news

Kovesi, 100 de zile de activitate: 300 de dosare penale in lucru vizand un prejudiciu total de 4,5 miliarde euro. Confiscari de 10 milioane de euro

Parchetul European, noua instanta de lupta impotriva fraudelor care afecteaza bugetul Uniunii Europene, a anuntat marti ca, de la lansarea sa la 1 iunie, a deschis circa 300 de anchete vizand un prejudiciu total evaluat la 4,5 miliarde de euro, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Acest parchet, al carui birou central isi are sediul la Luxemburg si dispune de procurori delegati din aproximativ 20 de tari membre ale UE, este mandatat sa efectueze anchete, dar si sa ii aduca pe autorii infractiunilor in fata tribunalelor din statele participante.

EPPO, dupa acronimul sau in limba engleza, a inregistrat peste 1.700 de semnalari de infractiuni transmise de catre autoritatile statelor participante, dar si de la persoane fizice, indica instanta respectiva intr-un comunicat emis cu ocazia celor 100 de zile de activitate.

In total, 22 de tari (din cele 27 state membre ale UE) participa la Parchetul European. Printre acestea, doar Slovenia nu a propus inca procurori delegati, o situatie denuntata in mai multe randuri de catre sefa acestei instante, romanca Laura Kovesi, reaminteste AFP. In Franta, patru procurori delegati au fost numiti dintre cei cinci care trebuie sa fie in cele din urma instalati la post.

O ancheta a Parchetului European cu privire la o frauda transfrontaliera cu TVA, estimata la peste 14 milioane de euro, a condus la inceputul lunii august la perchezitii in Germania, Olanda, Slovacia, Bulgaria si Ungaria.

Mai recent, politia italiana a procedat, la solicitarea acestei instante, la confiscarea a circa 200.000 de euro de la o societate care importa electrozi wolfram, acuzata ca s-a sustras de la plata taxelor vamale prin falsificarea originii produselor.

O ancheta a fost deschisa de asemenea in iulie impotriva a patru rezidenti croati, printre care si primarul orasului Nova Gradiska, pentru coruptie activa si pasiva si abuz de putere. Dosarul, care are la baza un raport al politiei responsabile de lupta anticoruptie si impotriva crimei organizate din Croatia, reprezinta o atingere adusa fondului european de coeziune de aproximativ 57.000 de euro.

In total, confiscarile realizate in cadrul celor 300 de anchete depasesc 10 milioane de euro, a precizat pentru AFP o purtatoare de cuvant a Parchetului European, confirmand astfel informatiile aparute anterior in Financial Times.

Procurorii europeni spera sa procedeze la primele inculpari pana la sfarsitul anului, ceea ce ar putea duce la procese in instantele nationale inca de anul viitor.

Parchetul European este responsabil de supravegherea utilizarii corecte a planului masiv de relansare al UE, care se ridica la 800 miliarde de euro. Niciuna dintre anchetele mentionate nu are legatura cu aceste fonduri, care abia au inceput sa fie alocate.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Doi barbati din Iasi au primit o noua sansa la viata, gratie rinichilor prelevati pentru transplant de la Sofia si transportati cu un avion SMURD

Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a incheiat, miercuri seara, o misiune care a…

14 minute ago

Un sofer iresponsabil a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita si a ramas blocat in mijlocul acestuia, fiind salvat de pompieri

Situatie uluitoare in Bistrita-Nasaud. Un sofer a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita, dar…

29 de minute ago

Statele Unite au acuzat Rusia ca ar fi folosit agenti chimici interzisi in razboiul din Ucraina

Statele Unite acuza Rusia ca a folosit un agent chimic, cloropicrina, impotriva fortelor ucrainene, incalcand…

44 de minute ago

Idei de afaceri: un tanar din Bucuresti, retinut de politisti dupa ce a vandut cu 6.000 de lei doua autorizatii false de securitate la incendiu

Un tanar care pretindea ca este angajat ISU si vindea autorizatii false de securitate la…

59 de minute ago

Premierul indian Narendra Modi, criticat ca retorica sa antimusulmana ar putea provoca un razboi civil pustiitor intre hindusi si islamisti

Premierul indian Narendra Modi a fost criticat recent pentru ca a invocat o retorica antimusulmana…

O oră ago

66 de migranti clandestini, salvati de marina franceza in Canalul Manecii

In total, 66 de migranti, printre care femei si copii, care incercau sa traverseze Canalul…

O oră ago