Iohannis linisteste apele: „Cu Austria nu se va contura o criza diplomatica. Nu vom avea asa ceva”

politica

Presedintele Klaus Iohannis s-a declarat, joi, convins ca, in momentul in care votul austriac si cel olandez primesc o clarificare, aderarea la Schengen va fi imediat pe agenda Consiliului Justitie si Afaceri Interne.

Seful statului a avut miercuri si joi, in marja reuniunii Consiliului European, intrevederi cu lideri europeni, inclusiv cu premierul suedez, Ulf Kristersson. Suedia urmeaza sa preia de la 1 ianuarie presedintia rotativa a Uniunii Europene.

„Am avut o discutie cu premierul suedez, i-am prezentat problema, a inteles-o foarte bine, fusese ‘briefat’ in speta, cum se spune, in limbaj specializat. Sigur ca nu si-a luat un angajament ferm intr-o discutie care a fost o prima discutie exploratorie, dar eu sunt convins ca in momentul in care cele doua chestiuni, votul austriac si votul olandez, primesc o clarificare, chestiunea va fi imediat pe Consiliul JAI. Repet, nu are nimeni, si asta o spun ferm, interesul ca aceasta problema sa se transforme inca o data in ceva negativ pentru Uniune. Este o perioada foarte complicata, avem foarte multe crize, Uniunea Europeana nu are nevoie de inca un esec, fiindca asta a fost. Eu i-am spus sincopa. Uniunea Europeana are nevoie de reusite, de rezultate pozitive”, a spus presedintele Iohannis, in marja reuniunii Consiliului European, intrebat daca exista certitudinea ca Suedia va introduce subiectul Schengen pe ordinea de zi a Consiliului JAI din martie.

El a aratat ca nu s-a discutat despre un calendar concret.

Seful statului a mai aratat ca nu a discutat cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, despre problema ambasadorilor, in contextul rechemarii in tara a ambasadorului Romaniei in Austria, Emil Hurezeanu.

„Asta este o chestiune care se va reglementa de la sine, la nivel de MAE. Nu, nu am niciun moment impresia ca se va contura o criza diplomatica sau asa ceva. Nu vom avea asa ceva”, a mai spus Iohannis, citat de  Agerpres.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anuntat, vineri, ca a chemat in tara, pentru consultari, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Austria, Emil Hurezeanu, ”un gest politic care subliniaza pozitia Romaniei de dezacord ferm cu conduita Austriei si indica decizia de diminuare a nivelului actual al relatiilor cu acest stat”.

Ambasadorul Austriei in Romania nu a participat, marti, la intalnirea presedintelui Klaus Iohannis cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditati in Romania, in locul acesteia fiind prezent un adjunct.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: