politica

Klaus Iohannis, mesaj care ii ingheata pe liderii PSD. Promisiune hotarata in fata ambasadorilor straini – Video

Presedintele Klaus Iohannis a promis, marti, in fata ambasadorilor straini acreditati la Bucuresti, ca va face tot ce ii ca sta in putinta pentru ca democratia si statul de drept din Romania sa nu fie afectate.

„O buna parte a eforturilor noastre este in acest moment indreptata catre exercitarea cu succes a Presedintiei tarii noastre la Consiliul UE. Va spuneam la intalnirea noastra de anul trecut ca pentru ca politica externa si europeana a Romaniei sa fie performanta, statul roman trebuie sa ramana unul in care democratia liberala si statul de drept sunt deplin consolidate, cu o justitie independenta si eficiente. Aceste considerente raman valabile acum, cand detinem presedintia Consiliului UE, mai mult ca niciodata.

Va asigur ca voi face tot ce tine de mine ca presedinte pentru ca aceste valori sa nu fie afectate. Va asigur ca, indiferent de scena foarte dinamica a politicii interne romanesti, pe care o cunoasteti foarte bine, in ceea ce priveste afacerile europene toti factorii de decizie ai Romaniei vor actiona unitar si cat mai eficient astfel incat Presedintia Consiliului UE sa se desfasoare in cele mai bune conditii”, a afirmat Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis i-a primit la Cotroceni pe sefii misiunilor diplomatice acreditati la Bucuresti, aceasta intalnire avand loc la inceputul fiecarui an.

Romania detine de la inceputul lunii ianuarie, pentru o perioada de sase luni, Presedintia Consiliului Uniunii Europene.

Discursul integral al lui Klaus Iohannis

Este o onoare pentru mine sa gazduiesc, la inceput de an, aceasta intalnire traditionala cu excelentele voastre. Pretuiesc foarte mult buna cooperare pe care am avut-o pana acum si sper in continuare la consolidarea relatiilor noastre pe parcursul anului 2019. Dupa cum bine stiti, o buna parte a eforturilor noastre este, in acest moment, indreptata catre exercitarea cu succes a Presedintiei tarii noastre la Consiliul Uniunii Europene.

Va spuneam la intalnirea noastra de anul trecut ca pentru ca politica externa si europeana a Romaniei sa fie performanta, statul roman trebuie sa ramana unul in care democratia liberala si statul de drept sunt deplin consolidate, cu o justitie independenta si eficienta. Aceste considerente raman valabile acum, cand detinem Presedintia Consiliului Uniunii, mai mult ca niciodata. Va asigur ca voi face tot ceea ce tine de mine, ca Presedinte, pentru ca aceste valori sa nu fie afectate!

In egala masura, va asigur ca indiferent de scena foarte dinamica a politicii interne romanesti, pe care o cunoasteti foarte bine, in ceea ce priveste afacerile europene toti factorii de decizie ai Romaniei vor actiona unitar si cat mai eficient, astfel incat Presedintia Consiliului Uniunii sa se desfasoare in cele mai bune conditii. Dar exercitarea Presedintiei Consiliului Uniunii Europene nu presupune ca celelalte constante si prioritati strategice ale Romaniei vor intra pentru 6 luni pe un plan secundar.

Astfel, triada conceptuala strategica a politicii externe a Romaniei se va mentine neatinsa: dincolo de obiectivul cresterii rolului Romaniei in cadrul Uniunii Europene, care va fi – sper – maximizat de exercitarea Presedintiei, pastram obiectivul central al consolidarii si extinderii Parteneriatului Strategic cu Statele Unite si pe cel al cresterii rolului si sustinerii Romaniei in cadrul si pentru Alianta Nord-Atlantica.

Astfel, aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, in toate domeniile sale, va ramane si in continuare o prioritate pentru politica externa a Romaniei.

Profit de acest prilej pentru a saluta recunoasterea efortului Romaniei de participare la sistemul NATO antiracheta, prin baza Deveselu, in Missile Defense Review a Statelor Unite, recent prezentata de catre Presedintele Trump.

In ceea ce priveste NATO, acest an va marca un moment important – aniversarea a 70 de ani de la crearea celei mai puternice aliante politico-militare din istorie, dar si a 15 ani de la aderarea Romaniei la NATO. Romania va continua sa sustina consolidarea Aliantei si intarirea coerentei sale, inclusiv a coerentei Flancului estic. Summitul aniversar de la finalul acestui an va fi un bun prilej pentru noi progrese in acest sens, iar Romania va actiona in acest scop in 2019. Vom continua sa alocam 2% pentru cheltuielile de aparare, asa cum ne-am asumat la nivel aliat.

In planul cooperarii regionale, Romania va continua sa sprijine formatele deja consacrate si de succes. Astept cu interes Summitul Initiativei Bucuresti 9 de la finalul lunii februarie, din Slovacia, in continuarea Summitului de succes pe care l-am co-prezidat, anul trecut, la Varsovia.

De asemenea, Summitul de anul trecut al Initiativei celor Trei Mari, pe care l-am organizat la Bucuresti, a marcat prin rezultatele sale concrete maturizarea politica si conceptuala a Initiativei si a confirmat valoarea sa adaugata pentru dezvoltarea regiunii.

De aceea, sunt increzator ca Summitul din luna iunie, din Slovenia, va fi un pas esential pentru marcarea progresului in implementarea deciziilor extrem de importante pe care le-am luat la Summitul de aici, din 2018.

Vom continua si in acest an sa aprofundam parteneriatele si relatiile de tip strategic ale Romaniei – cu Franta, cu care am dat un nou elan Parteneriatului Strategic, impreuna cu Presedintele Macron, prin semnarea anul trecut a unei noi Declaratii privind Parteneriatul Strategic si lansarea exceptionalului Sezon cultural comun; cu Germania, cu care dialogul politic la cel mai inalt nivel si cel sectorial au cunoscut anul trecut un dinamism remarcabil; cu Italia, unde am avut in 2018 o vizita de stat extrem de buna, confirmand soliditatea relatiei noastre, cu Polonia, cu care am continuat intarirea cooperarii noastre securitare si in alte domenii, cu Turcia, Japonia, pentru a da doar cateva exemple. Lor li se adauga relatiile cu statele din Orientul Mijlociu si din Asia.

In relatia cu Republica Moldova, vom mentine atentia noastra prioritara asupra Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeana a acestui stat si vom incuraja ferm continuarea reformelor necesare apropierii de Uniune.

In egala masura, sunt convins ca este necesar, mai mult ca oricand in aceasta perioada, ca Uniunea Europeana si statele membre sa continue, pe baza angajamentului politic clar al Chisinaului, sprijinul si angajamentul in favoarea integrarii europene a Republicii Moldova.

Liniile mari de actiune, mentionate si in anii trecuti, raman valabile, fie ca vorbim despre Balcanii de Vest si Caucazul de Sud, despre Asia Centrala si Orientul Mijlociu sau despre Asia, America Latina si Africa.

Este nevoie de progrese la nivelul proceselor de pace destinate solutionarii conflictelor din Libia, Siria, Yemen sau in privinta Procesului de Pace in Orientul Mijlociu. Romania s-a pronuntat si se pronunta pentru solutionarea politica a acestora, pe baza negocierilor si in conformitate cu rezolutiile relevante ale Consiliului de Securitate si ale Adunarii Generale a ONU.

In alt registru, reiterez sustinerea Romaniei pentru multilateralism, inclusiv pentru sprijinirea Organizatiei Natiunilor Unite. Acest angajament de durata in favoarea pacii, justitiei si dezvoltarii durabile reprezinta esenta mesajului Romaniei in campania sa pentru obtinerea, la alegerile din acest an, a unui loc de membru nepermanent in Consiliul de Securitate al ONU.

Consider ca Romania are o candidatura puternica si imi exprim speranta ca statele pe care le reprezentati vor acorda increderea lor Romaniei cu prilejul alegerilor din luna iunie. In egala masura, reiterez obiectivul Romaniei de a deveni membru OCDE.

Multumesc tuturor tarilor membre OCDE pentru sprijinul acordat pana acum Romaniei, considerata unanim cel mai bine pregatit aspirant european si contez pe manifestarea activa a acestui sprijin si in 2019, cu rezultate, sper, decisive.

Doamnelor si domnilor sefi de misiune,

Mandatul Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene are loc intr-un context dinamic, marcat, dupa cum cunoasteti, de provocari importante, ca retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeana, fenomenul migratiei, provocarile la adresa securitatii europene, procesul de negociere a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European si procesul de reflectie asupra viitorului Europei.

Exercitarea Presedintiei Consiliului Uniunii Europene reprezinta pentru Romania o oportunitate de a contribui la definirea viitorului proiectului european, in sensul promovarii unei Europe mai coezive si mai puternice.

In acest context, Summitul de la Sibiu din 9 mai va fi un moment cheie. La Sibiu, dorim sa formulam o viziune clara asupra liniilor de actiune prioritare ale Uniunii Europene, care sa contribuie semnificativ la definirea Agendei Strategice 2020-2024.

Ne propunem, totodata, sa adoptam o Declaratie Politica pentru a reafirma solidaritatea si angajamentul statelor membre pentru construirea unei Uniuni mai puternice, in plan intern si extern. Este esential ca agenda de prioritati care va fi discutata la Sibiu sa corespunda agendei cetatenilor, asteptarilor lor legitime de a beneficia de rezultate concrete.

In privinta Brexit-ului, Acordul agreat deja intre Regatul Unit si UE27 reprezinta cel mai bun instrument pentru limitarea consecintelor negative ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeana, pentru asigurarea certitudinii juridice pentru mediul de afaceri si pentru garantarea drepturilor cetatenilor.

In urma primei respingeri a acestui Acord in Parlamentul britanic, ca Presedintie a Consiliului UE vom intreprinde actiunile necesare – in orice scenariu posibil – in coordonare cu institutiile europene si celelalte state membre.

Astfel, vom depune eforturi pentru facilitarea adoptarii masurilor propuse de Comisia Europeana pentru a ne asigura ca Uniunea este pregatita corespunzator pentru retragerea Marii Britanii, in orice scenariu.

Prioritatea pe care am urmarit-o in negocierile cu Londra a fost protejarea drepturilor cetatenilor europeni din Regatul Unit si o vom urmari si mai departe, astfel incat sa diminuam pe cat posibil efectele negative care ar putea afecta vietile cetatenilor europeni, inclusiv, desigur, ale cetatenilor romani.

In ceea ce priveste migratia, ca Presedintie, vom depune toate eforturile pentru avansarea negocierilor pe acest dosar. Siguranta cetatenilor este un element crucial si, ca Presedintie rotativa, vom continua sa lucram consecvent pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii si pentru o punere in aplicare rapida a instrumentelor de securitate.

In acest cadru, reiterez faptul ca aderarea Romaniei la Spatiul Schengen reprezinta, in continuare, pentru noi, o prioritate. Suntem convinsi ca acest demers poate contribui semnificativ la consolidarea securitatii pentru intreg spatiul de libera circulatie din Uniunea Europeana.

De asemenea, vom urmari intensificarea cooperarii dintre autoritatile nationale competente si a schimbului de bune practici in combaterea radicalizarii, in ce priveste protectia spatiilor publice, pentru contracararea terorismului.

Romania a sustinut in mod constant consolidarea rolului Uniunii Europene in domeniul securitatii si apararii, componenta importanta a proiectului european, inclusiv prin angajamente concrete cu forte si capabilitati in sustinerea initiativelor lansate in acest domeniu.

S-au inregistrat progrese semnificative in acest domeniu intr-o perioada relativ scurta, daca ne referim la evolutiile din partea militara a Politicii de Securitate si Aparare Comuna, prin lansarea Cooperarii Structurate Permanente, sau adoptarea recenta a Compactului civil.

Presedintia romana a Consiliului Uniunii va actiona constructiv in sprijinirea demersurilor care vizeaza avansarea agendei europene in acest domeniu si, in acelasi timp, va depune eforturi pentru avansarea in continuare a parteneriatului Uniunea Europeana-NATO. Acesta trebuie sa asigure complementaritatea in actiune, pentru a se evita duplicarile inutile ale eforturilor si resurselor.

In acest context, parteneriatul transatlantic va ramane o prioritate majora a Romaniei, atat pe parcursul Presedintiei, cat si ulterior, asa cum a fost si pana acum. Acesta este un parteneriat vital, mai ales daca vrem ca dinamica schimbarilor la nivel global sa nu genereze riscuri sporite pentru securitatea si prosperitatea ambelor maluri ale Atlanticului.

O alta prioritate importanta a Presedintiei Romaniei este politica de extindere, pe baza evaluarii individuale a meritelor proprii si a indeplinirii criteriilor de aderare. Romania va continua eforturile pentru un proces credibil de accelerare a extinderii in Balcanii de Vest.

De asemenea, pentru ca politica Uniunii in vecinatate sa fie coerenta, implementarea adecvata a Parteneriatului Estic necesita o atentie speciala pentru extinderea avantajelor generate de acordurile de liber schimb in vigoare.

Doamnelor si domnilor sefi de misiune,

Consolidarea proiectului european trebuie sa se intemeieze pe o abordare unitara, incluziva si deschisa pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, cu evitarea diviziunilor. Realizarea proiectului european a fost posibila deoarece popoarele europene impartasesc un set de valori comune.

Acestea trebuie sa ramana la baza actiunii politice, daca dorim sa mentinem proiectul european aproape de cetateni. Intarirea coeziunii, ca valoare comuna a Uniunii, este un element cheie al eforturilor noastre de a recastiga increderea cetatenilor.

In acelasi timp, promovarea valorilor incluse in Tratate, precum coeziunea, libertatea, demnitatea umana, egalitatea, democratia, justitia si solidaritatea, contribuie la asigurarea unui sprijin real, de la „firul ierbii”, pentru proiectul european.

Doamnelor si domnilor,

Inchei prin a ura statelor si organizatiilor dumneavoastra sa se bucure in acest an de pace, prosperitate si predictibilitate, iar dumneavoastra personal si tuturor celor apropiati multa sanatate si putere de munca in beneficiul intregii comunitati internationale!

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

11 ore ago

Nicusor Dan a tinut „Primaria deschisa” pana la miezul noptii

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a invitat persoanele care au vizitat Primaria Municipiului Bucuresti inclusiv in…

11 ore ago

Imagini demne de un film de actiune: magazin de bijuterii jefuit in plina zi la Paris

Magazinul de bijuterii Harry Winston situat pe bulevardul Montaigne, in arondismentul 8 din Paris a…

11 ore ago

Iraniana Narges Mohammadi, laureata a premiului Nobel, supusa unui nou proces pentru „propaganda impotriva Republicii Islamice”

Activista Narges Mohammadi, laureata a Premiului Nobel pentru Pace in 2023, aflata in inchisoare, a…

O oră ago

Sibiu: Un tanar de 24 de ani arestat pentru ca si-ar fi ucis iubita

Un tanar in varsta de 24 de ani din Sibiu a fost arestat, sambata, sub…

11 ore ago

Si la altii nu doar la noi: scandal intr-o comisie din Congresul SUA din cauza „genelor false”

Un scandal a izbucnit in Congresul SUA dupa ce o politiciana a acuzat o rivala…

11 ore ago