Jurnalele presedintilor americani: Istorie bruta si secrete de stat, care „ne ajuta sa intelegem mai bine cum se face politica si cum este utilizata puterea”
Intr-o dimineata de vara, la Washington, presedintele Statelor Unite s-a dezbracat pe o stanca de langa rau, a plonjat in apa si a vazut un om mort plutind la suprafata. Stim asta despre John Quincy Adams pentru ca a tinut un jurnal. La fel au facut multi presedinti, de la George Washington la Joe Biden. In aceste jurnale – o colectie de caiete in cazul lui Biden – ei isi exprima opinii brute, urmaresc chiar si obiceiurile banale ale zilei lor si ofera o perspectiva asupra deciziilor monumentale din timpul lor, potrivit AP.
Si aici, ei pot lasa secrete care nu ar trebui sa iasa la lumina. Aceasta este o parte din motivul pentru care Biden este in atentia Congresului, pentru gestionarea neglijenta a documentelor clasificate dupa perioada in care a fost vicepresedinte. Intre timp, Donald Trump a devenit primul din istorie acuzat de o infractiune, pentru ca a plecat cu dosare sensibile ale guvernului in calitate de presedinte – si apoi, spre deosebire de Biden, nu le-a returnat.
Adams si-a numit jurnalul „a doua constiinta” – ca sa nu mai vorbim de un loc in care sa-si inregistreze frecventele scufundari in Potomac – si de atunci presedintii si-au scris observatiile zilei sau le-au dictat la reportofon pentru a-i ajuta sa-si puna ordine in ganduri, pentru a le pastra in memorie daca nu in memorii.
„Procesul de a transforma un amestec de ganduri in propozitii coerente te ajuta sa pui intrebari mai dure”, a spus Barack Obama despre jurnalul sau.
Jimmy Carter, care a plecat de la Casa Alba cu peste 5.000 de pagini scrise, a spus ca „Rareori am exercitat vreo retinere in ceea ce am dictat”.
Dwight Eisenhower a scris intr-un jurnal nu numai despre luptele interioare intr-un grup consultativ stiintific, ci si despre analiza sa extrem de secreta (si discutabila) ca bombele atomice sovietice ar putea deveni 99% ineficiente prin inconjurarea lor cu un tip de radioactivitate la care erau vulnerabile.
Jurnalul lui Trump a fost numit Twitter.
Acum, Robert Hur, consilierul special care a investigat modul in care Biden a tratat materialele clasificate, dar a refuzat sa lanseze acuzatii, urmeaza sa se prezinte in fata unei comisii a Camerei Reprezentantilor pentru a explica concluziile care au lasat ambele parti uimite, din motive opuse.
Democratii sunt usurati ca Biden nu va fi acuzat, dar suparati ca Hur a dat vina pe starea de confuzie provocata de varsta presedintelui. Republicanii au vrut ca Biden sa fie urmarit in justitie, dar au fost incantati sa vada ca Hur alimenteaza sentimentul publicului ca Biden este prea batran pentru aceasta functie.
Audierea urmeaza sa abordeze istoria ampla a presedintilor care au parasit functia cu documente care contin secrete de stat, chiar si dupa ce Legea privind documentele Casei Albe, Presidential Records Act, din 1978 a hotarat ca guvernul detine „proprietatea, posesia si controlul complet” asupra tuturor documentelor presedintilor si vicepresedintilor. Actul a fost doar o parte a unei curatari reformiste a guvernului pornind de la presedintia corupta a lui Richard Nixon.
Jurnalul unui presedinte este scutit de acest act, cel putin atunci cand continutul sau nu are legatura cu desfasurarea activitatilor oficiale, dar acolo nu ar trebui sa se afle informatii clasificate.
Potrivit raportului lui Hur, jurnalele lui Biden contineau informatii extrem de clasificate despre adversarii politici straini, amenintarile la adresa securitatii interne si note din informarea zilnica a presedintelui, inclusiv unele considerate a fi „top secret” cu indicii care arata ca provin din surse de informatii umane – printre cele mai strans controlate secrete in guvernul SUA.
Se pare ca presedintele a pastrat mai multe seturi de notite, unul organizat pentru reflectiile sale zilnice si altul dedicat politicii externe. Documentele au informatii care explica de ce a dezaprobat planul presedintelui Obama pentru o crestere a numarului trupelor americane in Afganistan.
„Exista dovezi ca, dupa vicepresedintia sa, Biden a pastrat in mod intentionat documente clasificate despre Afganistan si note scrise de mana in caietele sale, ambele pastrate in locuri nesecurizate din casa lui”, a scris Hur.
„Nu avea nicio autoritate legala sa faca acest lucru”, a continuat Hur, iar actiunile presedintelui „riscau sa aduca grave prejudicii securitatii nationale a Americii”. Insa dovezile nu pot dovedi ca Biden ar fi retinut si dezvaluit aceste materiale clasificate in mod intentionat.
Ancheta consilierului special a creat un contrast puternic intre Biden si Trump, creditandu-l pe democrat ca a cooperat pe deplin la returnarea documentelor pe care nu ar fi trebuit sa le aiba, a consimtit la perchezitii in mai multe locuri si a fost supus unui interviu care a durat mai mult de cinci ore.
„Dupa ce i s-au oferit mai multe sanse de a returna documente clasificate si de a evita urmarirea penala, Trump a facut contrariul”, a spus Hur.
„Conform rechizitoriului, el nu numai ca a refuzat sa returneze documentele timp de mai multe luni, dar a obstructionat justitia, solicitandu-le altora sa distruga probe si apoi sa minta in legatura cu acestea”.
Alti presedinti care au facut acelasi lucru dar la nivel mai mic, nu s-au confruntat cu astfel de probleme.
Ronald Reagan, a notat Hur in raportul sau, a parasit Casa Alba in 1989 cu opt ani de jurnale scrise de mana, „pe care pare sa le fi pastrat la casa lui din California, desi contineau informatii top secret”. Departamentul de Justitie nu a luat nicio masura cunoscuta pentru a prelua sau a asigura jurnalele.
Carter a facut inregistrari si i-a cerut unei secretare sa le transcrie. Revenit in Plains, Georgia, dupa presedintie, Carter si-a dat seama ca avea 21 de volume de text la doua randuri. Fragmente din acestea au devenit carte.
Hur crede ca exista indicii conform carora Jimmy Carter si un alt entuziast al jurnalelor, George H.W. Bush, aveau informatii clasificate in jurnalele lor. Dar asta nu a fost deloc socant.
„Din punct de vedere istoric, dupa ce au parasit mandatul, multi fosti presedinti si vicepresedinti au luat acasa materiale sensibile legate de securitatea nationala de la administratiile lor, fara a fi acuzati de infractiuni”, a scris Hur.
Studentii la istorie au pus intotdeauna o mare valoare pe gandurile nepazite ale inaltilor oficiali, fie dintr-un jurnal, o conversatie scursa sau din una dintre miile de inregistrari de la Casa Alba pe care sase presedinti le-au inregistrat in secret de la administratia lui Franklin Roosevelt la caderea lui Nixon.
Acele episoade sunt mai rare in lumea lustruita si controlata a presedintiei americane moderne, sub orice presedinte recent care nu se numeste Trump.
Ele „ofera ferestre unice catre presedintie, ajutandu-ne sa intelegem mai bine cum se face politica si cum este utilizata puterea”, a spus Marc Selverstone, director de Studii Prezidentiale si co-presedinte al Programului de inregistrari prezidentiale de la Centrul Miller al Universitatii din Virginia.
Cu siguranta, nu a existat multa paza a documentelor pe vremea lui John Quincy Adams, judecand dupa cele 15.000 de pagini de jurnal pe care le-a scris pe parcursul a peste 68 de ani, patru dintre ei la Casa Alba. Jurnalele sale „cuprind cea mai lunga inregistrare continua a oricarui american al vremii”, spune Massachusetts Historical Society, care le publica online.
Pe 26 mai 1828, Adams a inchis o postare lunga si detaliata despre „ziua lui hartuitoare (de) afaceri aglomerate si diverse” cu vesti fericite din gradina lui. „Am vazut un tamarind iesind din pamant”, a scris el si a plantat capsuni Hautboy.
In alta zi, i-a placut „sa stea gol, sa se relaxeze pe malul raului” dupa o partida de inot. Nu exista secrete acolo.
Pe 22 iulie 1825, obiceiul sau de dimineata a luat o intorsatura intunecata.
„Am mers ca de obicei pana la locul meu obisnuit de scaldat si am ajuns la stanca unde imi las hainele cu cateva minute inainte de rasaritul soarelui – am gasit acolo mai multe persoane, in afara de trei sau patru care faceau baie; iar la mal, sub copac, o barca cu patru oameni in ea si o plasa… in cautarea unui cadavru.
M-am dezbracat si am intrat in rau; nu inotasem mai mult de zece minute cand a pornit barca si nu erau la cinci minute de tarm cand trupul a aparut imediat vizavi de stanca; la mai putin de o suta de metri de tarm.”
Astfel, jurnalul celui de-al saselea presedinte noteaza moartea lui Shoemaker, un functionar postal vazut inotand in apa pana cand a disparut.
