Jaful din administratia Firea. Nicusor Dan sesizeaza iar DNA, a descoperit ca CSM Bucuresti a platit prime in valoare de peste un milion unor angajati „care nu aveau dreptul la acesti bani”

news

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a anuntat luni ca sesizeaza DNA in legatura cu plata de catre Clubul Sportiv Municipal (CSM Bucuresti) a unor prime catre angajati in valoare de peste un milion de lei.

„Voi sesiza DNA pentru nereguli depistate la Clubul Sportiv Municipal (CSM Bucuresti) ca urmare a unei verificari a Corpului de Control care a vizat activitatea CSM in perioada 2017-2022.

In anul 2018, CSM a platit prime in valoare totala de 1.076.330 de lei unor angajati care nu aveau dreptul la acesti bani, mai exact personalului administrativ. Primele pentru castigarea competitiilor se puteau acorda potrivit legislatiei in vigoare la acel moment numai sportivilor si colectivelor tehnice (antrenori, medici, kinetoterapeuti).

O parte consistenta din suma totala achitata personalului administrativ, respectiv 190.965 de lei, a fost incasata in mai multe transe de directorul general al CSM, Gabriela Szabo tot sub forma de prima.

Totodata, Corpul de Control a identificat si un posibil conflict de interese generat de un contract incheiat de conducerea Clubului in 2018 cu o firma cu care Gabriela Szabo a incheiat ulterior, in acelasi an, un contract de cesiune de drepturi de autor.

Pe langa aceste probleme, s-au constatat si ca reorganizarile succesive ale institutiei, facute in 2017-2019, au fost deficitare, neducand la o imbunatatire a activitatii.

Litigiile din perioada 2018-2022 au generat costuri de 2.928.065 de lei reprezentand cheltuieli cu avocatii. La acestea se adauga despagubiri si cheltuieli de judecata in valoare de 1.722.852 de lei (pana la acest moment).

De asemenea, nu s-a gasit o baza de date a numarului de sportivi, pe sectii si pe varste, astfel ca toate cifrele furnizate catre PMB pentru intervalul 2018-2022 au fost niste aproximari nefundamentate.

In plus, nu exista o procedura cu privire la transferul sportivilor, cu privire la criteriile care trebuie avute in vedere in procesul de selectare a unui sportiv, la cum se aproximeaza valoarea unui sportiv, fapt care a dus de-a lungul vremii la pierderi financiare.

In urma neregulilor administrative gasite, a fost sesizata comisia de disciplina si au fost dispuse masuri de remediere a situatiei”, a anuntat Nicusor Dan.

Dan a anuntat pe 3 iunie ca a demis-o pe Gabriela Szabo de la conducerea CSM Bucuresti,.

„Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucuresti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detasata la conducerea Centrului Dalles, iar in locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncti.

Inainte de a lua aceasta decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administratie al CSM Bucuresti, iar concluzia a fost clara – schimbarea e necesara.
Actuala conducere a ratat obiective competitionale, a determinat plecarea unor oameni valorosi si a avut un management defectuos (decizii pripite si fara consultare, dar si tergiversarea luarii altor decizii, incapacitatea de a armoniza relatiile interne, abordari conflictuale in interactiunile cu sefii sectiilor sportive).

Precizez ca am toata pretuirea pentru performantele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o priveste activitatea ei in fruntea CSM Bucuresti”, a scris atunci Nicusor Dan, pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: