Intrebare pentru Ciolacu. Jurnalistul care a demonstrat legaturile Firea – Azilele groazei: „Cine a stabilit ca Firea nu a avut nicio legatura? Dosarul e inca in lucru, stii tu ceva?”

Intrebare pentru Ciolacu. Jurnalistul care a demonstrat legaturile Firea - Azilele groazei Cine a stabilit ca Firea nu a avut nicio legatura Dosarul e inca in lucru stii tu ceva
Ovidiu Vanghele, jurnalistul de la Centrul de Media care a adus probe privind legaturile stranse dintre Gabriela Firea si persoanele care au administrat „azilele groazei” din Voluntari, are o reactie taioasa dupa ce premierul PSD Marcel Ciolacu a pretins ca „adevarul a iesit la iveala, Gabriela Firea nu a avut nicio treaba cu azilele groazei”.

„Facts: oameni extrem de apropiati de firea infiinteaza si opereaza de o maniera terorista niste centre pentru persoane dependente in Voluntari (unde primar e sotu’ lu’ firea), facand foarte multi bani (inclusiv de la finul cuplului firea-pandele) fara a fi vreodata deranjati de autoritatea locala (condusa de sotu’ lu’ firea).

Povestea se afla (o scriu io cu Bianca), firea il concediaza pe unu’ dintre cei doi apropiati ai ei, iar cealalta, cea mai buna prietena a ei, iese imediat din asociatia respectiva.

Ministrul muncii de la acea vreme, buneii budai, contesta totul si retrage acreditarea Centrul de Resurse Juridice. Dupa aproape cinci luni vin procurorii si confirma tot ce am scris noi, la virgula. Scandalul e urias, firea si budai demisioneaza din guvern, iar cei care operau centrele stau in arest preventiv (dispus de judecatori, probabil zeci de judecatori diferiti!) vreo cinci luni!

Ciolacu: ‘Astazi, dupa nici un an de zile, adevarul a iesit la iveala: Gabriela Firea nu a avut nicio treaba cu azilele groazei. Marius Budai nu a avut nicio treaba cu azilele groazei.’ (Cine s-a stabilit, cumetre?! Ca dosarul e inca in lucru! Stii tu ceva?!)

Ce avem noi de-aici? Ce intelegem din astea doua situatii, cu ce ramanem?

O intrebare: totusi, cat de prosti ne cred oamenii astia?!?! Sincer acuma!!”, a reactionat Vanghele pe Facebook.

Citeste si: Ciolacu a decretat: „Adevarul a iesit la iveala, Gabriela Firea nu a avut nicio treaba cu azilele groazei. A fost un scandal clocit”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sambata, ca Gabriela Firea „n-a avut nicio treaba cu azilele groazei”, iar „nenorocirile” de acolo erau cunoscute, fiind organizat si „clocit” un atac cu cateva luni inainte ca el sa fie numit in fruntea Guvernului.

„Cand am ajuns la guvernare, normal ca s-a intamplat, au inceput sa apara nenorocirile. Nenorocirile respective erau stiute din februarie, parca noi am intrat in august, am inceput guvernul. Stiti foarte bine la ce ma refer, la azilele groazei.

Din februarie, pana am ajuns eu prim-ministru, cand in acel moment era si doamna Gabriela Firea ministru, s-a clocit si s-a organizat tot acel atac. Astazi, dupa nici un an de zile, adevarul a iesit la iveala. Gabriela Firea n-a avut nicio treaba cu azilele groazei. Marius Budai n-a avut nicio treaba cu azilele groazei”, a declarat Ciolacu, la Pitesti, unde a participat la lansarea candidatilor PSD Arges la alegerile locale, informeaza Agerpres.

Presedintele PSD a mai sustinut apoi ca „ca cea mai mare calitate a mea este ca am incercat tot ce este plusvaloare”.

„Trebuie sa invatam, fiindca suntem oameni politici, trebuie sa intelegem ca politica nu este balet. Trebuie, in schimb, sa tinem unii la alti. Fiecare dintre noi, am avut niste pareri si am crezut ca e mai bine sa facem altfel. Cred ca, si acum nu vreau sa ma laud, dimpotriva vreau sa va povestesc din experienta mea, cred ca cea mai mare calitate a mea este ca am incercat tot ce este plusvaloare, indiferent prin ce etape am trecut, sa ne strangem si sa fim echipa Partidului Social Democrat. Fiecare dintre noi, la un moment dat, avem suparari sau aspiratii personale. E normal sa fie asa. Dar cel mai important este, cand se apropie un an electoral, cum este anul acesta, cu toate randurile de alegeri, intreaga echipa sa fim iarasi la Partidul Social Democrat si voi face in continuare acest lucru cu toti colegii, care au fost si care isi doresc sa intre in echipa PSD, dar numai cu aceea care aduc o plusvaloare echipei deja formata”, le-a spus Ciolacu membrilor PSD.

La lansarea de la Pitesti au participat, printre altii, Gabriela Firea, Mihai Tudose si Paul Stanescu.

Gabriela Firea  a sustinut, in timpul scandalului „azilele gorazei”, ca Stefan Godei nu a fost membru PSD si ca acesta „a bagat capul in pozele” in care aparea si ea. Insa Godei a fost participat chiar si la botezul unuia dintre copiii cuplului Pandele-Firea.

„Inculpatul din acest dosar NU A FOST VREODATA membru al Partidului Social Democrat in vreo localitate din judetul Ilfov sau Bucuresti. Deci, NU AVEA CUM SA CONDUCA filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanti, voluntari sau oameni care baga capul in poza cu liderii sunt multi”, a sustinut Firea in postarea in care declara ca „toata viata mi-am dedicat-o oamenilor!”.

In investigatia publicata inca in ianuarie despre ororile din Voluntari, Centrul de Investigatii Media a prezentat dovezi clare ale relatiei apropiate dintre Stefan Godei si gruparea Pandele-Firea.

In 2014, intr-o postare a TSD Voluntari, Godei apare in spatele Gabrielei Firea, protejand-o de jurnalisti. El era la acea vreme vicepresedinte al TSD Voluntari.

Dupa inca un an, Godei participa la botezul fiului lui Firea si a lui Pandele, petrecere tinuta la hotelul finului lor, Robert Negoita: „Impreuna cu prietenii si colegii, cantec, joc si voie buna!”.

O alta dovada a relatiilor stranse dintre Godei si gruparea Pandele-Firea este mesajul pe care Ligia Enache l-a lasat in 2021 pe pagina de Facebook a lui Godei, cand acesta si-a aniversat ziua de nastere. Ea spunea ca Godei are o „inima buna” si ii ura sa isi indeplineasca visele.

Centrul de Investigatii Media i-a contactat atunci pe Gabriela Firea, Florentin Pandele si Robert Negoita, relatandu-le in mesaje ce a descoperit in caminele de batrani din Voluntari. Niciunul nu a raspuns.

Atat Firea, cat si Pandele, au sustinut insistent ca nu au avut cunostinta de ce se intampla in caminele de batrani.

Firea a amenintat  ca ii va da in judecata pe toti cei care ii denigreaza numele.

”Am pregatit toate probele si vom actiona in instanta, atat eu cat si familia mea, toate acele televiziuni si publicatii care au diseminat fake news, ca sora mea a lucrat in acele azile, la fel si prietena mea, sau ca eu ar trebui sa imi dau demisia. Trebuie sa mergem in justitie, pentru ca stiti ca acum cateva luni se spunea ca deschid drumul traficului de copii din Romania, acum spun ca fac rau batranilor, apoi cine stie ce alte astfel de campanii vor mai inventa”, a amenintat Firea.

Comentarii

Citește mai departe

The Guardian, publicație din Regatul Unit cu un tiraj de peste 350.000 de exemplare, analizează într-un articol amplu situația sistemului judiciar din România după publicarea documentarului Recorder „Justiție capturată”. Sub titlul „România, zguduită de acuzații privind corupția la nivel înalt din sistemul de justiție”, ziarul analizează criza din sistemul judiciar la șase luni de la […]
Doi cetățeni estonieni care au trecut ilegal frontiera în Rusia în iarna trecută, solicitând azil, au fost supuși unor evaluări psihiatrice în regim de internare, potrivit unei scrisori transmise publicației Mediazona de unul dintre ei, un tânăr de 25 de ani identificat drept Danil. Cei doi ar fi fost transportați din centrul de detenție preventivă […]
Un atac masiv lansat de forțele ruse în noaptea de 14 mai 2026 a provocat moartea unei persoane și rănirea altor 31, potrivit autorităților ucrainene. De asemenea, au fost raportate întreruperi în alimentarea cu apă pe malul stâng al capitalei și distrugeri semnificative în mai multe cartiere, transmite serviciul de urgență ucrainean, citat de agenția […]
Un caz care ridică semne mari de întrebare asupra protecției minorilor a ajuns din nou în atenția publică după o decizie a judecătorilor ieșeni. Un bărbat din comuna Trifești a primit o condamnare cu suspendare pentru act sexual cu o minoră, deși relația a început când fata avea doar 12-13 ani, iar cei doi au […]
Președintele PSD Sorin Grindeanu și secretarul general al partidului Claudiu Manda au depus cereri la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru înregistrarea numelor proprii ca mărci comerciale. Potrivit datelor citate de Profit.ro, solicitările celor doi lideri social-democrați au fost depuse la finalul lunii aprilie și figurează în prezent ca fiind în curs […]