Jale printre nulitatile PSD din ambasade. Anuntul Guvernului: „Urmeaza in scurt timp retragerea diplomatilor proaspat numiti de PSD”

politica

Vicepremierul Raluca Turcan a anuntat, miercuri seara, ca urmeaza in scurt timp „eliminarea din administratia publica a tuturor acelor personaje numite politic de PSD si a clientelei parazitare”. Si mediul diplomatic este vizat de curatenia generala.

„Urmeaza in scurt timp retragerea diplomatilor proaspat numiti de PSD, care nu au nicio legatura cu diplomatia”, a scris Turcan pe Facebook.

O solicitare in acest sens a fost facuta in sedinta de guvern si de premierul Orban. „Domnule ministru de Externe, va rog sa analizati cu mare atentie modul in care au fost facute numirile pe pozitiile diplomatice de consul general, de consul si sa verificati in ce masura s-au indeplinit conditiile legale, sa ii rechemati imediat pe aceia care au fost numiti fara sa aiba nicio legatura cu diplomatia si cu misiunile pe care trebuie sa le exercite personalul diplomatic”, a cerut Orban.

Postarea Ralucai Turcan:

Romania are, de astazi, un Guvern suplu, cu institutii structurate pe criterii de eficienta. Pasul urmator va fi eliminarea din administratia publica a tuturor acelor personaje numite politic de PSD si a clientelei parazitare.

Mostenirea pe care ne-a lasat-o Viorica Dancila este una foarte grava, daca ne uitam fie si numai la restantele PNDL – 5 miliarde, la sumele din fonduri europene care risca sa fie dezangajate – 600 milioane euro doar in cele 2 luni ramase pana la sfarsitul anului si alte 3,2 miliarde anul viitor, la sumele nerambursate din TVA, deficitul bugetar la 9 luni fiind de 2,6% din PIB. Vom gasi solutii potrivite pentru a trece de aceasta perioada dificila.

Am incheiat sedinta de Guvern de astazi cu 3 urgente rezolvate:

1. Propunerile de comisar european din partea Romaniei au fost agreate dupa consultarea Presedintelui Iohannis. Siegfried Muresan si Adina Valean sunt printre cei mai activi europarlamentari, au experienta vasta de lucru in institutiile europene, sunt profesionisti si integri.
2. Restructurarea Guvernului, in varianta de 16 ministere, va aduce mai multa eficienta si va pune capat risipei inutile de bani.
3. Am identificat solutiile pentru completarea veniturilor persoanelor disponibilizate in urma inchiderii minelor din Valea Jiului, prin discutarea in prima lectura a unui act normativ in acest sens.

Urmeaza, in scurt timp:
1. Retragerea diplomatilor proaspat numiti de PSD, care nu au nicio legatura cu diplomatia.
2. Demararea construirii spitalelor regionale.
3. Program de lucru riguros si profesionalism in aparatul de lucru al Guvernului si in toate celelalte institutii.
4. Pregatirea pentru iarna.
#GuvernLiberal

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: