Iulian Fota, in contextul aliantei PSD-PNL: „Pe sest si nedeclarat, Romania se indeparteaza (rupe) de UE. Incepe si la noi Romexit-ul”

politica

Iulian Fota, fost sef al Colegiului National de Informatii al SRI si fost consilier prezidential pentru securitate nationala, avertizeaza in contexul noii aliante PSD-PNL ca „gruparea partidelor anti-modernitate este mai larga decat gruparea pro-modernitate”. „Pe sest si nedeclarat, Romania se indeparteaza (rupe) de UE. Incepe si la noi Romexit-ul”, arata Fota.

„Poate exagerez eu dar am impresia ca e pentru prima data, in ultimii 25 de ani, cand gruparea partidelor anti-modernitate este mai larga decat gruparea pro-modernitate.

Prin modernitate inteleg solutiile de dezvoltare de sorginte occidentala. In plus, inteleg anti-modernitatea ca o caciula sau umbrela, unde intra atat cei anti cat si cei care vor diluarea modernizarii, mergand pana la pierderea substantei ei .

Din 1997 nu am avut niciodata pana acum o astfel de stare. Iar situatia asta dificila nu se dezvolta doar la nivelul partidelor politice. Se vede cu ochiul liber cum gruparea anti-modernitate din justitia romana lupta impotriva primatului dreptului european.

Pe sest si nedeclarat, Romania se indeparteaza (rupe) de UE. Incepe si la noi Romexit-ul. Dar vom continua sa le luam banii la fraieri!”, a scris Fota pe Facebook.

Citeste si: In premiera, Ciolacu vorbeste despre o alianta cu PNL: „A mai existat un USL”. O alianta pe model german viseaza seful PSD

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat joi seara, in premiera, ca PSD ar fi de acord pe o alianta „pe model nemtesc” cu PNL. In Germania, social-democratii sunt avum la guvernare alaturi de crestin-democrati.

Anuntul lui Ciolacu a venit dupa ce PSD a votat joi in Parlament alaturi de PNL pentru amanarea votarii motiunii de cenzura. Seful PSD a mentionat ca o alianta cu PNL ar fi posibila dupa eventuale noi alegeri.

”A mai existat in Romania un USL. Este exclus in acest moment pentru ca s-au pierdut timpii adecvati sa faci acest lucru, dintr-o incapatanare a presedintelui Romaniei de a avea guvernul sau. Si vedem normalitatea promisa de presedintele Romaniei si in ceea ce priveste functionarea Parlamentului si a Guvernului si a romanilor, traiul romanilor. Asta este normalitatea promisa de Klaus Iohannis.

(…) In urma unor alegeri este posibila o astfel de discutie, fiindca e un restart si romanii intotdeauna au dreptate”, a declarat  Marcel Ciolacu la B1 TV.

Plenul Parlamentului a respins, joi, propunerea liderului deputatilor USR, Ionut Mosteanu, de introducere pe ordinea de zi a stabilirii calendarului dezbaterii motiunii de cenzura.

Propunerea a fost respinsa cu 117 voturi pentru si 216 impotriva. Voturile impotriva au fost de la PSD, PNL si UDMR.

Decizia a fost luata dupa ce presedintele Senatului, Anca Dragu, a preluat conducerea sedintei de la vicepresedintele Camerei Deputatilor Florin Roman.

Sedinta Parlamentului a inceput sub conducerea lui Florin Roman, caruia presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, i-a delegat atributiile. Roman a precizat ca sedintele plenului reunit se conduc alternativ de presedintii celor doua Camere sau de inlocuitorii lor.

Liderul deputatilor USR, Ionut Mosteanu, a solicitat vicepresedintelui Camerei Deputatilor Florin Roman sa-i permita presedintelui Senatului, Anca Dragu, sa conduca sedinta.

„Avem doua articole de Regulament. Dumneavoastra in momentul acesta conduceti abuziv sedinta. La articolul 15 lucrarile sedintelor comune ale celor doua Camere sunt conduse prin rotatie de presedintii acestora, in absenta lor, de catre vicepresedinti. Domnule Roman, va rog sa constatati ca suntem in afara articolului 15. Aveti un presedinte al Senatului la prezidiu, trebuie sa conduca aceasta sedinta. Domnule Roman, sunteti vicepresedinte, nu mai faceti un abuz, lasati-o pe doamna Dragu sa conduca sedinta”, a afirmat Mosteanu.

Roman a inchis sedinta si a plecat de la tribuna Parlamentului, la presiunea parlamentarilor USR PLUS si AUR.

„Va rog, chestorii sa-i cheme pe colegii care confunda Parlamentul cu altceva. Intram in ordinea de zi. (…) Ii invit pe cei care au depus motiunea sa dea citire textului. Daca nu se doreste citirea motiunii, inchid sedinta”, a spus Roman, in strigatele mai multor parlamentari de la AUR, care l-au acuzat ca este „mafiot”.

Dupa ce Roman a anuntat ca inchide sedinta, conducerea a fost preluata de presedintele Senatului, Anca Dragu.

Anca Dragu a supus la vot propunerea USR PLUS ca in plenul de joi sa fie stabilit si calendarul dezbaterii motiunii de cenzura, propunere care a fost respinsa.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: