Iranul a anuntat ca a mai executat prin spanzurare doi barbati acuzati ca au ucis in membru al militiei Basij

externe

Iranul a anuntat ca a mai executat, sambata, prin spanzurare, doi barbati pentru ca ar fi ucis un membru al militie Basij in timpul protestelor la nivel national care au urmat mortii tinerei, Mahsa Amini, potrivit Reuters.

Alte trei persoane au fost condamnate la moarte in acelasi dosar, in timp ce 11 au primit pedepse cu inchisoarea.

„Mohammad Mehdi Karami si Seyyed Mohammad Hosseini, autorii principali ai crimei care a dus la martiriul nedrept al lui Ruhollah Ajamian, au fost spanzurati in aceasta dimineata”, a declarat sistemul judiciar intr-un comunicat transmis de agentia oficiala de presa IRNA.

Aceste executii ridica la patru numarul protestatarilor despre care se stie oficial ca au fost executati in urma revoltelor.

Amnesty International a declarat luna trecuta ca autoritatile iraniene solicita pedeapsa cu moartea pentru cel putin 26 de persoane in ceea ce a numit „procese false menite sa intimideze protestatarii din revolta populara care a zguduit tara”.

Se spunea ca tuturor celor care se confrunta cu condamnarea la moarte li s-a refuzat dreptul la aparare adecvata si accesul la avocati la alegerea lor. Organizatiile pentru apararea drepturilor omului spun ca inculpatii au trebuit, in schimb, sa se bazeze pe avocatii numiti de stat, care nu fac nimic pentru a-i apara.

Amnesty International a spus ca instanta care l-a condamnat pe Karami, un campion la karate in varsta de 22 de ani, s-a bazat pe marturisiri fortate.

Avocatul lui Hosseini, Ali Sharifzadeh Ardakani, a declarat intr-un tweet din 18 decembrie ca Hosseini a fost torturat si ca marturisirile extrase sub tortura nu au nicio baza legala. El a spus ca tanarul a fost tinut cu mainile si picioarele legate, batut, lovit cu piciorul in cap pana la lesin si a fost supus la socuri electrice.

Iranul neaga ca marturisurile sunt extrase sub tortura.

Forta Basij, afiliata puternicei Garzi Revolutionare ale Iranului, a stat in spatele multor represiuni.

Iranul, care a dat vina pentru tulburari pe dusmanii sai straini, inclusiv pe Statele Unite, considera reprimarea protestelor ca pe mentinerea suveranitatii nationale.

Grupul pentru drepturile omului HRANA a declarat ca pana vineri, 517 protestatari au fost ucisi in timpul tulburarilor, inclusiv 70 de minori. Se spune ca 68 de membri ai fortelor de securitate au fost, de asemenea, ucisi. Se crede ca 19.262 de protestatari au fost arestati.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: