Jocul lui Macron care aduce beneficii si Romaniei. De ce ii sustine pe Dacian Ciolos si Laura Codruta Kovesi

analize

Intr-o ampla analiza data publicitatii marti, Politico explica de ce presedintele francez Emmanuel Macron a ales sa sustina mai multe personalitati din Europa de Est pentru a obtine functii de varf in administratia UE. Printre personalitatile enumerate de Politico se numara Dacian Ciolos, Laura Codruta Kovesi si bulgaroaica Kristalina Georgieva, aceasta preluand sefia FMI.

Aceasta sustinerea acordata de Franta face parte dintr-o strategie tot mai clara a presedintelui francez, care vrea sa transforme Parisul intr-un jucator important in Europa Centrala si de Est, o regiune dominata economic de Germania si din punct de vedere strategic de SUA.

Sprijinul lui Macron a fost esential in nominalizarea Kristalinei Georgieva, din Bulgaria, drept candidata a Europei pentru a conduce Fondul Monetar International, in fata premierului olandez Jeroen Dijsselbloem, care a avut sprijinul Berlinului.

Printr-o miscare care ar fi fost de neimaginat pana de curand, Macron a decis sa o sprijine pe romanca Laura Codruta Kovesi pentru ocuparea functiei de procuror al UE, in dauna candidatului francez, Jean-Francois Bohnert, mai noteaza Politico.

Politico aminteste ca Romania si Bulgaria au fost vizitate repetat de Macron, care a inceput sa construiasca o retea politica semnificativa in jurul unor figuri noi ale scenei politice regionale. Aceeasi reteta pe care el insusi a utilizat-o cu succes in Franta, iar unul dintre scopurile pe termen lung ale lui Macron este spargerea duopolului politic populari – socialisti care a condus UE in ultimele decenii.

Macron a deschis deja o prima bresa in acest duopol, astfel ca grupul Renew Europe, construit in jurul partidului sau, a devenit parte a coalitiei politice care conduce de facto Parlamentul European.

De ce e interesat Macron de estul Europei? In primul rand pentru ca, din punct de vedere politic, poate gasi aici aliati care sa-l ajute sa creeze un al treilea pol major de putere in Europa. Din punct de vedere economic si strategic, Franta a decis ca trebuie sa devina un jucator similar Germaniei.

Experti citati de Politico arata insa ca Macron trebuie sa elimine doua suspiciuni majore in estul Europei. Prima e legata de relatii sale tot mai apropiate cu Rusia, privite cu maxima suspiciune in regiune, unde istoria i-a invatat pe est-europeni sa se teama de Kremlin. A doua suspiciune – dorinta lui Macron de a proiecta o integrare europeana pe mai multe viteze, strategie respinsa categoric de la Sofia la Varsovia si de la Bucuresti la Budapesta.

„Daca tarile estice au intotdeauna impresia ca in timpul nominalizarilor la functii de varf nu au niciodata sansa de a castiga sau ca cineva sa le reprezinte, situatia nu se va imbunatati, ci se va accentua diviziunea [in UE]”, a declarat un oficial diplomatic francez de rang inalt.

Pe termen mai lung, tabara lui Macron pariaza ca astfel de aliante vor creste sansele de a se lupta de la egal la egal la urmatoarele alegeri pentru Parlamentul European cu cei doi mari jucatori, Partidul Popular European de centru-dreapta si Partidul de centru-stanga al Socialistilor europeni.

Mai mult despre: , ,


Comentarii: