Institutul lui Emil Constantinescu se rafuieste cu USR: „Aberatii si minciuni, sunt analfabeti functionali”

politica

Colegiul Director al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului considera ca propunerea legislativa de desfiintare a institutului, respinsa miercuri de Camera Deputatilor, este „o colectie de aberatii si minciuni” ale initiatorilor de la USR. Institutul este condus de Emil Constantinescu.

„Respingerea initiativei de desfiintare a Institutului arunca in derizoriu demersul politicianist al USR, care s-a dovedit o colectie de aberatii si minciuni sfruntate. Initiatorul propunerii legislative si grupul de semnatari nu au nici cea mai vaga idee cum functioneaza un institut de cercetare stiintifica si, pe de alta parte, folosesc cu buna stiinta date false pentru un demers politicianist, populist”, se arata intr-un comunicat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului.

Potrivit sursei citate, afirmatia utilizata de USR in campania dusa impotriva ISACCL – sinecura – ii prezinta drept „analfabeti functionali”.

„Sinecura inseamna ‘slujba, functie bine retribuita, care cere munca minima sau nu cere nicio munca’ si nu o activitate intensa si fructuoasa, conform reglementarilor legale, fara avantaje suplimentare si, in cateva functii de conducere, chiar cu un caracter de voluntariat. Politicile publice in vigoare nu au in vedere desfiintarea de catre Parlament a unor institutii de cercetare stiintifica fara consultarea Academiei Romane, a Ministerului Educatiei, a Ministerului Cercetarii sau a Ministerului Culturii. Toate aceste institutii si-au dat acordul pentru infiintarea ISACCL”, se mentioneaza in comunicat.

Reprezentantii ISACCL arata ca astfel de initiative de desfiintare au existat doar in perioada dictaturii comuniste.

„E greu de imaginat ca, intr-un stat democratic din Uniunea Europeana, un grup de politruci fara nicio prestanta academica pot sa initieze desfiintarea unui institut de cercetare stiintifica. Centru de excelenta al Academiei Mondiale de Arta si Stiinta, ISACCL desfasoara exclusiv activitate stiintifica, fara nicio implicare politica. Iar proiecte precum ‘Initiativa Levant pentru pace globala’, prezentat in Consiliul Europei, Congresul SUA, ONU, UNESCO, Senatul Frantei, Senatul Italiei, Vatican, sau platforma academica ‘Lumea post-pandemia COVID-19: o viziune umanista pentru o dezvoltare durabila’ confera prestigiu international Parlamentului Romaniei”, precizeaza institutul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: