Interceptari DNA, cum vorbea Badalau cu inalti functionari ai statului: „Fa, manca-mi-ai… (cuvant obscen)… daca nu te calc in picioare, daca nu imi dai sala de sport”

politica

Stenograme ale interceptarilor DNA in dosarul lui Niculae Badalau arata cum negocia baronul PSD cu lideri ai PNL din Giurgiu pentru a captura contracte pe bani publici. Stenogramele sunt relevante si pentru atitudinea pe care liderii PSD o au fata de functionarii statului.

Intr-o convorbire cu primarul PNL Dan Pasat, Badalau dezvaluie cum se lupta cu liderii PNL locali pentru a obtine contracte pe bani publici. El s-a laudat ca o controleaza pe sefa de la CNI, Manuela Patrascoiu.

Iata pasaje din interceptari, publicate de G4Media:

BADALAU NICULAE: Spuneai de TICA. L-am ajutat pe TICA (Dumitru Beianu zis Tica, seful PNL al CJ Giurgiu – n.r).

PASAT DAN: Foarte bine.

BADALAU NICULAE: L-am ajutat de nu stiu cate ori.

PASAT DAN: Foarte bine! Sa fii sanatos!

BADALAU NICULAE: Pe GRASU (deputatul PNL de Giurgiu, Alexandru Andrei – n.r.). L-am scapat: „Sefule!”

PASAT DAN: …[rade]…

BADALAU NICULAE: I-am luat sala de sport de la CNI, la OINACU, la FABIAN (Fabian Tirca – secretarul general al PNL Giurgiu si primar in comuna Oinacu – n.r.). Fii atent aici! Face licitatie, se duce la MANUELA.

PASAT DAN: Da.

BADALAU NICULAE: O chem pe MANUELA si ii spun: ”Fa, manca-mi-ai …(cuvant obscen)…daca nu te calc in picioare, daca nu imi dai sala de sport.” ”N-o fac eu. Am dat-o.” N-o fac ca …(neinteligibil) …Dar sa-l omor pe GRASU ca ma enervase cu…

PASAT DAN: Da, stiu, ce aveti voi.

BADALAU NICULAE: … o smecherie. Vorbea urat. Iau sala de sport. Mama! S-a dus la Parlament, s-a dus la ma-sa in cur, s-a dus la nu stiu ce. ”Cum, domnule, sa ia sala un P.S.D.-ist?” Noi cu CIUCA, la 2 saptamani… saptamanal aveam acolo, la 2 saptamani aveam sedinta de PNL. Si i-a zis lui CIUCA: ”Domnul Prim, am luat si eu sala de sport din …[neinteligibil]…” Eu il stiu pe asta de cand eram ministru, el era… a… seful statului major si avem… ca aveam fabricile alea de armament. ”Am luat o sala…” Ma calca asta in picioare. Nici nu-l stia pe GRASU.

PASAT DAN: Nu, pai n-aveai de unde…

BADALAU NICULAE: Nici nu-l stia …[neinteligibil]…

PASAT DAN: Slab rau.

BADALAU NICULAE: Si il prind pe… Fii atent! Si ca sa il enervez mai rau il prind pe FABIAN (Fabian Tirca – secretarul general al PNL Giurgiu si primar in comuna Oinacu – n.r.) la nunta la GHIDANAC (Marin Ghidanac – primarul PNL din comuna Roata de jos, judetul Giurgiu – n.r.). Au venit toti. Acolo, a facut la fiica-mea (fiica lui Niculae Badalau, Sabina Marica-Badalau, detine domeniul Monato din Bolintin, cu salon de evenimente. Potrivit presei, ar fi investit 4 milioane de euro in restaurant, doar un candelabru ar fi costat 100.000 de euro – n.r.). A venit si DAN MOTREANU (liderul organizatiei PNL Giurgiu – n.r.) si astia si zic: ”Ba FABIANE, fii atent aici, ca iti bag si dispensarul.” Are un dispensar de un miliard si ceva. Ce …[cuvant obscen]… mea o face el acolo, nu stiu. Zic: ”Iti bag si dispensarul, dar iti dau licitatia la tine”, ca la astea mai micute le da licitatiile la comune, CNI -ul acum, ca sa nu mai…ca sunt ei… au multe… ”dar mi-l dai mie.” Eu stiind ca FABIAN, finul lui asta …[neinteligibil]…

PASAT DAN: Da, e finu-sau. BADALAU NICULAE: DANE, n-am apucat sa ma duc pana la un scaun incolo, ca a si venit GRASU (deputatul PNL de Giurgiu, Alexandru Andrei – n.r.) dupa mine: ”Bai, esti nebun, ce …[cuvant obscen]… mea ai …[neinteligibil]…dispensarul lu’ asta?”…[rade]… ”Du-te, ma, dracu’ de aici cu dispensarul tau!” La vreo 4 zile ma suna: ”Hai cu mine la MANUELA la CNI, sa-mi dea dispensarul”. Zic: uite, ma, imi bagai un bat in cur. Fir-ati ai dracu!

PASAT DAN: NICULE, ne ajutam. Tu vorbeste la CNI pentru primarie si aia si eu…

BADALAU NICULAE: Da, ma, da.

Citeste si: Badalau a fost prins la furat, Ciolacu afirma ca „nu se bucura”: „Uman nu ma bucur”

Manuela Irina Patrascoiu este director general al Companiei Nationale de Investitii din 2013 cand PSD si PNL erau la putere in cadrul USL. Ea i-a luat locul Anei Maria Topoliceanu, prietena Elenei Udrea, ulterior denuntatoare a blondei de la Cotroceni.

Inainte de a fi director general, Manuela Patrascoiu a fost director economic al CNI inca din 2002 de pe vremea lui Adrian Nastase. Potrivit CV-ului, are studii postuniversitare in ”Securitate si Aparare Nationala” la Colegiul National de Aparare.

Curtea de Apel Bucuresti a respins definitiv, zilele trecute, solicitarea lui Niculae Badalau de a fi eliberat din arestul preventiv.

„Solutia pe scurt: INCH. 36/CO-CP/ In baza art.205 Cod procedura penala respinge ca nefondata contestatia formulata de contestatorul-inculpat Badalau Niculae impotriva incheierii pronuntate de Tribunalul Giurgiu la data de 10.01.2023 in dos pen nr 1977/122/2022/a1.2. In baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obliga contestatorul-inculpat la plata sumei de 500 de lei catre stat, cu titlu de cheltuieli judiciare Definitiva. Pronuntata, in sedinta camerei de consiliu, azi, 25.01.2023”, este solutia data de instanta.

Fostul baron PSD Niculae Badalau a sustinut in fata judecatorilor, pe 27 decembrie, ca „niciodata” nu a profitat de functiile sale pentru a obtine avantaje personale.

„Regret faptul ca am acceptat sa merg la acea intalnire cu acel domn. El m-a invitat, el a condus discutiile…

Domnul procuror a depus toate documentele pentru a incheia urmarirea penala. Vreau sa va spun ca in 30 de ani de prefect, de deputat, de ministru al Economiei, niciodata nu am gresit. Si eu nu cred in tinte.

De doi ani nu mai fac parte din niciun partid politic. Niciodata nu mi-am folosit calitatile pentru a obtine ceva pentru mine sau pentru familia mea”, le-a spus Badalau judecatorilor.

Niculae Badalau a fost trimis in judecata de DNA, in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita si trafic de influenta, intr-un dosar in care este acuzat ca i-a oferit mita 170.000 de euro unui primar din judetul Giurgiu in schimbul acordarii unor contracte de lucrari publice.

Potrivit unui comunicat, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei, au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a lui Niculae Badalau, la data faptelor consilier de conturi in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei si vicepresedinte al Autoritatii de Audit din cadrul aceleiasi institutii, pentru trafic de influenta si dare de mita, in forma continuata, si a unui reprezentant al unei societati comerciale, pentru complicitate la dare de mita.

Procurorii anticoruptie noteaza in rechizitoriu ca, in zilele de 9 august si 19 noiembrie, Niculae Badalau, in calitatea mentionata, i-ar fi pretins unui primar de comuna sa atribuie un anumit contract unei societati administrate de o ruda a inculpatului. Contractul viza „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apa potabila”, fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fara TVA.

„In schimbul acestui ‘serviciu’, inculpatul ar fi promis ca va determina o persoana din conducerea Companiei Nationale de Investitii (CNI), asupra careia a lasat sa se inteleaga ca are influenta, sa asigure finantarea a doua proiecte depuse la aceasta institutie de primaria respectiva”, arata anchetatorii.

In perioada 2021-2022, spune DNA, in contextul derularii unui contract pe care aceeasi primarie il avea incheiat cu aceeasi societate comerciala, privind „Infiintare retea de alimentare cu apa…”, Niculae Badalau, prin intermediul celeilalte persoane cercetate in prezenta cauza, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, in schimb, acesta sa efectueze in continuare platile catre firma respectiva, chiar si pentru lucrari neconforme.

„In acelasi context, la data de 19 noiembrie, Niculae Badalau i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului mentionat mai sus, dar si dintr-un viitor contract a carui atribuire urmarea sa o obtina pentru aceeasi firma, de la primaria respectiva. Ulterior, in data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiasi om de afaceri, inculpatul Niculae Badalau i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentand o parte din suma de bani promisa in legatura cu contractul in derulare”, mentioneaza procurorii anticoruptie.

Potrivit acelorasi surse judiciare, primarul caruia Niculae Badalau i-ar fi oferit mita este Dan Pasat, fost deputat PNL, care a fost condamnat in 2013 la trei ani de inchisoare pentru santaj.

Dan Pasat are calitatea de martor-denuntator in dosar. El este cel care l-a denuntat pe Badalau la DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: