Javier Milei taie in carne vie: noul presedinte refuza sa mai plateasca de la buget salariile episcopilor Bisericii Catolice

externe

Javier Milei, indemnizatie, episcopi, salarii, Argentina, refuz

Statul argentinian a incetat sa mai plateasca salariile episcopilor Bisericii Catolice, a anuntat ierarhia ecleziastica intr-un comunicat difuzat miercuri, care reflecta o decizie care a inceput sa prinda contur in 2018, transmite EFE, citata de Agerpres.

Purtatorul de cuvant al presedintelui Javier Milei, Manuel Adorni, a confirmat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca Conferinta Episcopala Argentiniana a finalizat procedurile pentru renuntarea la alocatia lunara prin care statul argentinian se facea responsabil de plata salariilor unor episcopi si arhiepiscopi.

„Acest lucru coincide cu liniile directoare ale noului guvern al presedintelui Milei: austeritatea cheltuielilor si apararea libertatii religioase. Intelegem ca statul nu trebuie sa acorde un tratament inegal unei religii sau unui cult in detrimentul altora”, a comentat Adorni.

Alocatia, in suma totala de aproximativ 55.000 de dolari pe luna, a incetat sa mai fie acordata cu incepere de la 1 ianuarie. Aceasta suma de bani era acordata in virtutea prevederilor articolului 2 din Constitutia Natiunii Argentiniene, prin care „guvernul federal sprijina cultul apostolic romano-catolic”.

Insa, in urma cu mai bine de cinci ani, Conferinta Episcopala Argentiniana a avut o intrevedere cu administratia de la acea vreme, a presedintelui Mauricio Macri (2015-2019), pe fondul unui climat politic care pleda pentru o separare intre Biserica si Stat.

Cu toate acestea, precedentele administratii argentiniene, pana la Milei, nu au avut curaj sa implementeze masura, considerata impopulara pentru larga majoritate catolica a tarii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: