de doctor in stiinte de la Scoala de Psihologie Profesionala din Chicago.

„Aceasta schimbare intareste Proiectul ‘Danubius, Universitatea noastra!’. Era nevoie ca o astfel de reconfigurare manageriala sa fie pregatita si sa se adapteze la viitorul invatamantului superior globalizat. Sosirea lui William in echipa noastra asigura grefarea expertizei modelului american de invatamant superior asupra invatamantului superior din Romania.

Acest parteneriat romano-american existent in managementul Universitatii ‘Danubius’ prefigureaza consolidarea capacitatii universitatii noastre de a dezvolta noi programe de studiu dedicate studentilor internationali. Prin urmare, este o etapa istorica a invatamantului superior romanesc, un parteneriat ce a facut ca viziunea antreprenoriala a Universitatii „Danubius” sa devina realitate, avand un potential real de a depasi orice indice de performanta in materie de educatie, cercetare si inovare”, a declarat presedintele Universitatii „Danubius”, Andy Pusca, citat de Agerpres.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: