Japonia anunta oficial ca insulele Kurile sunt „ocupate ilegal” de Rusia: „Sunt teritorii japoneze asupra carora Japonia detine drepturi suverane”

externe

japonia

Japonia a anuntat vineri ca cele patru insule disputate cu Rusia sunt „ocupate ilegal”.

In timp ce relatiile dintre Rusia si Japonia se deterioreaza tot mai mult din cauza razboiului din Ucraina, Japonia a mentionat vineri, pentru prima data in aproape 20 de ani, ca cele patru insule sunt „ocupate ilegal” de Rusia.

Este prima data cand Japonia are un astfel de limbaj in aproape doua decenii, arata CNN.

Ministerul japonez al Afacerilor Externe s-a referit la insule, pe care Rusia le numeste Kurile de Sud, ca fiind „Teritoriile nordice” in raportul sau diplomatic anual publicat vineri.

Potrivit televiziunii publice japoneze NHK, Japonia nu s-a mai referit la insule ca fiind „ocupate ilegal” din 2003.

In raport se precizeaza ca Japonia considera insulele drept „teritorii japoneze asupra carora Japonia detine drepturi suverane, dar care sunt in prezent ocupate ilegal de Rusia”.

Luna trecuta, Moscova a declarat ca va renunta la negocierile cu Japonia, invocand „imposibilitatea” continuarii discutiilor, deoarece Tokyo „se straduieste sa aduca prejudicii intereselor tarii noastre”.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ca insulele sunt „teritoriul inalienabil al Federatiei Ruse”.

Situate in largul coastei insulei japoneze Hokkaido, teritoriile disputate au fost capturate de fortele sovietice dupa capitularea Japoniei in fata fortelor aliate in 1945.

Dezacordul cu privire la cine are dreptul de proprietate asupra acestor insule a dus la una dintre cele mai vechi dispute teritoriale nerezolvate din lume, provocand frictiuni intre Japonia si Rusia timp de decenii.

In 2019, liderii Rusiei si Japoniei au declarat, in cadrul unei intalniri la Moscova, ca isi mentin angajamentul de a semna in cele din urma un tratat de pace, la zeci de ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar ca exista in continuare diferente serioase cu privire la soarta unui mic grup de insule din largul coastelor Japoniei.

Teritoriul disputat, situat in largul coastei insulei japoneze Hokkaido, este format din patru insule separate: Iturup, cunoscuta in japoneza sub numele de Etorofu, Kunashir sau Kunashiri, Shikotan si grupul de insule Habomai.

Insulele au fost ocupate de fortele sovietice la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand au fost expulzati pana la 17.000 de cetateni japonezi. Aproximativ 19.000 de colonisti traiesc in prezent pe insule, potrivit firmei de informatii Stratfor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: