Iohannis intoarce in Parlament inca una dintre legile justitiei. „Presedintele nesocoteste deciziile CCR”, acuza Antena 3

politica

Presedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare si legea privind functionarea CSM.

Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a trimis vineri, 22 iunie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Antena 3 l-a acuzat pe Iohannis ca nesocoteste deciziile CCR, pentru ca aceasta lege a fost declarat constitutionala: „Iohannis face o politica de Gica-contra”.

Iata argumentele lui Iohannis:

Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizeaza interventii legislative substantiale de natura sa afecteze functionarea Consiliului Superior al Magistraturii si rolul constitutional al acestuia, de garant al independentei justitiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autoritati publice, precum si functionarea Inspectiei judiciare. Totodata, legea transmisa la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispozitii inexistente in continutul Legii nr. 317/2004, dispozitii neclare si/sau necorelate intre ele si chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de catre Parlament.

1. Art. I pct. 2 din legea supusa reexaminarii modifica alin. (1) si (2) ale art. 7 din Legea nr. 317/2004. Prin aceste dispozitii se introduc doua noi conditii cu privire la eligibilitatea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), si anume: o vechime de cel putin 7 ani in functia de judecator sau procuror definitiv, respectiv conditia ca acele persoane sa nu fi fost sanctionate disciplinar in ultimii 3 ani.

Avand in vedere durata procedurilor disciplinare, in lipsa unei mentiuni privind sanctionarea disciplinara definitiva, norma este neclara intrucat un judecator sau un procuror care nu a fost sanctionat disciplinar definitiv nu va putea candida pentru a ocupa o functie de membru al CSM. Pentru ca legea nu distinge, este posibila interpretarea ca nu indeplineste aceasta conditie un judecator/procuror sanctionat disciplinar de catre Sectie (de judecatori/de procurori), dar care a facut un recurs asupra caruia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a pronuntat inca o hotarare definitiva. Pentru claritatea normei, apreciem ca este necesar ca legiuitorul sa mentioneze drept conditie pentru ocuparea functiei de membru CSM, sanctionarea disciplinara definitiva in ultimii 3 ani.

2. Art. I pct. 3 din legea transmisa la promulgare modifica art. (7) alin. 4 lit. c) din Legea nr. 317/2004 in sensul instituirii obligatiei depunerii de catre candidati a unei „declaratii pe proprie raspundere din care sa rezulte ca acestia nu au facut parte din serviciile de informatii inainte de 1990 si nici nu au colaborat cu acestea, in cazul persoanelor care, la data de 1 ianuarie 1990, implinisera 16 ani”.

Avand in vedere faptul ca o persoana dobandeste capacitatea deplina de exercitiu la implinirea varsta de 18 ani, consideram ca prevederile art. 7 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 317/2004 ar trebui sa se raporteze la implinirea acestei varste.

De asemenea, art. I pct. 3 din legea aflata la promulgare, la modificarile aduse art. 7 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 317/2004, a inlocuit sintagma „o declaratie de interese actualizata” cu sintagma „o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu au un interes personal ce influenteaza sau ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor prevazute de lege”. In aceasta situatie, apreciem ca in lipsa unor detalii privind interesele ce trebuie declarate de catre candidati, formularea generala a literei e) lipseste norma de previzibilitate, nefiind clar daca respectivul judecator sau procuror trebuie sa declare toate activitatile care ar putea sa-i afecteze impartialitatea in exercitarea atributiilor si din aceste aspecte declarate sa reiasa ca nu exista un interes personal in sensul modificarilor operate de legiuitor sau daca acesta trebuie doar sa declare pe proprie raspundere ca nu are niciun interes personal care ar intra in contradictie cu indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor prevazute de lege, fara a mentiona activitatile desfasurate in detaliu, conform sectiunilor dintr-o declaratie de interese.

In plus, este necesara fie eliminarea, fie calificarea cu exactitate a interesului personal ce influenteaza sau ar putea influenta indeplinirea atributiilor prevazute de lege. Textul este neclar, imprecis si imposibil de pus in aplicare atat timp cat priveste un interes personal care nu exista la momentul depunerii declaratiei. Aceste consideratii se aplica si dispozitiilor art. I pct. 4 din lege, care la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, prevede: „Nu pot fi alesi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecatorii si procurorii care (…) au un interes personal ce influenteaza sau ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor prevazute de lege”. Interesul personal ce ar putea aparea in viitor va determina pierderea demnitatii de membru CSM ca urmare a existentei unui conflict de interese sau a unei incompatibilitati, dar acest interes trebuie sa fie actual si sa poata fi dovedit. Nu poate fi ipotetic si viitor. Argumentul de mai sus se aplica si cu privire la art. I pct. 14 din lege, care vizeaza art. 19 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 317/2004.

3. Alin. (9) nou introdus in cuprinsul art. 7 din Legea nr. 317/2004 prin art. I pct. 5 din legea supusa reexaminarii are urmatorul continut: „Hotararea sectiei corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii, prevazuta la alin. (8), poate fi contestata de catre persoanele prevazute la alin. (7), la Sectia I civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Contestatia se solutioneaza in termen de 7 zile de la inregistrare, cu citarea partilor. Intampinarea nu este obligatorie, iar dispozitiile art. 200 si 201 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile ulterioare, nu sunt aplicabile. Hotararea pronuntata este definitiva .”.

Intrucat hotararile au natura juridica a unor acte cu caracter administrativ, contestatiile impotriva acestora ar trebui solutionate de catre Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a ICCJ, iar nu de Sectia civila a acestei instante. Prin urmare, in conditiile in care numai hotararile Plenului CSM cu caracter jurisdictional pot fi „definitive si irevocabile ”, nu si cele cu caracter administrativ ale Sectiilor CSM se ridica o problema cu privire la cine poate sa solutioneze contestatia impotriva acestor ultime hotarari, motiv pentru care se impune reanalizarea acestei norme.

4. Art. I pct. 7 din legea aflata la promulgare schimba modalitatea in care sunt organizate adunarile generale ale instantelor si parchetelor. Astfel, daca in forma aflata in vigoare, colegiul de conducere al fiecarei curti de apel organizeaza propria adunare generala, adunarea generala a judecatorilor de la tribunalele si tribunalele specializate din circumscriptia curtii de apel si adunarea generala a judecatorilor de la judecatoriile din circumscriptia curtii de apel, conform modificarilor aduse Legii nr. 317/2004, fiecare instanta organizeaza propria adunare generala. Aceeasi modificare se aplica si in cazul parchetelor, fiecare parchet organizand, conform modificarilor din legea aflata la promulgare, propria adunare generala.

Pentru ca aceasta dispozitie sa fie adecvata si sa nu prezinte niciun risc de blocaj, apreciem ca norma trebuie sa fie completata cu reglementarea cazurilor in care, la instantele sau la parchetele de mici dimensiuni, nu se poate constitui un colegiu de conducere si, prin urmare, nu poate fi atribuita responsabilitatea organizarii unei adunari generale. In situatiile in care numarul mic de judecatori sau procurori nu permite constituirea unui colegiu de conducere, organizarea respectivei adunari generale trebuie sa poata fi realizata de catre colegiul de conducere al tribunalului in raza caruia functioneaza respectiva judecatorie sau, dupa caz, de catre parchetul de pe langa tribunalul in raza caruia functioneaza parchetul de pe langa judecatorie. Sub acest aspect, dat fiind faptul ca in forma aflata in vigoare a Legii nr. 304/2004 nu sunt prevazute dispozitii pentru astfel de situatii, apreciem faptul ca dispozitiile art. I pct. 7 din legea aflata la promulgare trebuie corelate cu modificarile aduse Legii nr. 304/2004 la art. I pct. 23 si 24, prin realizarea unei trimiteri la art. 49 alin. (21) si (22) din Legea nr. 304/2004.

5. Art. I pct. 8 din legea aflata la promulgare modifica art. 10 alin. (1) – (3) din Legea nr. 317/2004.

In primul rand, potrivit art. 10 alin. (1): „Judecatorii de la fiecare curte de apel, judecatorii de la toate tribunalele si tribunalele specializate din circumscriptia fiecarei curti de apel si judecatorii de la fiecare din judecatoriile din circumscriptia fiecarei curti de apel desemneaza, prin vot secret, direct si personal, cate un candidat pentru functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecatorii care si-au depus candidatura.” Apreciem ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii – judecatori si, respectiv, procurori – trebuie sa fie alesi de toate adunarile generale ale judecatorilor, respectiv ale procurorilor, indiferent de gradul instantei/parchetului pentru care candideaza. Un judecator are dreptul de a alege pe toti cei 9 judecatori membri alesi ai CSM, iar nu 2 sau 3 candidati, in raport de gradul instantei la care isi desfasoara activitatea. O asemenea interpretare ar fi de natura sa cointereseze toti judecatorii/procurorii in buna functionare a sistemului judiciar, in ansamblu, iar nu doar pe diferite niveluri de jurisdictie.

In al doilea rand, conform modificarilor aduse art. 10 alin. (3): „Sunt desemnati pentru a candida la functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii judecatorii si procurorii care au obtinut majoritate de voturi in adunarile generale prevazute la art. 9 alin. (3) si (4). Hotararile adunarilor generale sunt trimise colegiului de conducere al curtii de apel, respectiv al parchetului de pe langa aceasta, care stabileste rezultatul votului”. Din formularea aleasa de legiuitor, nu rezulta cu claritate ce presupune „stabilirea rezultatului votului”, din moment ce judecatorul sau procurorul care intruneste majoritatea voturilor dintr-o adunare generala de la o instanta sau un parchet este desemnat pentru a candida la functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Nu este clar daca, colegiul de conducere al curtii de apel trebuie doar sa constate unde a fost indeplinita aceasta conditie la nivelul unei adunari generale, el nerealizand o insumare a voturilor, sau, din contra, trebuie sa insumeze respectivele voturi la nivelul curtii de apel, respectiv al parchetului de pe langa curtea de apel si sa stabileasca rezultatul votului.

Dat fiind faptul ca dispozitia art. 10 alin. (3) nu distinge si nu precizeaza cu claritate acest aspect pot fi considerati candidati la functia de membru al CSM judecatorii sau procurorii care au obtinut „majoritate de voturi in adunarile generale prevazute de art. 9 alin. (3) si (4)”, adica in oricare dintre aceste adunari generale. Aceasta interpretare este sustinuta si de modificarile aduse art. 11 alin. (1) lit. a) – f), din continutul carora sunt eliminate referirile la „cei 16 candidati” de la fiecare nivel al instantelor sau parchetelor. Asadar, in situatia de fata, este posibil ca numarul candidatilor la nivel national sa fie unul mult mai mare, fiind desemnati mai multi candidati pentru un nivel al instantelor sau parchetelor din circumscriptia unei curti de apel.

6. Art. I pct. 10 din legea transmisa la promulgare modifica cvorumul necesar constituirii legale a adunarilor generale ale instantelor sau parchetelor. Astfel, daca in prezent adunarile generale sunt legal constituite in prezenta a cel putin doua treimi din numarul judecatorilor, respectiv, al procurorilor in functie, modificarile aduse art. 14 din Legea nr. 317/2004 instituie conditia prezentei majoritatii judecatorilor sau, dupa caz, a procurorilor in functie. Data fiind importanta scopului constituirii acestor adunari generale, respectiv alegerea membrilor CSM, apreciem ca nu este oportuna reducerea gradului de reprezentativitate a acestor adunari generale.

In egala masura, observam ca legiuitorul a reglementat situatia judecatorilor sau procurorilor delegati sau detasati la alte instante sau parchete, aratand ca acestia participa la adunarea generala a instantei sau parchetului de la care au fost delegati sau detasati. Cu toate acestea, Parlamentul a omis sa reglementeze situatia inspectorilor judiciari care, potrivit art. 78 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „Pe perioada mandatului, inspectorii judiciari au toate drepturile judecatorilor si procurorilor detasati, precum si obligatiile prevazute de lege pentru judecatori si procurori”. In consecinta, apreciem ca este necesara corelarea dispozitiilor legale mentionate.

7. Art. I pct. 17 din lege modifica art. 24 alin. (1) si (2) din Legea nr. 317/2004. Astfel, daca potrivit legii in vigoare, presedintele si vicepresedintele CSM sunt alesi cu votul majoritatii membrilor Plenului CSM, modificarile aduse precizeaza ca presedintele si vicepresedintele sunt alesi de Plenul CSM, cu votul majoritatii membrilor prezenti. Data fiind importanta alegerilor pentru conducerea CSM, apreciem oportuna revenirea la majoritatea absoluta in procedura de alegere a conducerii CSM, conform dispozitiilor legii aflate in vigoare. O astfel de solutie asigura o mai mare legitimitate pentru cei doi membri alesi in functiile de presedinte si vicepresedinte CSM, creand totodata premisele pentru o mai buna functionare a organismului al carui rol este cel de a garanta independenta justitiei.

8. Art. I pct. 18 din lege introduce doua noi alineate la art. 24 din Legea nr. 317/2004 referitoare la candidaturile pentru functia de presedinte, respectiv vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

In primul rand, in privinta alin. (21), apreciem necesara stabilirea unui termen pana la care candidatii pentru cele doua functii trebuie sa isi depuna candidaturile, precum si a unui termen minimal cuprins intre momentul depunerii candidaturilor si momentul sedintei Plenului CSM in care este aleasa conducerea, astfel incat toti membrii sa fie suficient de informati si sa dispuna de un interval de timp rezonabil pentru analiza candidaturilor. O astfel de dispozitie ar aduce un plus de celeritate si claritate in derularea procedurii pentru alegerea conducerii CSM.

In al doilea rand, observam ca dispozitiile nou introduse prevad depunerea candidaturilor insotite de un proiect privind obiectivele urmarite, de catre fiecare candidat, la sectia de care acesta apartine. Ulterior, sectiile analizeaza candidaturile si desemneaza candidatii pentru functiile de presedinte, respectiv vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. In Decizia nr. 61/2018, Curtea Constitutionala a aratat ca Legea fundamentala nu prestabileste ocuparea functiei de presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii de catre un judecator si nici pe cea de vicepresedinte de catre un procuror, declarand neconstitutionale dispozitiile care stabileau ca presedintele Sectiei pentru judecatori este, de drept, presedinte al CSM, respectiv faptul ca presedintele Sectiei pentru procurori este, de drept, vicepresedinte al CSM. Din aceasta perspectiva, apreciem ca este necesar ca proiectele candidatilor si candidaturile acestora sa fie accesibile tuturor membrilor CSM, nu doar membrilor Sectiilor de care acestia apartin, dat fiind faptul ca in Plenul CSM toti membrii vor vota pentru alegerea presedintelui, respectiv a vicepresedintelui CSM. In egala masura, din formularea alin. (22) nu rezulta cu claritate daca Sectiile pot desemna un singur candidat pentru functia de presedinte sau vicepresedinte al CSM sau daca pot desemna atat candidati pentru presedinte, cat si pentru vicepresedinte.

9. Art. I pct. 25 modifica lit. a)-c) ale art. 35 din Legea nr. 317/2004 in ceea ce priveste atributiile Plenului CSM. Astfel, in modificarile aduse legii sunt prevazute in mod expres in randul atributiilor Plenului CSM numirea si revocarea inspectorului-sef, in conditiile legii.

In primul rand, pentru claritatea reglementarii si respectarea exigentelor de calitate a normei prevazute de art. 1 alin. 5 din Constitutie este necesar a fi precizat faptul ca dispozitia se refera la inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare. De asemenea, dat fiind rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei, apreciem necesara revenirea la varianta reglementata de legea aflata in vigoare, in sensul in care si inspectorul-sef adjunct este numit de Plenul CSM. Potrivit art. 67 din Legea nr. 317/2004 in forma aflata in vigoare, „Inspectorul-sef si inspectorul-sef adjunct sunt numiti de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre inspectorii judiciari in functie, in urma unui concurs care consta in prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere respective si intr-o proba scrisa privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii si de a-si asuma raspunderea, rezistenta la stres si un test psihologic”. Numirea atat a inspectorului-sef, cat si a inspectorului-sef adjunct ai Inspectiei Judiciare reprezinta o garantie in plus pentru asigurarea legitimitatii acestora, fiind numiti chiar de autoritatea care are rolul constitutional de a garanta independenta justitiei.

In al doilea rand, apreciem ca este necesara corelarea dispozitiilor art. 35 din Legea nr. 317/2004 si cu modificarile aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Astfel, in randul atributiilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui sa se regaseasca si numirea procurorului sef, respectiv a procurorului-sef adjunct la Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, conform art. 881 alin. (4) din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004.

10. La art. I pct. 26 din legea aflata la promulgare, art. 35 lit. d) din Legea nr. 317/2004 se abroga. In forma in vigoare, art. 35 lit. d) din Legea nr. 317/2004 prevede ca Plenul CSM are atributia de a elibera din functie judecatorii stagiari si procurorii stagiari.

La art. I pct. 28, art. 36 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 317/2004 se abroga. In forma in vigoare, aceste dispozitii prevad ca Plenul CSM: „d) organizeaza si valideaza, potrivit legii si regulamentului, concursurile pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor; e) dispune organizarea concursurilor de promovare a judecatorilor si procurorilor; f) numeste comisiile pentru evaluarea activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, in conditiile legii”.

La art. I pct. 32 (cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b)-e), si h), precum si art. 40 alin. (2) lit. a)-f) si i), Sectiile CSM primesc o serie de atributii noi, ca urmare a modificarilor operate in legile de modificare si completare a Legii nr. 303/2004 si a Legii nr. 304/2004 si o serie de atributii in ceea ce priveste cariera magistratilor, atributii care, in prezent, apartin Plenului CSM.

Astfel, Sectia pentru judecatori: numeste si revoca din functie presedintele, vicepresedintii si presedintii de Sectii ai ICCJ (art. 40 alin. (1) lit. b), propune Presedintelui Romaniei numirea si eliberarea din functie a judecatorilor (art. 40 alin. (1) lit. c), numeste judecatorii stagiari pe baza rezultatelor obtinute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii (art. 40 alin. (1) lit. d), elibereaza din functie judecatorii stagiari (art. 40 alin. (1) lit. e), dispune promovarea judecatorilor (art. 40 alin. (1) lit. h).

Sectia pentru procurori, la propunerea ministrului justitiei inainteaza Presedintelui Romaniei propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ, prim-adjunctului si adjunctului acestuia, procurorului sef al DNA, adjunctii acestuia, procurorului sef al DIICOT si adjunctii acestuia (art. 40 alin. (2) lit. a), numeste si revoca procurorii sefi de sectie ai Parchetului de pe langa ICCJ, DNA si DIICOT (art. 40 alin. (2) lit. c), propune Presedintelui Romaniei numirea in functie si eliberarea din functie a procurorilor (art. 40 alin. (2) lit. d), numeste procurorii stagiari pe baza rezultatelor obtinute la examenul de absolvire a INM (art. 40 alin. (2) lit. e), elibereaza din functie procurorii stagiari (art. 40 alin. (2) lit. f), dispune promovarea procurorilor (art. 40 alin. (2) lit. i).

Conform art. 125 alin. (2) din Constitutie, „propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice”. Totodata, potrivit art. 133 alin. (1) din Constitutie, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei”, iar potrivit art. 134 din Legea fundamentala, „Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii. Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. (…) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei”. De asemenea, conform art. 1 alin. (4) din Constitutie: „Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”. Nu in ultimul rand, Capitolul VI din Titlul III (Autoritatile publice) poarta denumirea de Autoritatea judecatoreasca si are trei sectiuni: Sectiunea 1 – Instantele judecatoresti, Sectiunea a 2-a – Ministerul Public si Sectiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii.

Asa cum a stabilit si Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, CSM este organism colegial si autoritate publica de rang constitutional (Decizia nr. 374/2016). In considerarea acestei calificari, Curtea Constitutionala a statuat ca mandatul constitutional de sase ani al membrilor CSM este unic, colectiv si aplicabil autoritatii constitutionale, iar nu fiecarui membru al sau, individual. In plus, Curtea Constitutionala a statuat ca CSM este si un organ reprezentativ: „Curtea constata ca membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii isi exercita atributiile constitutionale in baza unui mandat reprezentativ si nu a unui mandat imperativ, acesta din urma fiind incompatibil cu rolul si atributiile conferite de art. 133 si 134 coroborate cu art. 124 si 125 din Constitutie, dar si din perspectiva modalitatii in care se iau hotararile, atat de catre Plen, cat si de catre sectii in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (…). De asemenea, conform dispozitiilor constitutionale, Consiliul Superior al Magistraturii face parte din cadrul autoritatii judecatoresti. In acest context, autoritatii judecatoresti nu ii poate fi conferit un alt statut fata de organele reprezentative ale celorlalte puteri in stat.”

De asemenea, in jurisprudenta recenta, respectiv Decizia nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a analizat raportul dintre atributia Consiliului Superior al Magistraturii de a formula propuneri de numire in functie, conform art. 125 alin. (2) si art. 134 alin. (1) din Constitutie, si atributia Presedintelui Romaniei prevazuta de art. 94 lit. c) si art. 125 din Constitutie, retinand: „Faptul ca s-a reglementat posibilitatea Presedintelui de a refuza o singura data propunerea de numire a avut in vedere un element de curtoazie, de consultare si colaborare intre autoritatea executiva si cea judecatoreasca, in sensul de a da substanta atributiei respective a Presedintelui. Aceasta a fost normativizata extra legem si nu contra legem [cu referire la dimensiunea constitutionala a acestor termeni, a se vedea Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, par. 109-110], asadar, in dezvoltarea Constitutiei, dar nu in contra sa, fiind acceptata in jurisprudenta Curtii Constitutionale; insa, eliminarea acestei atributii expres normativizate a Presedintelui Romaniei nu pune nicio problema de constitutionalitate din perspectiva art. 94 lit. c), art. 125 alin. (l) si (2) si art. 134 alin. (l) din Constitutie; din contra, are loc o consolidare a rolului Consiliul Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei, acesta fiind, de altfel, entitatea care gestioneaza, prin intermediul Institutului National al Magistraturii, selectia judecatorilor si procurorilor.”

In aceeasi Decizie nr. 45/2018, Curtea Constitutionala a precizat faptul ca art. 125 alin. 2 din Constitutia Romaniei „este univoc si ofera o unica solutie normativa in privinta autoritatii competente sa dispuna promovarea judecatorilor in functii de conducere, fara a face distinctie in functie de ierarhia instantelor judecatoresti. Curtea retine ca promovarea judecatorilor are un dublu inteles, respectiv de dobandire a unei functii de executie de nivel superior in ierarhia instantelor judecatoresti [grade profesionale de tribunal/ curte de apel sau de Inalta Curte de Casatie si Justitie] sau a unei functii de conducere [presedinte/ vicepresedinte/presedinte de sectie], in ambele cazuri judecatorul avansand in cariera. Nu se poate sustine ca promovarea in functie vizeaza numai dobandirea unui grad profesional superior sau a unor functii de conducere de la instante judecatoresti aflate pe o anumita scara ierarhica, pentru ca o asemenea interpretare vadeste nu numai o viziune selectiva asupra carierei judecatorului, dar in acelasi timp, este contrara unui text constitutional unic si imperativ sub aspectul atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

In plus, analizand art. 134 alin. (1) din Constitutie, Curtea a precizat urmatoarele: „textul constitutional se refera la propunerea de numire in functia de judecator sau procuror, si nu in functia de conducere. O asemenea concluzie se poate desprinde din modul de redactare a textului care vizeaza accesul in functie, nu la cariera judecatorului/procurorului ulterior numirii in functie. Textul indica faptul ca judecatorul/ procurorul stagiar nu este numit prin decret, ci prin actul Consiliului Superior al Magistraturii, in schimb, judecatorul sau procurorul definitiv este numit prin decret, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind, astfel, investit cu atributele specifice calitatii noi dobandite. In consecinta, acest text se refera numai la numirea in functia de judecator/ procuror, dupa caz, asadar, la accesul in aceste functii, ca urmare a sustinerii examenului de capacitate”.

Nu in ultimul rand, Curtea a mai precizat si faptul ca: „promovarea judecatorilor atat in functii de executie, cat si in functii de conducere se realizeaza de Consiliul Superior al Magistraturii”. Totodata, rezulta din analiza paragrafului anterior faptul ca numirea in functie a procurorilor definitivi si stagiari se face prin decret prezidential, la propunerea CSM, respectiv de catre CSM.

Din analiza textelor constitutionale si a jurisprudentei Curtii Constitutionale rezulta ca, cel putin atributiile care privesc propunerile de numire, promovare, transferare si sanctionare a judecatorilor, precum si atributiile care vizeaza propunerile de numire in functia de judecator si procuror definitiv, respectiv numirea in functie a judecatorilor si procurorilor stagiari sunt atributii constitutionale pe care le exercita CSM, in conditiile legii organice.

Trimiterile pe care le face legiuitorul constituant la legea organica a CSM („in conditiile legii organice” – art. 125 alin. (5), „in conditiile legii” – art. 134 alin. (1), „potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica” – art. 134 alin. (2) sau „stabilite prin legea sa organica” – art. 134 alin. (4) vizeaza, pe de o parte, necesitatea ca legea organica sa precizeze aspectele procedurale prin care se vor realiza atributiile organului colegial CSM, respectiv ale Sectiilor sale si, pe de alta parte, instituie posibilitatea adoptarii si a altor atributii de rang legal (deci complementare si nu contrare celor de rang constitutional) atat pentru CSM ca organ colegial si reprezentativ al autoritatii judecatoresti, cat si pentru Sectiile acestuia, desigur, numai in masura in care respectivele alte atributii sunt in concordanta cu rolul constitutional stabilit pentru CSM, respectiv pentru Sectiile sale.

In conformitate cu dispozitiile constitutionale, rolul de garant al independentei justitiei este realizat de catre CSM, fie prin intermediul unor atributii exercitate in Plenul sau (deci ca organism colectiv reprezentativ al autoritatii judecatoresti), fie prin intermediul unor atributii exercitate in cadrul Sectiilor sale.

Pentru a decela rolul constitutional al celor doua Sectii ale CSM prin raportare la rolul constitutional al Plenului CSM trebuie interpretate dispozitiile constitutionale ale art. 133 alin. (2) lit. a) si ale art. 134 alin. (2). Din analiza coroborata a celor doua texte constitutionale rezulta ca cele doua Sectii ale CSM nu se compun din toti membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat. Noua judecatori fac parte din Sectia pentru judecatori si 5 procurori fac parte din Sectia pentru procurori. Modul de constituire a Sectiilor reflecta rolul constitutional al acestora, astfel cum este reglementat in art. 134 alin. (2) din Constitutie, acolo unde se prevede ca CSM indeplineste rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor, prin sectiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica.

Rezulta asadar ca legiuitorul constituant a stabilit in mod neechivoc faptul ca rolul Sectiilor din cadrul CSM vizeaza exclusiv domeniul raspunderii disciplinare a magistratilor, ca element specific al rolului mai extins al CSM care, in ansamblul sau, este garantul independentei justitiei. Rolul Sectiilor reprezinta o garantie semnificativa pentru asigurarea de catre CSM a independentei justitiei intrucat stabileste faptul ca judecatorii si procurorii vor fi judecati in materie disciplinara fara nicio influenta externa, exclusiv de catre proprii reprezentanti alesi, fara ca la aceste decizii sa poata participa ceilalti membri ai CSM (reprezentantii societatii civile, ministrul justitiei, presedintele ICCJ si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie).

Pe cale de consecinta, Sectiile CSM nu pot decide in locul si nici nu se pot substitui Plenului CSM cu privire la atributii care au fost reglementate de Constitutie exclusiv pentru CSM ca organ colectiv reprezentativ, cum ar fi atributiile privind cariera magistratilor (numire, promovare, transferare etc.) sau cu privire la alte atributii care au fost reglementate prin lege organica pentru CSM ca organ colegial reprezentativ (de ex., atributii privind organizarea si functionarea instantelor si parchetelor) si care nu reflecta rolul constitutional specific al Sectiilor, asa cum este prevazut la art. 134 alin. (2).

Asadar, atat timp cat Constitutia a prevazut in mod expres o serie de atributii pentru CSM ca organ colegial si reprezentativ, respectiv pentru Sectiile sale, pe de o parte, nu se poate admite ca, prin lege organica, atributiile stabilite la nivel constitutional pentru a fi exercitate de Plenul CSM sa fie exercitate de catre Sectiile CSM si, pe de alta parte, nu se poate admite ca, prin lege organica, Sectiile CSM sa primeasca alte atributii care sa fie contrare sau sa depaseasca rolul constitutional stabilit in art. 134 alin. (2).

Intr-o alta ordine de idei, daca am accepta posibilitatea ca atributiile Plenului CSM, deci ale CSM ca organ colectiv si reprezentativ, sa fie distribuite celor doua Sectii ale CSM am accepta functionarea de facto a doua structuri de tip CSM, una pentru judecatori si una pentru procurori. Pe de o parte, aceasta solutie legislativa ar nega rolul constitutional stabilit de catre legiuitorul constituant pentru CSM ca unica autoritate constitutionala reprezentativa pentru magistrati si, pe de alta parte, ar conduce la accentuarea semnificativa a corporatismului decizional al Sectiilor, aspect care ar afecta nu numai independenta justitiei, dar si principiul constitutional al cooperarii loiale in cadrul autoritatii judecatoresti, aceasta cooperare loiala rezultand din faptul ca deciziile care privesc independenta autoritatii judecatoresti, cu exceptia celor in materie disciplinara, se iau in Plen, cu participarea reprezentantilor magistratilor, dar si a reprezentantilor institutiilor cu atributii semnificative in cadrul si cu privire la autoritatea judecatoreasca (Presedintele ICCJ, Procurorul General si Ministrul Justitiei).

In aceste conditii, avand in vedere dispozitiile constitutionale care stabilesc rolul si atributiile CSM, tinand cont de caracterul colegial si reprezentativ al acestei autoritati constitutionale, precum si de rolul constitutional al Sectiilor CSM, rezulta faptul ca legiuitorul constituant a instituit o autoritate constitutionala in sfera autoritatii judecatoresti care exercita fie colectiv, in ansamblul sau, fie prin Sectiile sale, o serie de atributii constitutionale si legale. De asemenea, tinand cont de jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, CSM, ca organism constitutional colegial si reprezentativ nu ar putea sa isi exercite atributiile constitutionale decat in Plenul sau, sectiile putand exercita doar acele atributii constitutionale expres precizate de legiuitorul constituant, precum si alte atributii de natura legala, dar care sunt in stransa legatura cu rolul constitutional prevazut in art. 134 alin. (2) din Constitutie.

In aceeasi masura ca Parlamentul Romaniei, Guvernul Romaniei, Curtea Constitutionala sau alte autoritati colegiale locale (consiliul local si consiliul judetean), CSM exercita atributiile sale ca organ colectiv, iar aceste atributii nu pot fi exercitate de alte structuri administrative care compun respectivele organe. O interpretare contrara ar conduce la incalcarea rolului constitutional al autoritatilor constitutionale, daca s-ar permite, prin lege, ca atributiile constitutionale ale acestora sa fie exercitate de catre structurile lor interne.

Nu in ultimul rand, in aceeasi masura in care comisiile parlamentare nu ar putea sa se substituie Parlamentului ca organ colegial in vederea exercitarii atributiei de adoptare a legilor, tot asa Sectiile CSM nu s-ar putea substitui Plenului CSM in vederea exercitarii atributiilor constitutionale ale acestuia de a propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si procurorilor, de a adopta hotarari definitive si irevocabile sau de a promova, transfera sau propune spre numire judecatori. Toate aceste atributii constituie nucleul de atributii constitutionale ale CSM ca organ colegial si nu pot fi exercitate in locul Plenului CSM de catre Sectii, rolul constitutional al acestora fiind circumscris in art. 134 alin. (2) din Constitutie.

Totodata, observam ca art. I pct. 32 care modifica art. 40 din Legea nr. 317/2004 nu contine dispozitii referitoare la cariera magistratilor asistenti, motiv pentru care apreciem ca este necesara introducerea de prevederi referitoare la aceasta categorie, din moment ce acestia sunt numiti si promovati de Sectia de judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 43 din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, potrivit art. 40 alin. (1) lit. g) si potrivit art. 40 alin. (2) lit. h), Sectia pentru judecatori, respectiv Sectia pentru procurori solutioneaza contestatiile impotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuala a activitatii profesionale a judecatorilor sau a procurorilor. Reglementarea instituita la cele doua litere amintite creeaza confuzie. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 39 alin. (1) din Legea de modificare a Legii nr. 303/2004: „Pentru verificarea indeplinirii criteriilor de competenta profesionala si de performanta, judecatorii si procurorii sunt supusi unei evaluari periodice privind calitatea activitatii, eficienta, integritatea si obligatia de formare profesionala continua, iar in cazul judecatorilor si procurorilor numiti in functii de conducere, si modul de indeplinire a atributiilor manageriale.”. Alin. (2) al aceluiasi articol prevede „in raport de vechimea in functia de judecator, respectiv de procuror, evaluarea se realizeaza dupa cum urmeaza: a) o data la 2 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime intre un an si 5 ani; b) o data la 3 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime intre 5 si 10 ani; c) o data la 4 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime intre 10 si 15 ani; d) o data la 5 ani, pentru judecatorii si procurorii cu o vechime mai mare de 15 ani.”

Analizand dispozitiile art. 39 din Legea nr. 303/2004 in forma in vigoare, rezulta ca evaluarea privind indeplinirea criteriilor de competenta profesionala nu se realizeaza anual, ci din 3 in 3 ani. De aceea, atat prin raportare la textul aflat in vigoare al legii, cat si prin raportare la dispozitiile de modificare ale Legii nr. 303/2004, atributiile mentionate la art. 40 alin. (1) lit. g) si potrivit art. 40 alin. (2) lit. h) din cadrul art. I pct. 32 al legii aflate la promulgare sunt contradictorii si lipsesc norma de claritate, precizie si previzibilitate, facand referire la o serie de evaluari anuale inexistente in actul normativ care reglementeaza statutul judecatorilor si procurorilor. In consecinta, apreciem necesara reanalizarea dispozitiilor mentionate in sensul corelarii acestora.

11. Art. I pct. 34 din legea transmisa la promulgare modifica alin. (3) al art. 44 din Legea nr. 317/2004, in sensul ca „actiunea disciplinara in cazul abaterilor savarsite de judecatori, procurori si magistrati asistenti se exercita de Inspectia Judiciara, prin inspectorul judiciar ”.

In primul rand, consideram ca enumerarea propusa ar trebui sa includa si inspectorii judiciari, dat fiind faptul ca potrivit art. 71 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „Dispozitiile referitoare la sanctiunile si abaterile disciplinare, precum si procedura disciplinara se aplica in mod corespunzator inspectorilor judiciari”. Astfel, fiindu-le aplicabile dispozitiile privind abaterile disciplinare si procedura disciplinara, potrivit prevederilor cuprinse in capitolul destinat statutului propriu al inspectorilor judiciari, apare cu totul nejustificata excluderea acestei categorii profesionale din categoria subiectilor activi ai abaterilor disciplinare.

In al doilea rand, potrivit art. I pct. 35 din legea supusa reexaminarii alin. (4) si (5) ale art. 44 din Legea nr. 317/2004 au fost abrogate. Conform acestor dispozitii: „ (4) Actiunea disciplinara in cazul abaterilor savarsite de procurori se exercita de Inspectia Judiciara, prin inspectorul judiciar, de ministrul justitiei sau de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. (5) Actiunea disciplinara in cazul abaterilor savarsite de un magistrat-asistent se exercita de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau de Inspectia Judiciara, prin inspectorul judiciar.”

Actiunea disciplinara are ca obiect tragerea la raspundere disciplinara a magistratilor care au savarsit abateri disciplinare. Tragerea la raspundere disciplinara a celor care au savarsit abateri disciplinare presupune o serie de etape procedurale precum: punerea in miscare a actiunii disciplinare, cercetarea disciplinara, aplicarea sanctiunii disciplinare, contestarea aplicarii sanctiunii etc. Din continutul noilor reglementari rezulta ca legiuitorul a eliminat din sfera titularilor actiunii disciplinare pe ministrul justitiei, pe presedintele ICCJ si pe procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ, singurul titular al actiunii disciplinare ramanand Inspectia Judiciara, prin inspectorul judiciar, indiferent de calitatea subiectului activ al abaterii disciplinare: judecator, procuror, magistrat- asistent.

In ceea ce priveste situatia titularilor actiunii disciplinare, reglementarea preconizata ar conduce la situatia ca o singura institutie din sistemul judiciar, respectiv Inspectia Judiciara, prin inspectorul judiciar, sa detina exclusiv toate prerogativele prin care un magistrat sa fie tras la raspundere disciplinara, cu consecinte grave asupra carierei sale (spre exemplu, pe perioada procedurii disciplinare, dreptul la pensie al magistratului cercetat disciplinar se suspenda).

Potrivit art. 45 alin. l din Legea nr. 317/2004, Inspectia Judiciara se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizata in scris si motivat de orice persoana interesata, inclusiv de CSM, in legatura cu abaterile disciplinare savarsite de judecatori si procurori. Se observa astfel ca singura entitate care poate fi sesizata in legatura cu abaterile disciplinare savarsite de judecatori si procurori ar fi Inspectia Judiciara.

Apreciem necesara reexaminarea acestor dispozitii intrucat, daca in privinta ministrului justitiei se poate conchide asupra intentiei de inlaturare a factorului politic din procedura de tragere la raspundere disciplinara a magistratilor si de separare a puterilor in stat, nu exista o justificare cu privire la inlaturarea celorlalti titulari ai actiunii disciplinare, respectiv a procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ si a presedintelui ICCJ.

12. Art. I pct. 37 din legea supusa reexaminarii modifica art. 45 alin. (1)-(4) din Legea nr. 317/2004. Modificarile aduse art. 45 alin. (1) prin legea aflata la promulgare coreleaza dispozitiile in cauza cu eliminarea ministrului justitiei, presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau, dupa caz, a procurorului general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie din randul titularilor actiunii disciplinare.

In primul rand, potrivit noii reglementari, „Inspectia judiciara se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizata in scris si motivat de orice persoana interesata, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, in legatura cu abaterile disciplinare savarsite de judecatori si procurori”. Pentru claritatea normei, apreciem ca este necesara clarificarea sintagmei „persoana interesata”, in sensul precizarii sferei acesteia de intindere. Din formularea generala aleasa de legiuitor nu rezulta cu claritate daca intentia a fost de a institui posibilitatea sesizarii Inspectiei Judiciare de catre partile dintr-o anumita cauza, de catre participantii la acea cauza, de catre reprezentantii partilor sau de o persoana care a fost prejudiciata in urma unei hotarari judecatoresti in care nu a fost parte etc.

In al doilea rand, conform modificarilor aduse art. 45 alin. (2): „ In cazul in care sesizarea nu este semnata, nu contine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situatia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se claseaza si se comunica raspuns in acest sens (..)”. Dat fiind faptul ca situatia de fata se refera la o sesizare nesemnata sau fara datele de identificare ale autorului, nu este clar cui se comunica un eventual raspuns. Pentru a asigura exigentele de calitate a normei, apreciem necesara reanalizarii acestui text de catre Parlament, in sensul clarificarii acestui element procedural.

In al treilea rand, potrivit modificarilor aduse art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, daca in urma efectuarii verificarilor prealabile se constata ca nu exista indiciile savarsirii unei abateri disciplinare sesizarea se claseaza, iar rezolutia de clasare este supusa confirmarii inspectorului-sef. Rezolutia poate fi infirmata o singura data, iar inspectorul-sef poate dispune prin rezolutie scrisa si motivata, completarea verificarilor. Apreciem ca pentru reglementarea unei proceduri clare, care sa se desfasoare cu celeritate, este necesara stabilirea unor termene in care rezolutia sa fie confirmata sau infirmata de inspectorul-sef, dar si un termen in care inspectorul judiciar sa realizeze completarea modificarilor. In absenta unor astfel de dispozitii, finalizarea procedurilor disciplinare risca sa fie amanata sau intarziata sine die.

Totodata, la art. I pct. 41 din legea transmisa la promulgare, dupa art. 45 se introduce un nou articol, art. 451 care, la alin. (1) prevede: “Impotriva rezolutiei de clasare prevazute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plangere adresata inspectorului sef in termen de 15 zile de la comunicare. Plangerea se solutioneaza in cel mult 20 de zile de la data inregistrarii la Inspectia Judiciara”. Asa cum am aratat anterior, dispozitiile modificate la art. I pct. 37 din lege sunt lipsite de claritate, precizie si predictibilitate intrucat nu este prevazut un termen in care inspectorul-sef confirma sau infirma rezolutia de clasare in urma verificarilor preliminare. Insa, tinand cont de importanta acestei proceduri cu privire la cariera magistratului in cauza, precum si de imperativul asigurarii unei solutii cu maxima celeritate pentru a evita prelungirea unei situatii de incertitudine cu privire la activitatea magistratilor – aspect care ar putea avea un impact negativ chiar asupra independentei justitiei – stabilirea unor termene clare si cat mai scurte pentru derularea tuturor etapelor procedurale in materia raspunderii disciplinare devine un element esential pentru asigurarea claritatii, preciziei si predictibilitatii normei. Totodata, lipsa unui termen legal pentru confirmarea/infirmarea rezolutiei de clasare de catre inspectorul-sef, respectiv a unui termen in cadrul caruia inspectorul-sef sa dispuna prin rezolutie scrisa si motivata completarea verificarilor se constituie in elemente justificative pentru lipsa de previzibilitate a legii, permitand inspectorului-sef sa tergiverseze luarea unei anumite decizii. De asemenea, este afectat si interesul legitim al persoanei care a sesizat Inspectia Judiciara de a se adresa instantei de contencios administrativ intr-un termen rezonabil, in conditiile in care rezolutia de clasare este confirmata de inspectorul-sef.

Nu in ultimul rand, din examinarea textelor de lege rezulta ca rezolutia de clasare este supusa unui dublu control de tip ierarhic administrativ, realizat de catre inspectorul-sef. Astfel, conform art. 45 alin. (4), intr-o prima faza, inspectorul-sef confirma/infirma rezolutia de clasare a inspectorului judiciar si, in ipoteza in care infirma rezolutia de clasare, poate dispune completarea verificarilor. Conform art. 451 alin. (1), intr-o a doua faza, inspectorul-sef solutioneaza plangerea persoanei care a formulat sesizarea impotriva rezolutiei de clasare prevazute la art. 45 alin. (4). Din interpretarea sistematica a celor doua texte de lege rezulta ca inspectorul-sef se poate pronunta de doua ori asupra aceleasi rezolutii de clasare a unui inspector-sef: o data cand o confirma conform art. 45 alin. (4) si a doua oara cand este sesizat cu plangere de catre persoana care a formulat sesizare.

In jurisprudenta sa referitoare la liberul acces la justitie, in mod constant Curtea Constitutionala a statuat ca acest principiu semnifica faptul ca orice persoana poate sesiza instantele judecatoresti in cazul in care considera ca drepturile, libertatile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest acces nu poate fi supus niciunei conditionari, competenta de a stabili regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 126 alin. (2). De altfel, prin Decizia nr. 953/2006, Curtea a prevazut ca, in sensul principiului constitutional instituit de art. 21 privind accesul liber la justitie se inscrie si posibilitatea oricarei persoane de a se adresa direct si nemijlocit instantelor de judecata pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenta oricarui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectiva sau rationala si care ar putea sa nege acest drept al persoanei, este de natura sa aduca atingere prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constitutie.

Or, in cazul art. 45 alin. (4) si art. 451 alin. (1), instituirea unui dublu control exercitat de catre inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare asupra rezolutiei de clasare se constituie intr-un impediment administrativ, fara nicio justificare obiectiva sau rationala, avand drept finalitate intarzierea nejustificata in exercitarea dreptului persoanei interesate de a se adresa unei instante de judecata in vederea satisfacerii interesului sau.

13. Art. I pct. 34 si pct. 37-38 din legea transmisa la promulgare modifica dispozitiile referitoare la titularii actiunii disciplinare, eliminand din randul acestora ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cu toate acestea, observam ca legea de modificare a Legii nr. 317/2004 mentine dispozitiile art. 45 alin. 5 care face referire la actiunile pe care ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau, dupa caz, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pot sa le intreprinda, la primirea propunerii de clasare prevazuta de art. 45 alin. (4) lit. a). Apreciem ca aceasta omisiune a legiuitorului trebuie sa fie reanalizata, in caz contrar alineatele art. 45 fiind contradictorii, din moment ce cei trei titulari amintiti anterior au fost eliminati din cuprinsul art. 44 alin. (3) referitor la exercitarea actiunii disciplinare.

14. Art. I pct. 40 din legea transmisa la promulgare modifica art. 45 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 in sensul ca termenele stabilite de prezentul articol sunt prevazute sub sanctiunea decaderii. Din aceasta redactare nu este clar la ce drepturi se refera sanctiunea decaderii, din moment ce termenul de 45 de zile prevazut de art. 45 alin. (3) este cel in care inspectorii judiciari sunt obligati sa realizeze verificarile prealabile, iar termenul de 30 de zile prevazut de art. 45 alin. (5) lit. b) se refera la realizarea completarilor verificarii, tot de catre inspectorul judiciar. Din aceasta perspectiva, apreciem ca este necesara clarificarea de catre legiuitor a drepturilor la care se refera sanctiunea decaderii instituita prin art. 45 alin. (7).

15. Art. I pct. 41 din legea transmisa la promulgare introduce un nou articol, art. 451 care prevede la alin. (5) ca hotararea de admitere a contestatiei si desfiintare a rezolutiei inspectorului-sef si a rezolutiei de clasare si trimitere a dosarului pentru completarea verificarilor, „trebuie sa cuprinda motivele pentru care au fost desfiintate rezolutiile atacate si sa indice faptele si imprejurarile care trebuie lamurite, precum si mijloacele de proba ce urmeaza a fi administrate pentru completarea verificarilor ”.

Conform Deciziei Curtii Constitutionale nr. 397/2014: „ in ipoteza prevazuta de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizarii pentru a constata daca exista sau nu indicii cu privire la savarsirea unei abateri disciplinare. Or, in aceasta situatie, textul de lege criticat, potrivit caruia rezolutia de clasare este definitiva si, deci, exclusa controlului judiciar, incalca accesul liber la justitie, drept fundamental consacrat atat de Constitutie, cat si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, partea interesata fiind lipsita de accesul la o instanta judecatoreasca. Daca in primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci cand sesizarea nu este semnata, nu contine datele de identificare ale autorului sesizarii sau indicii cu privire la identificarea situatiei de fapt, caracterul definitiv al solutiei clasarii este legitimat prin aceea ca aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesata poate face o noua sesizare cu respectarea conditiilor prevazute, asa cum a decis instanta de contencios constitutional in jurisprudenta sa (a se vedea in acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), in ipoteza prevazuta de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizarii, astfel ca este absolut necesara asigurarea accesului la justitie prin posibilitatea atacarii solutiei la instanta judecatoreasca.”.

Legea introduce posibilitatea atacarii la instanta de contencios administrativ a rezolutiilor dispuse de inspectorul judiciar si de inspectorul sef pentru a respecta principiul constitutional al accesului liber la justitie. Cu toate acestea, se prevede faptul ca hotararea instantei de contencios administrativ trebuie sa cuprinda motivele pentru care au fost desfiintate rezolutiile atacate si sa indice faptele si imprejurarile care trebuie lamurite, precum si mijloacele de proba ce urmeaza a fi administrate pentru completarea verificarilor/cercetarii disciplinare.

Apreciem ca este necesara reexaminarea acestor prevederi intrucat conduc la incalcarea rolului Inspectiei Judiciare in realizarea actiunii disciplinare. Prin aceste prevederi se recunoaste instantei de contencios administrativ posibilitatea de a stabili care sunt faptele si imprejurarile care trebuie lamurite, precum si mijloacele de proba ce urmeaza a fi administrate. Aceste aspecte reprezinta elemente fundamentale ale cercetarii disciplinare, activitate ce revine exclusiv Inspectiei Judiciare. Or, conform art. 52 alin. (1) din Constitutie, instanta de contencios administrativ ar avea posibilitatea de a recunoaste dreptul pretins sau interesul legitim al persoanei care se considera vatamata intr-un drept al sau sau interes legitim prin actul inspectorului judiciar sau al inspectorului sef, de a anula actul si de a repara paguba.

16. Art. I. pct. 49 din legea transmisa la promulgare introduce un nou articol, art. 481 ce prevede: „In cauzele urgente sau care prezinta un interes public deosebit, Sectia pentru judecatori sau Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dupa caz, poate stabili termene mai scurte decat cele prevazute la art. 45 si 46. In aceste cauze, prelungirea poate fi acordata, la cererea inspectorului judiciar, de catre Sectia pentru judecatori sau Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dupa caz.”.

Consideram ca legiuitorul ar trebui sa prevada anumite criterii pentru aprecierea existentei unui „interes public deosebit”, pentru a evita o prioritizare a anumitor cazuri de cercetare disciplinara in baza unor criterii care nu sunt nici prevazute in lege, nici cunoscute publicului. Altfel, se poate ajunge la situatia in care sectiile CSM ar putea incalca independenta inspectorului judiciar intr-o procedura administrativa. De asemenea, sectiile CSM nu pot impune instantei de judecata, in speta Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel, sa solutioneze contestatiile intr-un termen mai scurt.

Argumentul privind necesitatea respectarii independentei inspectorului judiciar sunt valabile si in privinta alin. (2) al art. 481 ce prevede posibilitatea inspectorului-sef de a dispune, din oficiu, reducerea termenelor prevazute de lege. In lipsa unor criterii clare in care aceasta atributie poate fi exercitata, prioritizare la care inspectorul-sef poate apela reprezinta un element subiectiv in plus.

Totodata, aceste prevederi sunt lipsite de claritate, precizie si predictibilitate putand genera un conflict de competente intre cele doua Sectii ale CSM si inspectorul-sef ca urmare a faptului ca reglementeaza posibilitatea pentru toate cele trei subiecte de drept de a stabili, in acelasi timp, termene mai scurte in cauze urgente sau care prezinta un interes public deosebit. Astfel, pe de o parte, nu este clar cine are prioritate cu privire la stabilirea acestor termene mai scurte (Sectiile sau inspectorul-sef din oficiu) si, pe de alta parte, nu se prevad solutii legislative cu privire la o serie de ipoteze care ar presupune un conflict intre Sectii si inspectorul-sef. De exemplu, este posibil ca inspectorul-sef sa dispuna reducerea termenelor, iar Sectiile sa nu considere necesar acest lucru sau viceversa. O astfel de situatie ar conduce la un blocaj cu privire la buna desfasurare a activitatii inspectorului judiciar, afectand functionarea Inspectiei Judiciare.

Totodata, din analiza coroborata a tezei intai si celei de-a doua a alin. (1) al art. 481 rezulta ca norma este neclara si imprecisa, contrar normelor de tehnica legislativa. Daca teza intai se refera la posibilitatea ca Sectiile sa dispuna reducerea termenelor prevazute la art. 45 si 46, teza a doua a alineatului se refera la prelungirea termenelor, fara a fi clar daca aceasta a doua teza se refera la posibilitatea de a prelungi termenele in cauzele urgente sau care prezinta un interes public deosebit sau doar la posibilitatea de a prelungi termenele in cauzele in care in prealabil Sectiile au dispus scurtarea lor.

De asemenea, stabilirea prin lege a posibilitatii ca Sectiile CSM sa intervina in activitatea Inspectiei Judiciare pentru a dispune scurtarea sau prelungirea termenelor in anumite cauze urgente sau de interes public deosebit genereaza o contradictie de natura legislativa. Astfel – in conditiile in care modificarile legislative referitoare la Inspectia Judiciara au urmarit cresterea rolului acesteia, precum si asigurarea unei independente operationale prin raportare la CSM – devine neclara si contrara scopului propus de legiuitor reglementarea posibilitatii sectiilor CSM de a dispune cu privire la un element esential al unei proceduri administrative, anume durata acesteia, ceea ce ar constitui o incalcare a independentei operationale a Inspectiei Judiciare, consacrata in art. I pct. 70 din legea aflata la promulgare (cu privire la art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004).

17. Art. I pct. 54 din legea transmisa la promulgare modifica art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ce prevede: „Pe durata procedurii disciplinare, sectia corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din functie a magistratului, pana la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare (…). Masura suspendarii poate fi reevaluata oricand pe durata judecarii actiunii disciplinare, pana la pronuntarea hotararii de catre sectia corespunzatoare ”.

Apreciem ca este necesara eliminarea contradictiei de la nivelul acestui text, intrucat, pe de o parte, sintagma „pe durata procedurii disciplinare” cuprinde toata procedura, procedura finalizata prin hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar pe de alta parte, masura suspendarii poate fi reevaluata oricand, dar numai pana la pronuntarea hotararii de catre sectia corespunzatoare. Astfel, masura suspendarii poate fi reevaluata doar pana la pronuntarea hotararii Sectiei CSM si nu oricand, pana la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare. Pentru claritatea reglementarii, apreciem ca reevaluarea masurii suspendarii trebuie sa poata fi realizata pe durata procedurii disciplinare, adica pana la pronuntarea hotararii ICCJ.

Totodata, devine imposibil de dedus pe cale de interpretare care sunt elementele substantiale ale procedurii ce ar face efectiva aceasta prevedere: cum se poate dispune reevaluarea – la cerere sau din oficiu; daca este la cerere, nu este clar cine poate solicita aceasta reevaluare: magistratul cercetat disciplinar, inspectorul judiciar sau inspectorul-sef.

18. Art. I pct. 56 din legea transmisa la promulgare introduce un nou articol, art. 521 in Legea nr. 317/2004. Apreciem ca textul ar trebui reanalizat, fiind neclar, imprecis si putand genera impredictibilitate in aplicare. Pe de o parte, art. 521 alin. (2) precizeaza ca sanctiunea disciplinara astfel stabilita nu se mai executa si, pe de alta parte, face trimitere la dispozitiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, care prevede: „Sectiile Consiliului Superior al Magistraturii, in cazul in care constata ca sesizarea este intemeiata, aplica una dintre sanctiunile disciplinare prevazute de lege, in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de judecator sau procuror si cu circumstantele personale ale acestuia.”.

19. Art. I pct. 59 din legea transmisa la promulgare prevede, printre altele, in cadrul modificarilor aduse art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: „(…) membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfasoara activitate permanenta si nenormata, si au calitatea de demnitar”. Aceasta prevedere reprezinta un paralelism legislativ, prin raportare la dispozitiile art. 23 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate la art. I pct. 15 din legea supusa reexaminarii, si care reglementeaza acelasi aspect.

20. Art. I pct. 61 din legea supusa reexaminarii modifica alin. (1)-(5) ale art. 55 din Legea nr. 317/2004. Astfel, la alin. (1) lit. c) se introduce un caz de revocare din functia de membru ales al CSM, respectiv ca urmare a retragerii increderii de catre majoritatea judecatorilor sau procurorilor, dupa caz, care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care acesta le reprezinta.

Totodata, la art. 55 alin. (3) este prevazuta procedura privind retragerea increderii, iar la alin. 4 se prevede ca in situatia retragerii increderii „daca solicitarea de retragere a increderii este asumata prin semnatura olografa de catre majoritatea judecatorilor sau procurorilor, dupa caz, care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care le reprezinta membrul ales al CSM, Plenul Consiliului, fara a mai convoca adunarile generale, ia act de retragerea increderii. In acest caz, calitatea de membru ales al CSM inceteaza la data la care Plenul Consiliului ia act de retragerea increderii.”

In jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a aratat ca „Revocarea trebuie analizata in stransa legatura cu continutul mandatului la care se refera, respectiv cu caracterul imperativ sau reprezentativ al acestuia. In cadrul mandatului imperativ, organul reprezentativ actioneaza numai potrivit obligatiilor stabilite de alegatorii sai, el nu va putea actiona nici in afara, nici impotriva acestora, depunand toate eforturile necesare indeplinirii lor. Alegatorii pot retrage imputernicirea acordata fara vreo motivare. In baza mandatului reprezentativ, insa, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul si reprezentantul intregii categorii ale carei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte si nu poate fi revocat decat in conditiile nerespectarii atributiilor in cadrul acestuia, iar nu a mandatului incredintat de alegatorii sai. Cat priveste posibilitatea revocarii, Curtea constata ca membrii alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii isi exercita atributiile constitutionale in baza unui mandat reprezentativ, si nu a unui mandat imperativ, acesta din urma fiind incompatibil cu rolul si atributiile conferite de art. 133 si 134 coroborate cu art. 124 si 125 din Constitutie, dar si din perspectiva modalitatii in care se iau hotararile, atat de catre Plen, cat si de catre sectii in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii”. (Decizia nr. 196/2013)

Din considerentele acestei decizii a Curtii Constitutionale rezulta ca, in baza mandatului reprezentativ, membrul CSM este alesul si reprezentantul intregii categorii ale carei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte si nu poate fi revocat decat in conditiile nerespectarii atributiilor in cadrul acestuia, iar nu a mandatului incredintat de alegatorii sai.

Totodata, echivalarea asumarii prin semnatura olografa de catre majoritatea judecatorilor si procurorilor care functioneaza efectiv la instantele sau parchetele pe care le reprezinta membrul ales al CSM cu o decizie formala a adunarii generale a magistratilor care compun respectivele instante si parchete denota o grava incalcare a principiului legalitatii consacrat in art. 1 alin. (5) din Constitutie. Initierea unei proceduri de retragere a increderii nu poate echivala cu decizia formala de retragere a increderii, fiind doua operatiuni juridice distincte.

In cadrul unor organisme colective este foarte posibil ca numarul de semnatari ai unei propuneri care este votata in cadrul respectivului organism colegial sa nu fie identic cu numarul de voturi pentru adoptarea respectivei propuneri. Din acest motiv, nu numai ca institutia revocarii ca urmare a retragerii increderii incalca mandatul reprezentativ al membrului ales, dar posibilitatea ca acesta sa fie revocat doar prin asumarea prin semnatura olografa a unei propuneri de retragere a increderii in absenta unui vot in cadrul organismului colegial (adunarea generala a magistratilor din instantele si parchetele pe care le reprezinta membrul ales al CSM) echivaleaza tot cu incalcarea principiului legalitatii consacrat in art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa privind asigurarea securitatii raporturilor juridice.

21. Atributiile Inspectiei Judiciare vizeaza in mod egal pe magistrati, atat judecatori, cat si procurori. Insa, conform art. I. pct. 70 din legea aflata la promulgare ce modifica art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Inspectia Judiciara este condusa de un inspector-sef-judecator numit prin concurs de CSM, ajutat de un inspector-sef adjunct-procuror, desemnat de inspectorul-sef-judecator. In plus, la art. I pct. 75 se introduce noul alin. (31) al art. 67 din Legea nr. 317/2004, conform caruia comisia de concurs pentru inspectorul-sef-judecator este formata din 3 judecatori care fac parte din Sectia pentru judecatori, un membru procuror – care face parte din Sectia pentru procurori, un membru al CSM – reprezentant al societatii civile si un psiholog.

Tinand cont de faptul ca Inspectia Judiciara exercita atributii in egala masura cu privire la judecatori si procurori si face parte din cadrul CSM care, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale este „reprezentant, in egala masura, al celor doua ramuri ale magistraturii – judecatorii si procurorii – si garant, in aceasta calitate, al independentei justitiei – in componenta sa referitoare la autoritatea judecatoreasca, respectiv instantele judecatoresti si Ministerul Public”, legea organica nu poate institui o diferentiere, in cadrul aceleiasi categorii profesionale a magistratilor, sub aspectul vocatiei de a fi ales ca inspector-sef doar in favoarea judecatorilor.

Urmare a noii filosofii a legiuitorului cu privire la conducerea Inspectiei Judiciare, rezulta ca procurorii sunt exclusi de la dreptul de a participa si de a fi numiti in functia de inspector-sef al Inspectiei Judiciare, intrucat legiuitorul stabileste in mod neechivoc faptul ca inspectorul-sef nu poate fi decat un judecator, iar inspectorul sef-adjunct nu poate fi decat un procuror. In aceeasi masura, legiuitorul exclude posibilitatea ca un judecator sa fie numit in functia de inspector-sef adjunct al Inspectiei Judiciare. Cu alte cuvinte, textul prestabileste calitatea magistratului care poate ocupa functia de inspector-sef, anume cea de judecator, in acelasi timp in care prestabileste calitatea magistratului care poate ocupa in mod exclusiv functia de inspector-sef adjunct, anume cea de procuror.

Apreciem ca acest mod de reglementare discriminatorie a regulilor care stabilesc cine va ocupa principalele functii de conducere ale Inspectiei Judiciare afecteaza si independenta operationala interna a Inspectiei Judiciare, precum si impartialitatea activitatii acestei structuri in conditiile in care, asa cum am aratat si in argumentele de la punctele anterioare, inspectorul-sef al Inspectiei va fi un judecator numit in urma unui concurs, din care au fost eliminate probe substantiale, de catre o comisie in care cel mai mare numar de membri sunt judecatori care fac parte din Sectia pentru judecatori a CSM.

Ca urmare a acestor considerente, pentru asigurarea unei reglementari nediscriminatorii intre judecatori si procurori, pentru asigurarea unui proces de selectie care sa reflecte atributiile Inspectiei ca structura in cadrul unui organ colegial reprezentativ in egala masura pentru cele doua ramuri ale magistraturii, reglementarile cu privire la numirea in functiile de inspector-sef si de inspector-sef adjunct, precum si cu privire la componenta comisiei de selectie a inspectorului-sef ar trebui sa prevada posibilitatea atat pentru candidatii judecatori, cat si pentru candidatii procurori de a participa la selectie, dar si o procedura de numire a inspectorului-sef prin intermediul unui vot al Plenului CSM, ca expresie a rolului CSM de autoritate constitutionala cu rol de garant al independentei justitiei.

In concluzie, art. I pct. 70 si pct. 75 creeaza un privilegiu nejustificat pentru judecatori in defavoarea procurorilor cu privire la numirea in functia de inspector-sef si un privilegiu nejustificat pentru procurori in defavoarea judecatorilor cu privire la numirea in functia de inspector-sef adjunct, norma fiind incompatibila cu prevederile art. 16 si ale art. 133 alin. (3) din Legea fundamentala.

22. Art. I pct. 71 si pct. 73 din lege modifica dispozitii ale art. 66 din Legea nr. 317/2004 referitor la numarul de posturi al Inspectiei Judiciare. Conform art. I pct. 71 cu privire la art. 66 alin. (4) din Legea nr. 317/2004: „Inspectia Judiciara functioneaza cu un numar de posturi necesar care sa-i asigure indeplinirea activitatii in conditii optime”. In forma legii in vigoare, art. 66 alin. (4) prevede: „Inspectia Judiciara functioneaza cu un numar maxim de 70 de posturi”. Conform art. I pct. 73 cu privire la art. 66 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 „Numarul maxim de posturi pentru aparatul Inspectiei Judiciare poate fi modificat prin hotarare a Guvernului, la propunerea inspectorului-sef.” In forma actuala, art. 66 alin. (6) prevede: „Numarul maxim de posturi pentru aparatul Inspectiei Judiciare poate fi modificat prin hotarare a Guvernului, la propunerea inspectorului-sef, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii ”. Astfel, apare o necorelare intre cele doua modificari operate de legiuitor cu privire la art. 66 alin. (6) si art. 66 alin. (4). Art. 66 alin. (6) nu mai poate face referire la sintagma „ numarul maxim de posturi” din cadrul Inspectiei Judiciare, intrucat aceasta sintagma a fost eliminata din art. 66 alin. (4) si inlocuita cu sintagma „numar de posturi necesar”. Prin urmare, referirea de la noul art. 66 alin. (6) la „ numarul maxim de posturi ” nu mai este una exacta, nefiind clar catre care text se face trimitere. O atare neclaritate este de natura sa genereze dificultati de aplicare a normei.

Totodata, conform art. I pct. 32 din legea supusa reexaminarii – cu referire la art. 40 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 317/2004 – Sectia pentru judecatori a CSM va avea printre atributiile ce vizeaza cariera judecatorilor si pe aceea de a aproba masurile pentru suplimentarea sau reducerea numarului de posturi pentru instante. Totodata, art. I pct. 33 din legea supusa reexaminarii – cu referire la art. 41 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 – prevede ca Sectia pentru judecatori a CSM va avea printre atributiile referitoare la organizarea si functionarea instantelor si pe aceea de a aproba masurile pentru suplimentarea sau reducerea numarului de posturi pentru instante. Astfel, aceasta atributie este prevazuta de doua ori in lege facand parte din doua categorii diferite de atributii ale Sectiei pentru judecatori a CSM.

Semnalam ca reglementarea aceleiasi solutii juridice in cuprinsul aceluiasi act normativ afecteaza calitatea actului normativ astfel adoptat, sub aspectul lipsei de claritate si previzibilitate a acestuia. Suprapunerea legislativa cuprinsa la art. I pct. 32 si pct. 33 din legea supusa reexaminarii contravine art. 1 alin. (5) din Constitutie, prin viciile de tehnica legislativa, aceasta fiind susceptibila in mod rezonabil sa genereze confuzii si neclaritati in procesul de interpretare si aplicare a legii.

23. Legea de modificare a Legii nr. 317/2004 aduce o serie de modificari legislative substantiale cu privire la Inspectia Judiciara. Astfel, art. I pct. 70 din legea supusa reexaminarii (ce modifica art. 65 din Legea nr. 317/2004) prevede ca Inspectia Judiciara este o structura cu personalitate juridica in cadrul CSM si este condusa de un inspector-sef-judecator numit prin concurs organizat de CSM conform art. I pct. 74 (care modifica art. 67 alin. (1) si (2) din Legea nr. 317/2004) prin intermediul unei comisii de concurs formate conform art. I pct. 75 (care introduce un nou alin. (31) la art. 67 din Legea nr. 317/2004). De asemenea, atributiile Inspectiei Judiciare reglementate in art. 74 din Legea nr. 317/2004 denota ca aceasta structura nu ar putea fi organizata ca autoritate independenta, in afara CSM, intrucat atributiile acesteia sunt fundamentale pentru asigurarea rolului CSM de garant al independentei justitiei in componenta cu privire la raspunderea disciplinara a acestora.

Ca atare, rolul Plenului CSM cu privire la organizarea si functionarea Inspectiei Judiciare, inclusiv cu privire la numirea si revocarea din functie a inspectorului-sef si a inspectorilor judiciari cu functii in conducerea Inspectiei Judiciare nu pot fi golite de continut sau eliminate complet, intrucat CSM reprezinta organul colegial reprezentativ al autoritatii judecatoresti, cu rol constitutional de garant al independentei justitiei, independenta a justitiei care nu poate exista in absenta independentei operationale a Inspectiei Judiciare.

Or, constatam ca art. I pct. 74 din legea transmisa la promulgare elimina din art. 67 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 proba scrisa si testul psihologic din concursul pentru ocuparea functiei de inspector-sef al Inspectiei Judiciare. De asemenea, constatam faptul ca art. I pct. 78 din legea transmisa la promulgare modifica art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, astfel incat desemnarea de catre inspectorul-sef a persoanelor din conducerea Inspectiei se face in urma unei simple evaluari a proiectelor de management specifice fiecarui post de conducere.

Toate aceste modificari sunt aspecte ce indica o tendinta de normativizare a deprofesionalizarii si eliminarii independentei operationale a conducerii Inspectiei Judiciare, cu efecte negative cu privire la calitatea activitatii acesteia in materia raspunderii magistratilor si, pe cale de consecinta, sunt de natura sa puna in pericol independenta justitiei si insusi rolul constitutional al CSM de garant al independentei justitiei.

Asigurarea independentei operationale a Inspectiei Judiciare prin raportare la alte autoritati publice nu exclude, ci, din contra, reclama cu necesitate ca atributiile legale ale acestei structuri administrative sa fie realizate in mod efectiv, in temeiul legii, de catre inspectorii judiciari care, la randul lor, ar trebui sa se bucure de independenta operationala cu privire la exercitarea functiei in interiorul Inspectiei Judiciare. Or, instituirea prin lege a unei dispozitii care stabileste, pe de o parte, o putere discretionara absoluta pentru inspectorul-sef de a numi intreaga conducere a Inspectiei Judiciare si, pe de alta parte, o dependenta a tuturor mandatelor de conducere din cadrul Inspectiei de mandatul inspectorului-sef se constituie intr-o incalcare a principiului asigurarii securitatii raporturilor juridice in exercitarea mandatelor de conducere de catre respectivii inspectori judiciari.

Nu in ultimul rand, art. I pct. 78, cu privire la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede ca desemnarea echipei de conducere se va face de inspectorul-sef „in baza unei proceduri in care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecarui post, astfel incat sa asigure coeziune manageriala, competenta profesionala, comunicare eficienta”. Textul este neclar, imprecis si impredictibil intrucat nu prevede nimic cu privire la continutul acestei proceduri, nu stabileste niciun criteriu obiectiv pentru evaluare si nici nu induce posibilitatea existentei unor candidati, desemnarea fiind, de fapt, o selectie subiectiva, arbitrara si netransparenta a persoanelor care vor ocupa functii de conducere, selectie operata de inspectorul-sef din randul inspectorilor judiciari.

Totodata, art. I pct. 74 din legea transmisa la promulgare modifica art. 67 alin. (1) si (3) din Legea nr. 317/2004. Noile texte prevad ca inspectorul sef este numit de Plenul CSM dintre inspectorii judiciari in functie, in urma unui concurs care consta in prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere respective, urmarindu-se competentele manageriale, gestiunea eficienta a resurselor, capacitatea de a-si asuma decizii si responsabilitati, competentele de comunicare si rezistenta la stres. Norma trebuie reanalizata intrucat, in conditiile in care legiuitorul a urmarit sa creasca independenta operationala a Inspectiei Judiciare in cadrul CSM este necesar sa se prevada si o procedura de selectie mult mai riguroasa, care sa cuprinda, asa cum reglementeaza legea in vigoare acum, si o proba scrisa, si un test psihologic. Competenta profesionala si integritatea morala a inspectorului sef sunt aspecte care trebuie sa legitimeze activitatea inspectorului sef, iar aceste competente si calitati ar trebui sa fie verificate in cadrul concursului organizat de Plenul CSM.

24. Art. I pct. 78 din legea a carei reexaminare se solicita modifica art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004. Astfel, este reglementata atributia inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare de a desemna echipa de conducere (inspectorul-sef adjunct, directorii de directii). Consideram ca aceste dispozitii se impun a fi reexaminate intrucat, in cadrul unei structuri administrative este esentiala stabilitatea in functie a aparatului de lucru, astfel incat persoanele care detin functii de conducere sa poata sa isi ordoneze activitatea in functie exclusiv de reperele legale, fara a fi afectate de factori subiectivi, cum ar fi dependenta excesiva de seful structurii administrative. Or, in conditiile in care mandatele persoanelor numite in functii de conducere in cadrul Inspectiei Judiciare inceteaza odata cu mandatul inspectorului – sef, activitatea insasi a Inspectiei Judiciare va fi afectata.

In plus, norma reliefeaza o componenta puternic subiectiva in desemnarea inspectorului – sef adjunct si a directorilor de directii, limitand dreptul celorlalti inspectori judiciari de a participa la o competitie reala, sub forma concursului, pentru ocuparea functiilor de conducere.

Fata de argumentele expuse mai sus si avand in vedere competenta legislativa exclusiva a Parlamentului, va solicitam reexaminarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Mai mult despre: , ,


Comentarii: