Iohannis aminteste azi despre „Spiritul de la Sibiu”: „Romanii si-au castigat respectul Europei”

news

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, sambata, un mesaj cu prilejul Zilei Europei, in care arata ca in criza generata de pandemia de COVID-19, ”o provocare fara precedent”, Romania a dovedit inca o data ca este un partener de incredere in Uniunea Europeana.

„Sarbatorim astazi Ziua Europei intr-un context cu totul special, imposibil de imaginat in urma cu doar cateva luni de zile. Este cea mai dificila perioada pentru continentul nostru dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, un moment care ne testeaza rezistenta, unitatea si umanitatea. Istoria ne arata ca proiectul european a trecut cu bine de provocarile trecutului, atunci cand raspunsurile au fost rezultatul unui amplu efort comun. Modul in care vom depasi actuala criza va marca profund constiinta noastra europeana si va da un nou sens viitorului Uniunii Europene. Solidaritatea si coeziunea europeana sunt valori de o importanta majora, pe care se fundamenteaza continuitatea proiectului european si reconectarea la nevoile si asteptarile cetatenilor nostri. (…) Criza generata de pandemia de COVID-19 a aratat cat de importanta este o abordare comuna, in spiritul unitatii si solidaritatii. In confruntarea cu aceasta provocare fara precedent, Romania a dovedit inca o data ca este un partener de incredere”, spune seful statului in mesaj.

El aminteste ca echipe de medici si asistenti romani s-au deplasat in Italia si Republica Moldova pentru a sprijini eforturile de combatere a epidemiei si ca Romania este primul stat membru care gestioneaza constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale pentru intreaga Uniune, fiind deja livrate prin acest mecanism echipamente esentiale in zonele cele mai afectate.

Presedintele Iohannis indica si ca Romania beneficiaza de fonduri semnificative pentru atenuarea efectelor crizei, in valoare de peste un miliard si jumatate de euro din actualul buget multianual.

„In aceste vremuri dificile, trebuie sa fim constienti ca deciziile si actiunile noastre de acum pot influenta decisiv directia strategica a marii familii europene. Este esential sa reconfirmam, prin tot ceea ce facem, ca viziunea noastra ramane una comuna si ca, dincolo de diferentele si specificitatile noastre firesti, ne uneste vointa de a gasi impreuna solutii durabile si eficiente in beneficiul tuturor cetatenilor europeni”, spune seful statului.

Presedintele Iohannis aminteste si ca au trecut 70 de ani de la „Declaratia Schuman”, bazata pe o viziune comuna asupra principiilor de unitate si cooperare europeana.

„Demnitatea umana, libertatea, democratia, egalitatea, statul de drept si respectul pentru drepturile omului, toate aceste valori, care au conturat proiectul european de la bun inceput, raman astazi la fel de valabile si capata o semnificatie mai profunda acum, cand ne luptam sa salvam vietile cat mai multor cetateni europeni”, afirma el.

Seful statului puncteaza ca Romania este pe deplin integrata in marea familie europeana.

„Romanii si-au castigat respectul Europei prin atasamentul autentic fata de valorile europene si prin sustinerea constanta pentru pastrarea nealterata a democratiei si a drepturilor civice. Anul trecut, marcam Ziua Europei la Sibiu, in cadrul unui Summit in care liderii europeni si-au reafirmat angajamentul pentru o Europa unita si coeziva, in care statele membre trebuie sa actioneze impreuna pentru a reusi sa vina cu raspunsuri eficiente in fata provocarilor comune. ‘Spiritul de la Sibiu’ isi pastreaza deplina relevanta si dobandeste noi valente in fata provocarilor de astazi”, arata Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: