Investigatie Reuters: Tesla exagereaza autonomia masinilor sale. Compania a creat „o echipa de diversiune” pentru a anula mii de plangeri ale proprietarilor

analize

Tesla, proces, publicitate falsa, cifre falsificate, autonomie, proces

In urma cu aproximativ un deceniu, Tesla a manipulat afisajele de pe bordul masinilor sale electrice pentru a da incredere proprietarilor in autonomia acestora inainte de a trebui sa reincarce, a declarat o sursa pentru Reuters. Anul trecut, producatorul de automobile a primit atat de multe plangeri in legatura cu autovehiculul, incat a creat o echipa speciala care sa anuleze programarile proprietarilor la service-urile auto.

In martie, Alexandre Ponsin a plecat intr-o calatorie din Colorado in California cu o Tesla proaspat achizitionata, un Model 3 second-hand din 2021. Se astepta sa obtina ceva aproape de intervalul de rulare anuntat al sedanului sport electric: aproape 570 de kilometri cu o baterie complet incarcata.

Curand si-a dat seama ca uneori obtinea mai putin de jumatate din aceasta autonomie, in special pe vreme rece – o performanta atat de slaba incat era convins ca masina avea un defect grav.

„Ma uitam la bord si vedeam cum scade nivelul bateriei”, a spus el.

Ponsin a contactat Tesla si a facut o programare la un service din California. Ulterior, a primit doua mesaje text, spunandu-i ca „diagnosticarea la distanta” a determinat ca bateria lui este in regula, apoi: „Am dori sa va anulam programarea”.

Echipa de diversiune

Ceea ce Ponsin nu stia era ca angajatii Tesla fusesera instruiti sa impiedice clientii care se plangeau de autonomie redusa sa-si aduca vehiculele la service. Vara trecuta, compania a creat o „echipa de diversiune” in Las Vegas al carei scop era sa anuleze cat mai multe programari.

Producatorul de masini electrice cu sediul in Austin, Texas, a format aceasta echipa deoarece centrele sale de service au fost inundate de programari de la proprietari care se asteptau la performante mai bune pe baza estimarilor publicate de companie si a proiectiilor afisate de bordul masinilor.

In biroul din Nevada, angajatii sarbatoreau anularea programarilor la service punand telefoanele pe mut si lovind un xilofon metalic, declansand aplauzele colegilor care se urcau uneori pe birouri. Angajatii au fost monitorizati in legatura cu numarul mediu de programari anulate pe zi.

Managerii le-au spus angajatilor ca firma economiseste aproximativ 1.000 de dolari pentru fiecare programare anulata, au spus oamenii. Un alt obiectiv a fost acela de a reduce presiunea asupra centrelor de service, dintre care unele aveau liste lungi de asteptare.

In mod normal, consultantii ruleaza diagnostice de la distanta pe masinile clientilor si ar incerca sa-i sune. Insa ei au fost instruiti sa spuna clientilor ca estimarile de autonomie aprobate de EPA au fost doar o predictie, nu o masurare reala si ca bateriile se degradeaza in timp, ceea ce poate reduce autonomia.

Consilierii ar oferi sfaturi despre extinderea autonomiei prin schimbarea obiceiurilor de conducere.
In cazul in care diagnoza de la distanta a gasit ceva in neregula cu vehiculul care nu avea legatura cu raza de rulare, consilierii au fost instruiti sa nu spuna clientului.

Tesla si-a actualizat, de asemenea, aplicatia pentru telefon, astfel incat orice client care s-a plans de autonomie scazuta sa nu mai poata face programare in service, a spus una dintre surse. In schimb, ar putea cere ca cineva de la Tesla sa-l contacteze.

Actualizarea a redirectionat toate plangerile din SUA catre echipa din Nevada. Echipa rezolva pana la 2.000 de cazuri pe saptamana, care includeau uneori mai multe plangeri din partea clientilor frustrati ca nu au putut face o programare la service.

In cele mai multe cazuri, masinile clientilor reclamanti probabil nu au avut nevoie de reparatii, potrivit persoanelor familiare cu problema. Mai degraba, Tesla a creat acest val de plangeri pentru ca a exagerat performantele vehiculelor sale electrice futuriste, asteptarile consumatorilor fiind mai mari decat posibilitatile masinilor. De multe ori Tesla nu reuseste sa-si atinga estimarile de autonomie afisate si proiectiile furnizate de echipamentele proprii ale masinilor, potrivit interviurilor Reuters cu trei experti auto care au testat sau studiat vehiculele companiei.

Tesla a inceput sa exagereze autonomia vehiculelor sale prin manipularea software-ului lor de estimare. In urma cu un deceniu, compania a decis, in scopuri de marketing, sa scrie algoritmi pentru contorul sau de autonomie care sa arate soferilor proiectii mai optimiste privind distanta pe care ar putea-o parcurge cu o baterie plina.

Cand bateria scadea sub 50% din incarcarea sa maxima, algoritmul le-ar fi aratat soferilor proiectii mai realiste pentru autonomia ramasa. Pentru ca soferii sa nu ramana in drum, pe masura ce autonomia estimata scadea vertiginos, vehiculele au fost proiectate cu un mecanism de backup, care permitea parcurgerea a inca 24 de kilometri chiar si dupa ce bordul arata baterie descarcata, a spus sursa.

Directiva de a prezenta estimarile exagerate a venit de la directorul executiv al Tesla, Elon Musk.

„Elon a vrut sa demonstreze ca masinile poseda o autonomie mare atunci cand sunt complet incarcate. Atunci cand cumperi o masina noua si vezi ca are o autonomie de 500-600 de kilometri, te face sa te simti bine”.

Autonomia este printre cei mai importanti factori in deciziile consumatorilor cu privire la ce masina electrica sa cumpere sau daca sa cumpere una. Asa-numita anxietate de autonomie – teama de a ramane fara energie inainte de a ajunge la un incarcator – a fost un obstacol principal in calea cresterii vanzarilor de vehicule electrice.

Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA) a cerut Tesla incepand cu 2020 sa reduca estimarile de autonomie carora producatorul auto le facea publicitate pentru sase dintre vehiculele sale cu o medie de 3%.

Datele colectate in 2022 si 2023 de la peste 8.000 de Tesla de catre Recurrent, o companie de analiza a vehiculelor electrice cu sediul in Seattle, au aratat ca autonomia masinilor pe tabloul de bord nu si-a modificat estimarile pentru a reflecta temperaturile exterioare calde sau reci, ceea ce poate reduce foarte mult intervalul.

Masinile electrice pot pierde autonomia din aceleasi motive ca si masinile pe benzina – dar intr-o masura mai mare. Frigul incetineste reactiile chimice si fizice din interiorul bateriilor si este nevoie de un sistem de incalzire pentru a le proteja. De asemenea bateria se consuma mai repede atunci cand terenul este accidentat, vantul bate din fata, sau aerul conditionat/incalzirea in functiune.

Vehiculele Tesla furnizeaza estimari ale autonomiei in doua moduri: printr-un contor al autonomiei curente care este mereu pornit de pe tabloul de bord si prin sistemul sau de navigatie, care functioneaza atunci cand un sofer introduce o anumita destinatie. Estimarea autonomiei sistemului de navigatie tine cont de un set mai larg de conditii, inclusiv temperatura. Desi aceste estimari sunt „mai realiste”, ele tind totusi sa exagereze distanta pe care o poate parcurge masina inainte de a trebui sa fie reincarcata.

Recurrent a testat dispozitivele de masurare a distantei la bord ale altor producatori de automobile – inclusiv Ford Mustang Mach-E, Chevrolet Bolt si Hyundai Kona – si le-au gasit mai precise. Contorul Kona a subestimat in general distanta pe care o putea parcurge masina, au aratat testele. Tesla in schimb a oferit estimari mai agresive.

Tesla nu este singurul producator auto cu masini care nu isi ating de obicei intervalele promovate.
Expertul Gregory Pannone, a fost coautor al unui studiu pe 21 de marci diferite de vehicule electrice, publicat in aprilie de SAE International, o organizatie de inginerie. Cercetarea a constatat ca, in medie, masinile si-au redus autonomia cu 12,5% pe autostrada.

Studiul nu a denumit marcile testate, dar Pannone a declarat pentru Reuters ca trei modele Tesla au inregistrat cea mai slaba performanta, scazand in medie cu 26% fata de intervalele promovate.

Producatorii de vehicule electrice au posibilitatea de a alege cum sa calculeze autonomia unui model. Acestia pot utiliza o formula standard EPA care converteste rezultatele economiei de combustibil din testele de conducere in oras si pe autostrada pentru a calcula o cifra totala a autonomiei. Sau pot efectua teste suplimentare pentru a veni cu propria lor estimare a autonomiei. Singurul motiv pentru a efectua mai multe teste este acela de a genera o estimare mai favorabila.

Tesla efectueaza teste suplimentare de autonomie pe toate modelele sale. In schimb, multi alti producatori de automobile, inclusiv Ford, Mercedes si Porsche, continua sa se bazeze pe formula EPA pentru a calcula autonomia potentiala. Acest lucru produce in general estimari mai conservatoare, a spus Pannone.

Mercedes-Benz a declarat pentru Reuters ca foloseste formula EPA deoarece considera ca ofera o estimare mai precisa.

Agentia a testat sase modele Tesla incepand cu anul 2020. Datele obtinute de Reuters arata ca EPA a solicitat Tesla sa reduca autonomia estimata a tuturor masinilor in medie cu 3%. De exemplu, autonomia proiectata pentru un vehicul, modelul Y Long Range AWD 2021 (tractiune integrala), a scazut cu 5,15%.

Pannone a numit Tesla „cel mai agresiv” producator de vehicule electrice cand vine vorba de calculele de autonomie. „Nu spun ca triseaza”, a spus Pannone despre Tesla. „Ceea ce fac ei, cel putin, este sa profite de procedurile actuale mai mult decat ceilalti producatori.”

Jonathan Elfalan, director de testare a vehiculelor pentru site-ul web auto Edmunds.com, a ajuns la o concluzie similara cu cea a lui Pannone, dupa o examinare a vehiculelor de la Tesla si ale altor mari producatori de automobile, inclusiv Ford, General Motors, Hyundai si Porsche.

Niciunul dintre cele cinci modele Tesla testate de Edmunds nu a reusit sa atinga intervalul promovat, a raportat site-ul web in februarie 2021. Modelele celorlalti producatori, in afara de unul, si-au depasit autonomia promovata.

Tesla s-a plans ca testul nu a tinut cont de mecanismul de backup. Asa ca Edmunds a facut teste suplimentare, de data aceasta ruland vehiculele, asa cum a cerut Tesla, peste punctul in care contoarele lor indicau baterie epuizata. Doar doua dintre cele sase Tesla testate au respectat autonomia anuntata, a raportat Edmunds in martie 2021. Testele nu au gasit niciun mecansim de backup fix.

Edmunds a continuat sa testeze vehiculele electrice, folosind propria sa metoda, pentru a vedea daca acestea indeplinesc estimarile de autonomie anuntate. Din iulie, niciun vehicul Tesla nu mai facea acest lucru, a spus Elfalan.

La inceputul anului, autoritatile de reglementare din Coreea de Sud au amendat Tesla cu aproximativ 2,1 milioane de dolari pentru autonomia falsa anuntata pe site-ul sau web local, intre august 2019 si decembrie 2022. Comisia pentru comert echitabil din Coreea (KFTC) a constatat ca Tesla nu a anuntat clientii ca temperaturile scazute afecteaza autonomia vehiculelor. Teste ale Ministerului sud-coreean al Mediului au aratat ca masinile Tesla au pierdut pana la 50,5% din intervalele pretinse ale companiei pe vreme rece.

Autoritatile de reglementare coreene au cerut Tesla sa admita public ca a indus in eroare consumatorii. Musk si doi directori locali au facut acest lucru intr-o declaratie din 19 iunie, recunoscand „reclama falsa/exagerata”.

Pana anul trecut, vanzarile de vehicule electrice Tesla erau in crestere. Compania a livrat aproximativ 1,3 milioane de masini in 2022, de aproape 13 ori mai mult decat cu cinci ani in urma.

Cand a ajuns in California, dupa nenumarate opriri pentru realimentare, ingrijorat ca ceva nu era in regula cu masina, Alexandre Ponsin sunase si trimisese mesaje mai multor reprezentante Tesla. Una dintre ele i-a facut programare in Santa Clara peste aproximativ doua saptamani, dar l-a sfatuit sa se prezinte la un service Tesla imediat ce ajunge in California.

Ponsin a primit curand un mesaj in care se spunea ca diagnosticarea de la distanta a aratat ca bateria lui „este sanatoasa”. „Am dori sa va anulam vizita pentru moment daca nu aveti alte probleme”, se arata in text.

Bineinteles ca am probleme, a raspuns Ponsin. Am o autonomie de 240 km la o incarcare completa!”
A doua zi, a primit un alt mesaj text prin care i s-a cerut sa anuleze programarea. „Imi pare rau, dar nu, nu vreau sa anulez programarea la service, deoarece nu simt ca preocuparile mele au fost abordate”, a raspuns el.

Ponsin si-a adus masina la service-ul din Santa Clara fara programare. Un tehnician i-a spus ca masina este in regula. „A durat 10 minute, a spus Ponsin, si nici macar nu s-au uitat la masina”.

Dupa ce a facut mai multe cercetari asupra estimarilor de autonomie, el a spus ca in cele din urma a ajuns la concluzia ca nu este nimic in neregula cu masina lui. Problema, a spus el, a fost ca Tesla isi exagereaza performanta. El crede ca Tesla „ar trebui sa fie mult mai explicita cu privire la variatia intervalului”, mai ales pe vreme foarte rece.

„Imi iubesc Tesla”, a spus inginerul. „Dar tocmai mi-am redus asteptarile cu privire la ceea ce poate face in anumite conditii.”

Tesla a incetat recent sa foloseasca echipa de diversiune din Nevada pentru a gestiona plangeri legate de autonomie. Reuters nu a putut determina de ce a fost facuta schimbarea.

De asemenea, Reuters nu a putut determina daca Tesla foloseste in continuare algoritmi care imbunatatesc estimarile. Dar testele si autoritatile de reglementare auto continua sa semnaleze ca producatorul exagereaza distanta pe care o pot parcurge vehiculele sale inainte ca bateriile sa se epuizeze.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: