Judecatorii italieni au respins cererea de extradare in Romania a falsului chirurg Matteo Politi. Acesta isi va ispasi pedeapsa in Italia

news

Matteo Politi, fals chirurg, inchisoare, Italia, extradare

Solicitarea de extradare in Romania a lui Matteo Politi, un individ care a practicat chirurgia estetica la Bucuresti desi nu avea nicio calificare in acest sens, a fost respinsa de Curtea de Apel de la Venetia. Politi a fost condamnat definitiv la Bucuresti in luna martie la o pedeapsa de trei ani si zece luni de inchisoare, din care a executat patru luni in stare de arest preventiv.

Politi a fost arestat in 22 august in casa parintilor sai din Marghera, in Italia, unde se afla din decembrie, dar a fost eliberat doua zile mai tarziu cu obligatia de a se prezenta saptamanal la sectia locala de politie.

„Vom studia daca vom face sau nu apel la decizia Curtii”, a declarat avocatul Giovanni Catanzaro, care ceruse ca clientul sau sa execute cei trei ani si zece luni prin intermediul unor pedepse alternative (avand in vedere ca acesta s-a inscris la cursuri serale si ca este angajat la un hotel). Apararea are la dispozitie cinci zile pentru a face recurs la Curtea Suprema, scrie cotidianul local Corriere del Veneto.

Reamintim ca in luna noiembrie a anului trecut, Matteo Politi a fost condamnat la trei ani si zece luni de inchisoare pentru inselaciune si infractiuni legate de fals, dar nu si pentru exercitarea fara drept a profesiei de medic, intrucat faptele s-au prescris. De asemenea, Matteo Politi a fost obligat de instanta sa achite partilor civile daune morale si materiale in valoare de aproape 30.000 de lei si peste 11.000 de euro.

Conform rechizitoriului, „in perioada martie 2018 – 07.12.2018, barbatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouasprezece paciente, in cadrul unor clinici de pe raza municipiului Bucuresti”, iar in perioada martie 2018 – 07.12.2018, „a indus in eroare noua persoane vatamate cu privire la calitatea sa de medic specialist in chirurgie plastica-estetica si de medic cu drept de practica pe teritoriul Romaniei, folosind un numele fals si a efectuat asupra acestora acte specifice calitatii de chirurg plastician-estetician, obtinand astfel un folos patrimonial injust constand in sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, in valoare de aproximativ 13.880 de lei si 10.150 de Euro”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: