Iohannis a adus pacea cu lumea araba. Premierul Palestinei multumeste Romaniei pentru decizia de a nu muta Ambasada din Israel la Ierusalim

politica

Premierul palestinian, Mohammad Shtayyeh, a declarat miercuri, intr-un briefing pentru jurnalisti romani, ca multumeste Romaniei pentru decizia de a nu muta Ambasada din Israel la Ierusalim si ca face apel la liderii de la Bucuresti sa lase acest subiect in urma.

Intrebat daca are incredere ca decizia de la Bucuresti este definitiva, el a raspuns ca da.

„Avem incredere in romani, bineinteles ca avem si cand ni s-a spus ca ambasada nu va fi mutata, speram ca ambasada nu va fi mutata, dar, bineinteles, in politica lucrurile se schimba. Speram ca aceasta miscare politica nu avea loc si fac apel la liderii romani sa lase acest subiect in urma si sa nu il mai abordeze, fiind in armonie cu pozitia Uniunii Europene, cu pozitia noastra si cu cea internationala. Daca cineva doreste sa ii faca placere presedintelui Trump, pretul sa nu fie platit cu o moneda palestiniana”, a subliniat premierul, citat de Agerpres.

El a afirmat ca mutarea ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim este „un mesaj politic gresit”.

„Multumim Romaniei, care a decis sa nu mute ambasada la Ierusalim. Apreciem acest fapt si va spun de ce: mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim este un mesaj gresit, este un mesaj politic gresit, deoarece israelienii au acceptat faptul ca Ierusalimul este pe masa negocierilor. Nimeni nu trebuie sa ia masuri unilaterale vizavi de Ierusalim, deoarece este un teritoriu ocupat, iar Europa are o pozitie clara legat de acest aspect si nimeni nu trebuie sa se abata de la directie, deoarece, in prezent, autoritatile romane care au decis sa nu mute ambasada sunt de partea pacii si dreptatii”, a afirmat Mohammad Shtayyeh.

La sfarsitul lunii mai, premierul Viorica Dancila afirma ca decizia mutarii Ambasadei Romaniei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim apartine presedintelui Klaus Iohannis.

„Dupa cum stiti, eu mi-am exprimat public decizia. Decizia apartine presedintelui Romaniei. Stiti foarte bine ca mutarea unei ambasade este decisa de catre presedintele Romaniei. Parerea mea este ca trebuie sa existe o decizie politica. Eu am declarat in SUA, la Washington, mi-am spus punctul meu de vedere, dar daca va uitati pe declaratia de atunci, am spus in consens si cu respectarea prevederilor constitutionale. Eu mi-am spus punctul meu de vedere”, declara Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: