politica

Iohannis actioneaza, sesizare la Curtea Constitutionala privind modificarile la codurile penale

Presedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constitutionala in legatura cu modificarile facute de catre Parlament la Codul penal si Codul de procedura penala.

„Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a fost transmisa de catre Parlament Presedintelui Romaniei in vederea promulgarii la data de 2.05.2019. Aceasta lege a fost supusa controlului anterior de constitutionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constitutionala constatand neconstitutionalitatea unora dintre dispozitiile sale”, precizeaza obiectia de neconstitutionalitate formulata de Iohannis la CCR, potrivit unul comunicat de presa al Administratie Prezidentiale.

Seful statului argumenteaza ca a fost din nou incalcata Legea fundamentala prin modificarile aduse de catre Parlament, precum si principiul bicameralismului.

„Insa, in procedura reexaminarii legii – deschisa potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie – Parlamentul a adoptat legea criticata cu incalcarea art. 147 alin. (2) din Constitutie. Astfel, cu ocazia punerii in acord a unora dintre dispozitiile legii, declarate neconstitutionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte si-a ignorat obligatia constitutionala de a pune in acord textele din legea criticata cu decizii anterioare ale Curtii Constitutionale, aspect ce contravine dispozitiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie, iar pe de alta parte, in procedura punerii de acord nu a realizat corelarile necesare, adoptand reglementari ce contravin principiului legalitatii, fiind astfel incalcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constitutie”, precizeaza Iohannis in sesizare.

„Totodata, in procedura de punere in acord a legii, legiuitorul a incalcat si principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) si art. 75 din Constitutie, precum si depasirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, completeaza presedintele Romaniei.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

George Simion ii injura si ii ameninta pe „tradatorii” care au parasit partidul AUR in ultimele zile: „Venim dupa voi!” – VIDEO

Intr-un videoclip postat pe canalul sau favorit de comunicare, reteaua sociala chinezeasca TikTok, liderul AUR,…

18 minute ago

Cu o vechime in munca de 42 de ani, dintre care zece ca presedinte, Klaus Iohannis ar putea avea o pensie de aproape 9.000 de lei

In varsta de 65 de ani, Klaus Iohannis are o vechime in campul muncii de…

50 de minute ago

Indemn socant al lui Lukasenko catre sportivii care vor participa la Olimpiada de la Paris: „Spargeti-le fata, aratati-le ca sunteti adevarati belarusi”

In timpul unei conversatii cu jurnalistii desfasurata ieri, cu prilejul sarbatoririi zilei de 1 Mai,…

O oră ago

Doi barbati din Iasi au primit o noua sansa la viata, gratie rinichilor prelevati pentru transplant de la Sofia si transportati cu un avion SMURD

Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a incheiat, miercuri seara, o misiune care a…

O oră ago

Un sofer iresponsabil a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita si a ramas blocat in mijlocul acestuia, fiind salvat de pompieri

Situatie uluitoare in Bistrita-Nasaud. Un sofer a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita, dar…

2 ore ago

Statele Unite au acuzat Rusia ca ar fi folosit agenti chimici interzisi in razboiul din Ucraina

Statele Unite acuza Rusia ca a folosit un agent chimic, cloropicrina, impotriva fortelor ucrainene, incalcand…

2 ore ago