Joe Biden, total confuz la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul National Arlington – VIDEO

externe

Joe Biden, confuz, ceremonie, depunere, coroana de flori

Joe Biden a avut nevoie de indrumare din partea unui membru al garzii de onoare dupa ce a parut total confuz la o ceremonie de depunere de coroane de flori, desfasurata la Cimitirul National Arlington din Virginia.

Dupa ce a depus coroana de flori, presedintele SUA, in varsta de 80 de ani, a facut cativa pasi spre dreapta sa, inainte de a se intoarce spre coroana, unde garda cu manusi albe i-a indicat locul corect unde trebuia sa stea, alaturi de vicepresedintele Kamala Harris, scrie The Telegraph.

A fost cea mai recenta dintr-o serie de poticneli si gafe care au alimentat indoielile alegatorilor cu privire la oportunitatea ca Biden sa indeplineasca un al doilea mandat la Casa Alba.

Potrivit unui sondaj CNN efectuat la inceputul lunii noiembrie, doar 25 % dintre alegatorii americani cred ca dl Biden are acuitatea mentala si rezistenta necesara pentru a servi un al doilea mandat, fata de 53 % pentru Donald Trump.

La inceputul lunii noiembrie, presedintele a alergat increzator spre un podium din Philadelphia, inainte de a se impiedica in timp ce urca scarile. De asemenea, in iunie, presedintele s-a impiedicat de un sac de nisip si a cazut in timpul unei ceremonii de absolvire a Fortelor Aeriene americane.

In aceeasi luna, el s-a angajat sa construiasca o cale ferata de la „Pacific pana la Oceanul Indian”, iar in septembrie 2022, el a facut apel la Jackie Walorski, congresmenul din Indiana, la o conferinta la Casa Alba, la opt saptamani dupa ce aceasta murise intr-un accident de masina.

Varsta lui Biden se profileaza ca una dintre problemele majore ale alegerilor prezidentiale, chiar daca probabilul sau rival, dl Trump, are 77 de ani.

In pofida ingrijorarilor legate de varsta lui Biden, doar un singur democrat – Dean Phillips, un congresman de 54 de ani din Minnesota – l-a provocat pentru nominalizarea prezidentiala a partidului. Rivalii lui Trump pentru nominalizarea prezidentiala au inceput, de asemenea, sa puna la indoiala capacitatile mintale ale acestuia.

Nikki Haley, care se contureaza ca fiind cel mai probabil contracandidat al fostului presedinte, l-a acuzat pe acesta ca este confuz cu privire la cine sunt aliatii Americii dupa ce a vorbit pozitiv despre liderii Coreei de Nord si ai Chinei.

Echipa de campanie a lui Ron DeSantis a postat o inregistrare video in care Trump parea confuz la un miting din New Hampshire.

De asemenea, ea a evidentiat o alta gafa in care Trump a salutat alegatorii din Sioux Falls, Dakota de Sud, in timpul unei opriri de campanie in Sioux City, Iowa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: