Judecatorii CCR tocmai au primit o uriasa spaga din partea coalitiei PSD-ALDE. Senatul a votat, super-imunitate si beneficii extraordinare pentru membrii CCR

politica

Coalitia PSD-ALDE a adoptat miercuri, in Senat, proiectul de lege prin care se acorda o superimunitate judecatorilor Curtii Constitutionale, in sensul in care acestia nu pot fi urmariti penal, retinuti, arestati preventiv si nici trimisi in judecata decat cu votul a doua treimi dintre ei (6 din 9 judecatori). Senatul este camera decizionala, urmand sa mearga la promulgare.

Legea a fost adoptata cu 91 de voturi pentru si 19 impotriva.

”Art.66. – (1) Judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi arestati sau trimisi in judecata penala decat cu incuviintarea plenului Curtii Constitutionale, la cererea ministrului justitiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

(2) Incuviintarea prevazuta la alineatul precedent se da cu votul a doua treimi din numarul judecatorilor Curtii Constitutionale, dupa ascultarea judecatorului in cauza.
(3) Pentru infractiuni comise de judecatorii Curtii Constitutionale urmarirea penala si trimiterea in judecata se face numai de catre PICCJ, iar competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie

(4) In caz de infractiune flagranta, judecatorii Curtii Constitutionale pot fi retinuti si supusi perchezitiei, ministrul Justitiei informandu-l de indata pe presedintele Curtii Constitutionale si solicitand, daca este cazul, incuviintarea plenului Curtii pentru urmarirea penala si arestarea prevazute la alin 1.

5. Judecatorul trimis in judecata penala poate fi suspendat prin decizia plenului Curtii Constitutionale adoptata cu votul a doua treimi dintre membrii Curtii. In cazul unei decizii de achitare, suspendarea inceteaza, iar in cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecator al Curtii inceteaza de drept”, arata noua prevedere legislativa.

De asemenea, judecatorii Curtii Constitutionale vor avea un mare beneficiu si dupa incheierea mandatului. Acestia pot intra automat in avocatura sau notariat, fara examen. Avantajul este intrarea in notariat, pentru ca aici se intra foarte greu.

”Dupa incetarea mandatului ca urmare a exprirarii termenului pentru care a fost numit, judecatorul Curtii Constitutionale poate opta pentru intrarea in avocatura sau notariat, fara examen”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: