INTERVIU Andrei Ursu: „Teroristii au existat, au acum probabil in jur de 65 de ani si pensii speciale. Unii pot fi chiar in functii, altii infiltrati in institutii de forta, in justitie, in economie”
Achitarea de catre judecatorii Inaltei Curti a doi fosti ofiteri de Securitate, acuzati in dosarul uciderii disidentului roman Gheorghe Ursu, a starnit valuri de indignare in Romania. Practic, prin decizia lor, magistratii au certificat crima comisa, dand de inteles ca Ursu nu a fost un oponent autentic al regimului comunist, ci un simplu „bisnitar de valuta”, in vreme ce tortionarii lui nu si-au facut decat meseria de „securisti”, deci nu pot fi trasi la raspundere. Ce crede Andrei Ursu, fiul disidentului ucis de Securitate, despre aceasta scandaloasa decizie a justitiei mioritice puteti afla din randurile urmatoare.
Stimate domnule Ursu, securistii acuzati de uciderea tatalui dvs au fost achitati. A invins pana la urma Securitatea, la atatea decenii dupa caderea teoretica a regimului comunist?
Aici este vorba de interesele fostei Securitati. Ea nu mai actioneaza ca o institutie represiva, desigur, dar exista inca influenta fostei Securitati si a cadrelor de Securitate, mai ales a celor care au ramas in SRI in toti acesti ani – sunt multi ramasi cu grade de general pana in anii 2000, 2010, 2015 si care sunt bagati intr-o organizatie a securistilor in retragere. Au chiar o revista, Vitralii, au oameni foarte influenti in mass-media, in servicii, in justitie. Iar ei au actionat, asa cum am putut vedea pe viu la acest proces, in bloc, ca un organism care incearca sa-si asigure impunitatea. Ca fosta institutie, Securitatea a avut o mare putere, a dominat societatea romaneasca, populatia, am stat cu totii de frica Securitatii sa-l aplaudam pe Ceausescu si l-am acceptat pe acel dictator, iar aceasta stare de umilinta a fost cauzata de frica, de teroarea pe care securistii au impus-o. Securitatea este o institutie care a incercat sa-si schimbe apoi amintirea, istoria, sa-si creeze imaginea unei structuri patriotice, care apara tara de pericolele din Est sau din Vest, de „agenturile straine”, adica practic tot ce spunea Ceausescu in anii aceia. Amintiti-va ca la Timisoara erau, in opinia lui Ceausescu, doar niste „iredentisti maghiari care voiau Transilvania”, nicidecum revolutionari. Iar aceste minciuni s-au perpetuat, iar securistii si astazi incearca sa blameze Vestul ori turistii sovietici pentru crimele de la Revolutie, cand de fapt tot ei au tras si inainte si dupa 22 decembrie. Aici este marea problema: ca aceasta organizatie are o mare coeziune, data chiar de crimele pe care membrii ei le-au comis impreuna.
Care credeti ca a fost miza acestei achitari? S-au temut judecatorii ca daca ii vor condamna pe cei doi securisti s-ar fi deschis o cutie a Pandorei si alte instante ar fi fost obligate sa-i condamne pe alti tortionari vinovati de represiune, ori inainte de 1989, ori dupa – ma gandesc aici la dosarul Mineriadei.
Cred ca ati pus exact degetul pe rana! Raspunsul meu este simplu: da. Asta este probabil miza principala. Securistilor nu le-a fost usor sa traiasca cu ura romanilor si atunci aceasta naratiune, a Securitatii patriotice, a fost foarte importanta pentru schimbarea lor la fata si pentru a-si asigura un modus vivendi cu propria lor imagine, pentru a-si putea privi copiii in ochi. Mai mult decat atat, cred ca aici e vorba de o chestiune foarte practica, asa cum ati spus: exista si alte dosare pentru crime impotriva umanitatii aflate inca pe rol. Dosarul Mineriadei si cel al Revolutiei sunt inca in lucru, de asemenea este in lucru dosarul represiunii de la Brasov, in 1987, cu acele torturi inimaginabile pe care muncitorii brasoveni le-au descris. Am aflat chiar recent ca acest ultim dosar este in lucru la Parchetul Militar de pe langa Curtea Militara de Apel Bucuresti. Se apropie de finalizare si aceste cauze. Cercetarile noastre cu privire la Revolutie arata ca nici pe departe nu se pune problema ca ar fi vinovati doar cei trei trimisi acum in instanta. Este o batjocura uriasa acel dosar al Revolutiei, in care doar trei indivizi au fost trimisi in judecata pentru uciderea a peste o mie de oameni, marea majoritate dupa 22 decembrie, cand securistii au tras pentru a crea panica si teroare in randul populatiei. Teroristii au existat, dovezile sunt foarte clare, am studiat dosarul Revolutiei, am avut acces la sute de volume in ultimii ani, am scris si o carte pe aceasta tema. Deci cred ca ati spus absolut exact: o eventuala condamnare a celor vinovati de uciderea tatalui meu ar fi fost un precedent deosebit de periculos pentru multi dintre vinovati, care acum sunt printre noi. Securistii erau foarte mandri de acesti indivizi, le spuneau „Rezistentii”, ei formau acea retea de luptatori care urma sa actioneze, in cazul unei invazii asupra Romaniei, pe teritoriul ocupat de inamic – ideea fiind venita chiar de la Ceausescu. Acestia erau la Revolutie oameni de 30-35 de ani, tineri, atletici, acum au probabil in jur de 65 de ani si pensii speciale. Unii pot fi chiar in functii, altii infiltrati in institutii de forta, in justitie, in economie… In orice caz, sunt oameni inca puternici si uniti de acest principiu al dominoului: daca ar cadea unul, ar cadea toti.
Exista, in opinia dumneavoastra, o legatura tainica, dar trainica, intre fostul sistem securist si actualul sistem de justitie din Romania?
Da, este o explicatie valida pentru tot ce se intampla… Bine, tainica pana cand descoperim ramificatiile ei. De exemplu am descoperit recent ca sotul judecatoarei Mihaela Nita de la Curtea de Apel Bucuresti, prima care i-a achitat pe cei doi tortionari, este un fost ofiter din Ministerul de Interne. Deci se pune problema unui conflict de interese aici, intrucat Ministerul de Interne era chiar parte la proces si cum ar putea o judecatoare sa aiba o pozitie obiectiva cand sotul ei a lucrat in cadrul institutiei pe care ea era chemata sa o condamne?
De cateva saptamani, asistam la o avalansa de achitari si prescriptii. Niciun corupt nu mai intra, practic, la inchisoare, pe toti ii fac judecatorii scapati. Sa fie oare acesta, asa cum sustin multi, semnul unei intelegeri tacite, de tipul – „noi va scapam de puscarie, dar voi ne dati salarii mari si pensii speciale”?
Nu am destule cunostinte ca sa ma pot exprima in aceasta privinta, dar judecand pur si simplu de la distanta vedem ca exista o repetitivitate a acestor achitari. Plus ca in multe cazuri s-a dispus, pur si simplu, neinceperea urmaririi penale… Dar achitarile sunt cu adevarat dezastruoase, fiindca au autoritatea lucrului judecat si cu greu asemenea decizii se mai pot schimba. Toate acestea arata cel putin lasitate, daca nu chiar coniventa a magistratilor. Este foarte trist ca la 33 de ani de la Revolutie magistratii sunt inca influentati de interesele fostei Securitati. Iar acest lucru, din nefericire, are mare legatura cu modul in care s-a soldat naratiunea despre Revolutie si cu faptul ca acele cumplite crime de la Revolutie nu au fost anchetate serios. In toti anii acestia s-au acreditat in spatiul public legendele Securitatii si de aceea oamenii au uitat cat de criminala era aceasta institutie, acceptand cu mare usurinta aceasta picatura chinezeasca pe care securistii au picurat-o. Daca ne uitam atent, vedem cum cele mai multe carti despre Revolutie le-au scris chiar securistii. Fosti ofiteri ai Securitatii, precum Rogojan sau Malureanu sunt autori de volume peste volume in care incearca sa spele Securitatea, sa o scoata basma curata. Iar ei au venit ca martori la procesul tortionarilor lui Gheorghe Ursu, deci iata cum se manifesta acest spirit de solidaritate intre ei, care a facut ca ditamai generalii sa vina la procesul fostilor lor colegi, de rang inferior, din Securitate. Rogojan si Malureanu au venit la ambele procese, si la Curtea de Apel, si la Inalta Curte, si au vorbit ore intregi, iar judecatoarea pe martorii nostri ii intrerupea, era agasata, nu le consemna ce spuneau, desi ei erau victimele… Radu Filipescu, Marius Boieriu, Petre Mihai Bacanu, oameni curajosi au fost intimidati de judecatoare, care a incercat sa le taie din marturii, sa nu le consemneze. Pe cand securistii au fost lasati sa vorbeasca ore intregi si s-a si vazut ca in motivarea deciziei de achitare se citeaza, pur si simplu, din Malureanu si Rogojan! Pe marturia celor doi fosti generali de Securitate s-a bazat achitarea. Practic, judecatorii au fost in acest caz avocatii apararii.
Veti face recurs in casatie fata de hotararea Inaltei Curti?
Studiem lucrul acesta, vrem sa vedem ce va decide Parchetul General, care a declarat ca va face, de asemenea recurs sau ca examineaza aceasta posibilitate. Vom face absolut tot ce se poate pentru a incerca sa restabilim adevarul si dreptatea. Si oricum, dupa ce epuizam toate caile de atac aici vom merge si la CEDO. O eventuala decizie a CEDO care sa condamne statul roman – precizez ca pentru noi nu este vorba de absolut nicio pretentie de natura financiara – ar impune, asa cum m-a informat un fost disident si detinut politic, expert in drepturile omului si legislatia europeana, redeschiderea cazului, deoarece deciziile CEDO au ascendent asupra celor ale justitiei tarilor membre ale UE.
Sperati ca pana la urma memoriei tatalui dumneavoastra i se va face dreptate?
Este din ce in ce mai putin probabil, va spun sincer… Va fi mai greu acum, va fi mult mai greu. Am fi vrut sa se faca dreptate aici in Romania, pentru ca la CEDO, nefiind justitie pe penal, nu-i vor putea condamna pe tortionari. Dar exista speranta asta si ne vom tine de ea. Merita sa mergem mai departe, chiar daca va dura ani de zile, pentru ca la CEDO lucrurile se deruleaza foarte lent. Speranta moare ultima si suntem obligati, cata vreme exista o sansa, oricat de mica ar fi, sa incercam sa facem dreptate. Caci pana la urma aici nu este vorba doar de inginerul Gheorghe Ursu, ci de multe alte victime ale regimului comunist si de sanatatea morala a societatii romanesti si a generatiilor viitoare, astfel incat asemenea crime sa nu se mai repete.
